Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Știre:
În fiecare an, sute de mii de studenți și cercetători străini vin în Europa. Această mobilitate internațională contribuie la sporirea competitivității economice și favorizează crearea și dobândirea de cunoștințe, competențe și idei.
Cu toate acestea, studenții și cercetătorii străini se confruntă adesea cu reguli și proceduri de admitere complexe și neclare. Pentru a face din Europa o destinație mai atrăgătoare în ceea ce privește cercetarea și inovarea, Comisia va propune îmbunătățirea regulilor și condițiilor actuale de intrare și ședere în UE aplicabile studenților, cercetătorilor și altor grupuri (cum ar fi școlarii, stagiarii, voluntarii și lucrătorii în regim „au pair”) care provin din țări terțe.
Context:
Cadrul de reglementare actual al UE cuprinde:
- Directiva 2004/114/CE , care stabilește regulile comune de admitere a resortisanților țărilor terțe într-un stat membru al UE pentru efectuarea de studii, schimburi de elevi, cursuri de pregătire profesională neremunerată sau servicii de voluntariat.
- Directiva 2005/71/CE, care stabilește o procedură specifică de admitere a resortisanților țărilor terțe pentru o perioadă de peste trei luni, în scopul efectuării unor activități de cercetare științifică.
În ceea ce privește directivele aplicabile studenților și cercetătorilor, care sunt, de altfel, puse în aplicare inegal în statele membre, au fost identificate o serie de probleme.
Comisia va propune îmbunătățirea acestor reguli prin remedierea neajunsurilor identificate în 2011 (raport privind "Directiva aplicabilă studenților" și raport privind "Directiva aplicabilă cercetătorilor" ). Acestea privesc în special condițiile de admitere, drepturile, garanțiile de procedură, accesul studenților la piața muncii în timpul studiilor, prevederile privind mobilitatea în interiorul UE, precum și lipsa armonizării, în condițiile în care includerea anumitor grupuri, cum ar fi voluntarii, elevii și stagiarii neremunerați, era opțională pentru statele membre.
Eveniment:
12.30 Conferință de presă a comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström.
Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
Pagina de internet a comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/malmstrom/welcome/default_en.htm
Pagina de internet dedicată DG Afaceri Interne:
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/index_en.htm
Persoane de contact:
Michele Cercone: +32 2 298 09 63 Michele.Cercone@ec.europa.eu
Tove Ernst: +32 2 298 67 64 Tove.Ernst@ec.europa.eu
Știre:
În data de 25 martie, Comisia Europeană va adopta o Carte Verde privind finanțarea pe termen lung a economiei europene. Scopul Comisiei este acela de a lansa o amplă dezbatere referitoare la modalitățile de abordare a provocărilor urgente legate de finanțarea nevoilor de investiții pe termen lung de către administrațiile publice și întreprinderi.
Context:
Prioritatea absolută a Europei este revenirea UE la o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, respectiv crearea de noi locuri de muncă și creșterea competitivității în domeniile de acțiune. Pentru a îndeplini această sarcină, Europa are nevoie de investiții la scară largă pe termen lung. Investițiile pe termen lung reprezintă de fapt cheltuieli care sporesc capacitatea industrială și de producție a economiei.
Pentru a finanța aceste investiții pe termen lung, administrațiile publice și întreprinderile de toate dimensiunile au nevoie de acces la finanțări pe termen lung. Capacitatea economiei de a pune la dispoziție astfel de finanțări pe termen lung depinde de capacitatea administrațiilor publice, întreprinderilor și gospodăriilor de a genera și de a mobiliza economii, pe de o parte, și de a atrage investiții străine, pe de altă parte. Aceasta depinde, de asemenea, de capacitatea de a canaliza efectiv și eficient fondurile către utilizatorii care au nevoie de finanțare pentru realizarea activităților necesare – rol care poate fi jucat de diverși intermediari, inclusiv băncile, societățile de asigurare și fondurile de pensii. Cu toate acestea, Europa se confruntă cu o serie de constrângeri care afectează capacitatea sa de finanțare pe termen lung. Cartea Verde va permite identificarea aspectelor care ar putea fi abordate în domenii precum normele prudențiale, guvernanța corporativă și piețele financiare, de exemplu.
Eveniment:
11.30 Conferință de presă a comisarului european Michel Barnier, precedată de o informare tehnică off-the-record la ora 11.00.
Persoane de contact:
Stefaan De Rynck +32 2 296 34 21 Stefaan.De-Rynck@ec.europa.eu
Carmel Dunne +32 2 299 88 94 Carmel.Dunne@ec.europa.eu
Audrey Augier +32 2 297 16 07 Audrey.Augier@ec.europa.eu
Știre:
Comisia europeană va prezenta ultimul său raport privind tabloul de bord al Uniunii inovării, în care sunt prezentate performanțele și potențialul statelor membre ale UE în domeniul inovării. Tabloul de bord 2013 clasifică statele membre ale Uniunii Europene în funcție de performanțele lor în materie de inovare – indicând liderii în inovare, țările aflate la nivelul imediat următor, inovatorii moderați și inovatorii modești. Raportul include rata de creștere a performanțelor în materie de inovare la nivelul UE, precum și cele aferente diferitelor state membre, pe o perioadă de cinci ani și de la lansarea Uniunii inovării în 2010, în cadrul strategiei Europa 2020. În plus, raportul analizează impactul crizei economice asupra inovării și cercetării europene în general.
Context:
Tabloul de bord al Uniunii inovării contribuie la o mai bună implementarea a inițiativei emblematice „O Uniune a inovării” din cadrul strategiei Europa 2020. Timp de mai bine de 10 ani, acesta a fost un instrument de evaluare a performanțelor politicilor de inovare din UE și din statele membre, fiind bazat pe o analiză statistică prin care sunt urmărite progresele înregistrate către o economie europeană mai inovatoare - un element esențial pentru atingerea obiectivului de creștere inteligentă al strategiei Europa 2020.
Documentul analizează progresele înregistrate în materie de inovare și performanță în baza unui număr de 25 de indicatori, grupați în jurul a opt dimensiuni-cheie și relevanți pentru sistemele de cercetare și inovare europene și naționale, cum ar fi: resursele umane, sistemele de cercetare de excelență, deschise și atractive, finanțarea și acțiunile de sprijin, investițiile făcute de companii, colaborările și spiritul antreprenorial, proprietatea intelectuală, întreprinderile inovatoare și efectele economice. Raportul acoperă statele membre ale UE, țările candidate și țările asociate, precum și, într-o anumită măsură, principalii parteneri economici mondiali ai UE, cum ar fi SUA, Japonia, Coreea de Sud și țările BRICS.
Eveniment:
12.30 Conferință de presă a vicepreședintelui Comisiei Europene, Antonio Tajani, și a comisarului European Máire Geoghegan-Quinn.
11.00 Informare tehnică off-the-record.
Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
Pentru informații suplimentare:
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/facts-figures-analysis/innovation-scoreboard/index_en.htm
Persoane de contact:
Carlo Corazza +32 (0)2 295 17 52 carlo.corazza@ec.europa.eu
Sara Tironi +32 (0)2 299 04 03 sara.tironi@ec.europa.eu
Michael Jennings +32 (0)2 296 33 88 michael.jennings@ec.europa.eu
Monika Wcislo +32 (0)2 295 56 04 monika.wcislo@ec.europa.eu
Știre:
În data de 27 martie, Comisia Europeană va adopta propuneri de revizuire a legislației UE actuale privind mărcile. Pentru a îmbunătăți condițiile oferite întreprinderilor în materie de inovare, Comisia consideră că este momentul ca sistemul European de mărci să fie revizuit, iar relațiile de cooperare dintre Agenția UE pentru mărci, desene și modele industriale și oficiile naționale de proprietate industrială să fie consolidate.
Context:
Înregistrarea mărcilor naționale în statele membre ale UE a fost armonizată acum 20 de ani, iar marca comunitară cu caracter unitar a fost creată cu peste 15 ani în urmă. De atunci au fost înregistrate aproape 1 milion de mărci comunitare, comparativ cu cele 9 milioane de mărci „naționale” înregistrate la oficiile de proprietate industrială ale statelor membre de la înființarea acestora până în prezent, ceea ce demonstrează popularitatea de care se bucură marca comunitară. Mărcile comunitare reprezintă aproximativ un sfert din numărul total al cererilor de înregistrare a mărcilor depuse anual în UE: în 2011, au fost depuse 105.000 de cereri pentru obținerea mărcii comunitare, comparativ cu cele 435.000 de cereri pentru obținerea mărcii naționale.
Sistemul este deci popular și important pentru economia europeana, care este susținută de branduri puternice, ce necesită protejarea corespunzătoare și eficace a mărcilor. În 2009, Comisia a lansat un studiu aprofundat privind funcționarea generală a sistemului de mărci din Europa, iar în 2010, în comunicarea sa privind strategia Europa 2020 s-a angajat să modernizeze normele în materie de mărci pentru o protecție mai eficace și mai eficientă a acestora. În strategia DPI pentru Europa din 2011, Comisia anunța revizuirea sistemului de mărci din Europa, obiectivul fiind acela de a-l moderniza atât la nivelul UE, cât și la nivel național, pentru o mai mare eficiență, eficacitate și consecvență în general (a se vedea IP/11/630).
Scopul principal al revizuirii este acela de a promova inovarea și creșterea economică prin sporirea accesibilității și eficienței sistemelor de mărci din întreaga UE din punctul de vedere al întreprinderilor: reducerea costurilor și a complexității procedurilor, accelerarea proceselor și îmbunătățirea securității juridice (în principal prin simplificarea și armonizarea procedurilor de înregistrare naționale, având drept punct de referință sistemului comunitar).
Eveniment:
11.30 Conferință de presă a comisarului european Michel Barnier, precedată de o informare tehnică off-the-record la ora 11.00 (sala de presă a clădirii Berlaymont din Bruxelles).
Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
Informații despre legislația și politica UE în materie de mărci:
http://ec.europa.eu/internal_market/indprop/tm/index_en.htm
Pagina de internet a comisarului european Michel Barnier:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/barnier/index_en.htm
Persoane de contact:
Stefaan De Rynck +32 2 296 34 21 Stefaan.De-Rynck@ec.europa.eu
Carmel Dunne +32 2 299 88 94 Carmel.Dunne@ec.europa.eu
Audrey Augier + 32 2 297 16 07 Audrey.Augier@ec.europa.eu
Știre:
Se estimează că lucrările de construcții civile reprezintă până la 80% din costul total al extinderii rețelelor în bandă largă. Există totuși posibilitatea creării de sinergii cu alte lucrări civile, potențial care rămâne adesea neexploatat, nu numai între companii de telecomunicații diferite, ci și cu alți furnizori de utilități publice cum ar fi apa, energia sau electricitatea. Aceștia dispun adesea de infrastructuri separate, efectuând propriile lor lucrări de terasament pentru instalare. Comisia va propune un regulament în scopul facilitării accesului la infrastructurile susmenționate, precum și al reutilizării și partajării lor, prin implementarea unor proiecte de construcții civile comune. Se estimează o reducere a costurilor cu până la 30%. Regulamentul propus are drept scop răspândirea celor mai bune practici și crearea unui număr sporit de sinergii între proiectele de construcții civile prin facilitarea unei coordonări mai bune între părțile interesate implicate.
Context:
În decembrie 2013, Consiliul European a aprobat angajamentul luat de Comisie în cadrul comunicării intitulate “Actul pentru piața unică II” de a prezenta, cel târziu în primăvara lui 2013, propuneri legislative pertinente pentru reducerea costurilor de extindere a rețelelor în bandă largă de mare viteză. La conferința din ianuarie 2013, vicepreședintele Neelie Kroes a expus principalele 10 măsuri care trebuie luate pentru a asigura accesul tuturor la rețelele în bandă largă de mare viteză. „Nu doresc numai diminuarea riscurilor asociate proiectelor, ci și reducerea costurilor aferente. În mare parte, aceste costuri sunt legate de lucrările de construcții civile – cartografiere, obținerea permiselor, efectuarea lucrărilor de terasament. Dacă reducem aceste costuri, dinamizăm proiectul comercial – și acesta este chiar scopul legislației propuse.”
Eveniment:
Conferință de presă cu vicepreședintele Neelie Kroes, de confirmat.
Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
I-072544 UE: Telecomunicații - 2012
https://ec.europa.eu/digital-agenda/en/broadband-boosting-growth-and-jobs
http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-13-80_en.htm
Persoane de contact:
Ryan Heath +32 2 296 17 16 Ryan.Heath@ec.europa.eu
Linda Cain +32 2 299 90 19 Linda.Cain@ec.europa.eu
Știre:
În data de 27 martie 2013, Comisia Europeană va prezenta
Context:
O carte verde privind cadrul politicilor energetice și climatice 2030
Uniunea Europeană și-a propus să atingă, până în 2020, o serie de obiective obligatorii, precum reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea sporită a surselor de energie regenerabile, dar și un obiectiv care nu are caracter obligatoriu referitor la economia de energie. Cartea verde lansează o dezbatere ce vizează perioada de după 2020, în baza foilor de parcurs pentru 2050, pentru a garanta siguranța investițiilor și a reflecta asupra mijloacelor de a utiliza cât mai bine politicile în materie de energie și schimbări climatice în scopul înregistrării unor progrese satisfăcătoare către un sistem economico-energetic competitiv, durabil și sigur, până în 2030. Cartea verde va analiza, de asemenea, rolul definirii țintelor pentru atingerea acestor obiective.
Comunicarea „Raport privind progresele înregistrate în sectorul energiei regenerabile”
Raportul evaluează progresele realizate de statele membre în sensul atingerii obiectivelor obligatorii din punct de vedere juridic în sectorul energiei regenerabile, stabilite pentru 2020, și necesitatea de a lua măsuri suplimentare pentru a atenua eventualul impact negativ al consumului de biocarburanți în UE. Sunt, de asemenea, examinate măsurile menite să elimine obstacolele administrative, să îmbunătățească funcționarea rețelelor electrice și să consolideze stabilitatea și transparența mecanismelor de sprijin.
O comunicare consultativă privind viitorul captării și stocării dioxidului de carbon în Europa
Pentru a atinge obiectivele privind decarbonizarea stabilite pentru 2050, UE nu va putea continua să utilizeze combustibilii fosili în sectorul energetic și cel industrial decât în combinație cu utilizarea unor instalații de captare și stocare a dioxidului de carbon (CCS), singura tehnică existentă pentru reducerea acestor emisii la ora actuală. Comunicarea consultativă deschide consultarea publică privind oportunitatea și mijloacele de garantare a dezvoltării în timp util a instalațiilor CCS, precum și ce trebuie făcut pentru a asigura viabilitatea comercială a acestei tehnici.
Eveniment:
Ce: Conferință de presă comună a comisarilor europeni Hedegaard și Oettinger
Când: Miercuri 27/03/2013 12:30
Unde: Sala de presă a clădirii Berlaymont din Bruxelles
Un comunicat de presă (IP) și documentele de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Evenimentul va fi disponibil pe EbS
Surse:
I-072796 UE – Energie 2012 (Partea 1)
I-074166 UE – Energie 2012 (Partea 2)
I-074167 UE – Energie 2012 (Partea 3)
Pagina de internet a comisarului european Connie Hedegaard:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/hedegaard/index_en.htm
Pagina de internet a comisarului european Guenther Oettinger:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/oettinger/index_en.htm
Persoane de contact:
Isaac Valero-Ladron +32 (0)2 296 49 71 Isaac.Valero-Ladron@ec.europa.eu
Stephanie Rhomberg +32 (0) 2 298 72 78 Stephanie.Rhomberg@ec.europa.eu
Marlene Holzner +32 (0)2 290 01 96 Marlene.Holzner@ec.europa.eu
Nicole Bockstaller +32 (0)2 295 25 89 Nicole.Bockstaller@ec.europa.eu
Știre:
Comisia va prezenta prima ediție a tabloului de bord pentru justiție al UE, un instrument care va sprijini Uniunea Europeană si statele membre în eforturile lor de a îmbunătăți calitatea, independența și eficiența sistemelor de justiție naționale.
Context:
Îmbunătățirea calității, independenței și eficienței sistemelor de justiție naționale este o prioritate majoră a semestrului european – ciclul anual de coordonare a politicilor economice ale UE. Un sistem de justiție eficace și independent, care să garanteze luarea unor decizii judiciare previzibile, oportune și executorii, contribuie la instaurarea unui climat de încredere și stabilitate, sporind totodată atractivitatea statului membru respectiv din punctul de vedere al investitorilor străini care doresc să își dezvolte afacerile. Buna funcționare a sistemelor de justiție naționale joacă deci un rol esențial în restabilirea încrederii și revenirea la creștere economică.
Tabloul de bord pentru justiție este un mecanism de cooperare bazat pe datele furnizate de statele membre și trebuie utilizat în cadrul unui dialog deschis cu acestea. Deși include o comparație realizată în baza unor indicatori specifici, nu are drept scop prezentarea unui clasament general unic sau promovarea unui anumit tip de sistem judiciar.
Eveniment:
Vicepreședintele Reding va prezenta comunicarea la începutul conferinței zilnice de presă de la prânz. Informare tehnică off-the-record la ora 10.00.
Un comunicat de presă (IP) va fi făcut public în ziua respectivă.
Surse:
Sala de presă a DG Justiție:
http://ec.europa.eu/justice/newsroom/index_en.htm
Pagina de internet a vicepreședintelui Reding:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding
Persoane de contact:
Mina Andreeva +32 2 299-1382 Mina.Andreeva@ec.europa.eu
Natasha Bertaud +32 2 296-7456 Natasha.Bertaud@ec.europa.eu
Știre:
Comisia Europeană va prezenta o propunere menită să sporească eficacitatea Europolului în ceea ce privește colectarea informațiilor, analizarea acestora și transmiterea analizelor respective către statele membre, pentru a oferi apoi un sprijin mai concret și mai specific forțelor de ordine naționale în sensul cooperării transfrontaliere și efectuării investigațiilor. Noul regulament întărește, de asemenea, legătura dintre formare și sprijinul pentru cooperare operațională, prin încorporarea Colegiului European de Poliție (CEPOL) în Europol și prin trecerea în responsabilitatea Europolului a programelor comune de formare și schimburi de personal polițienesc și alți agenți din cadrul forțelor de ordine. În același timp, nivelul de răspundere atribuit Europolului crește, protecția datelor cu caracter personal este sporită, iar guvernanța Europol este aliniată cu cea a altor agenții ale UE.
Context:
Prin programul de la Stockholm, Consiliul European a invitat Europol să evolueze și să „devină nucleul central al schimbului de informații între forțele de ordine ale statelor membre, un furnizor de servicii și o platformă dedicată serviciilor de aplicare a legii”. Consiliul European a solicitat, de asemenea, implementarea unor programe de formare și schimburi europene pentru toți profesioniștii din cadrul forțelor de ordine, la nivel național și european.
Eveniment:
13.00 Informare tehnică de către experții DG HOME.
Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
Pagina de internet a comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/malmstrom/welcome/default_en.htm
Pagina de internet a DG Afaceri Interne:
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/index_en.htm
Persoane de contact:
Michele Cercone: +32 2 298 09 63 Michele.Cercone@ec.europa.eu
Tove Ernst: +32 2 298 67 64 Tove.Ernst@ec.europa.eu