|
|
|
|
Tabara de ecologizare EUROPE DIRECT
Târgovişte, 26 iulie 2010
Iata, tabara de sensibilizare a opiniei publice si de ecologizare desfasurata de cele trei centre EUROPE DIRECT Targoviste, Mizil si Arges in parteneriat cu Primaria Moroeni, Biblioteca "Ion Cioranescu" Moroeni, Parcul Natural Bucegi, Ocolul Silvic Ialomicioara si Asociatia "Green Mountains" s-a incheiat. Cei peste 70 de tineri si cadre didactice participanti la eveniment, gazduiti la tabara "Caprioara", au avut ocazia sa afle mai multe despre minunatiile naturii "ascunse" in Parcul Natural Bucegi, parc ce este adapostiti in proportie de aproximativ 50 % de judetul Damboviota, restul apartinand judetelor Prahova si Brasov.
Daca in prima zi, specialisti din cadrul Parcului Natural Bucegi au prezentat aceasta institutie si au sustinut prezentari pe tema importantei ocrotirii frumusetilor naturii si de protejare a mediului inconjurator si a vietii totodata, in cea de a doua zi voluntarii au fost pusi la grea incercare, cand au trebuit sa adune tonele de gunoaie aruncate de turisti ori de cetatenii localitatii Moroeni pe traseul "cota 1000 - Glodu". La actiune si-au adus contributia si 20 de copii din Timisoara, afalati in aceasta perioada in tabara organizata de Asociatia "Green Mountain".
Astfel, au fost colectate peste 10 tone de gunoaie, si asta doar intr-o singura zi, incepand de la obisnuitele pet-uri si pana la anvelope si masini de spalat. da, masini de spalat, "ati auzit" bine. Se pare ca este mai usor sa ducem gunoiul in varful muntelui si sa il depozitam acolo, decat sa incheiem in mod civilizat, un contract cu o firma care sa adune ridice gunoiul.
In cea de a treaia zi, ne-am desfasurat fortele in zona Padina - Pestera, peisaj mirific, vesnic cautat de turisti, dar si acesta la fel de neiertat de nesimtirea si ignoranta romanului aflat in trecere pe aceste plaiuri. Drumul nostru a urmat traseul turistic pana la Babele si Sfinxul, acum martori la actiunea noastra trecatoare de ecologizare. Se pare ca cei neobisniuiti cu muntele, "au abandonat obiceiul aruncarii gunoaielor pe oriunde" dat fiind dificultatea traseului, pe aici trecand numai iubitori ai naturii si ai muntelui, totodata, gunoaiele fiind tot mai putine pe masura ce te apropii de cele doua monumente ale naturii mai sus mentionate.
Neobositii voluntari au fost pusi la grea incercare in cea de a patra zi, cand, la propunerea Parcului Natural Bucegi am curatat Valea Ialomicioarei pe care "moroenarii" au transformat-o in groapa de gunoi, sacii fiind umpluti rapid, la fel si tractoarele care au "cules recolta" de pe traseu.
Ultima zi a fost dedicata activitatilor instructiv-educative la care si-au adus contributia cadrele didactice care au insotit grupurile de tineri, precum si serviciul EURODESK.
Pe parcursul evenimentului centrele EUROPE DIRECT au distribuit si materiale informative, atat pe suport hartie, cat si pe suport electronic (DVD-uri), avand ca subiect protectia mediului, precum Ai dreptul la o Românie curată! Implică-te şi broşura O Europă mai durabilă. Totodata, centrul EUROPE DIRECT Targoviste a lansat filmul de scurt metraj EUROPA DE ACASĂ – Istorie şi tradiţii pe Valea Ialomiţei insotit de brosura cu acelasi nume.
In ultima seara a tabarei, a avut loc "Balul ecologistilor", eveniment la care tinerii s-au intrecut in realizarea unor obiecte vestimentare din materiale eco. La echipa ecologistilor s-au alaturat si elevi de la scoli din judetul Tulcea, musafiri si ei ai taberei "caprioara" in aceasta perioada a anului. Cei mai buni ecologisti au fost premiati.
Articol de Vladut Andreescu
|
|
|
|
Formare profesională la instituțiile Uniunii Europene și pentru echipa EUROPE DIRECT Târgoviște
Târgovişte, 25 iulie 2010
In perioada 5 – 6 iulie s-a desfășurat, la Bruxelles, vizita de formare și informare a rețelei de documentare, precum și a celei de informare și comunicare EUROPE DIRECT din România. Astfel, 10 persoane, de la tot atâtea centru EUROPE DIRECT, au avut ocazia de a participa la sesiunile de pregătire profesională ce s-au desfășurat la Comisia Europeana și la Parlamentul European, sediul din Bruxelles, Belgia. In ziua de luni, 5 iulie, domnul Nicolas Sabatier din cadrul Directoratului General pentru Cercetare și Inovație a vorbit despre Institutiile Uniunii Europene.
Programul a continuat cu prezentarea Strategiei europene pentru anul 2020 de către doamna Silvia Viceconte, secretar general. Au mai susținut: despre prioritățile de comunicare ale Comisiei Europene, doamna Flaviana Teodosiu, din cadrul Direcției Generale pentru Comunicare. Domnul Marius Hirte, din cadrul Direcției pentru Mediu și secretar general al Consiliului Uniunii Europene a vorbit despre funcționarea instituțiilor în conformitate cu tratatul de la Lisabona. În cadrul cursurilor a avut loc și o întâlnire cu personalul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană. Cea de a doua zi a început cu o vizită de informare la Parlamentul European, prilej cu care am cunoscut pe doamna Mariana Cosac de la departamentul vizite și a continuat cu prezentarea Bibliotecii Centrale a Comisiei Europene de către domnul Taavi Saarimaki. Acesta ne-a intordus în lumea cataloagelor de bibliotecă, a bazelor de date on-line și a resurselor informative puse la dispoziție tuturor cetățenilor Europei gratuit.
Posiblitățile de informare, par a fi infinite și la îndemâna oricui, nemaifiind necesară deplasarea fizică la sediul bibliotecii. Munca bibliotecarilor, din cadrul bibliotecii menționate, poate fi admirată și utilizată prin intermediul Internetului, respectiv al site-urilor gestionate de aceștia. Astfel, un simplu click este mai mult decât suficient pentru a afla orice informație despre activitatea, legislația și politicile instituțiilor Uniunii Europene, în ideea de a aduce mai aproape și de cetățenii județului Dâmbovița informația europeană, dar și pentru a răspunde solicitărilor venite din partea acestora prin Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște.
Material realizat de Vlăduț Pistrițu
|
|
|
|
Programul activităţilor desfăşurate în tabăra de sensibilizare a opiniei publice - SALVAŢI BUCEGII !
Târgovişte, 20 iulie 2010
Programul activităţilor desfăşurate în tabăra de sensibilizare a opiniei publice si de ecologizare a unor zone intens frecventate din Platoul Bucegi - MOROENI - CĂPRIOARA – 19 – 23 iulie 2010
Participanţi – 30 de voluntari EUROPE DIRECT Târgovişte;
- 25 voluntari EUROPE DIRECT Mizil;
- 16 voluntari EUROPE DIRECT Argeş.
Luni 19 iulie 2010:
- ora: 10.00 – 12.00 - Primirea participanţilor la Tabăra Căprioara din Moroeni;
- ora: 12.00 – 13.30 – Masa de prânz;
- ora: 13.30 – 14.00 - Prezentarea programului taberei şi instruirea participanţilor;
- ora: 14.00 – 16.00 - Vizită la sediul Parcului Natural Bucegi;
- ora: 16.00 – 17.00- Prezentarea Parcului Natural Bucegi;
- ora 17.00 – 19.00 - Activităţi de diseminare a informaţiei europene cu privire la importanţa păstrării unui mediu înconjurător curat; distribuirea de pliante, broşuri şi DVD-uri în localitatea Moroeni;
- ora: 19.30 – Cina.
Marţi 20 iulie 2010:
- ora: 07.30 – 8.30 - Micul dejun;
- ora: 9.00 - Acţiune de ecologizare şi igienizare pe traseul Cota 1000 – Glod. Participanţi: Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Moroeni, centrele EUROPE DIRECT Târgovişte, Mizil şi Argeş, Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa, ONG-uri de Mediu, voluntari. Asociaţia GREEN MOUNTAINS va pune la dispoziţie materiale necesare desfăşurării acestei activităţi: cizme cauciuc, mănuşi plastic, saci menajeri, cazmale, lopeţi, greble şi va asigura transportul deşeurilor colectate;
- ora: 12.00 – 13.30 – Masa de prânz;
- ora: 13.30 – 16.00 - Acţiune de ecologizare pe traseul Cota 1000 – Glod;
- ora: 16.30 – 19.00 – Energizers / Activităţi de comunicare în grup;
- ora: 19.30 – Cina.
Miercuri 21 iulie 2010:
- ora: 07.30 – 08.30 - Micul dejun;
- ora: 08.30 – 13.30 - Excursie pe traseul Moroeni – Peştera (deplasare cu autocarul). Vizitarea Mănăstirii Peştera şi cabanele de pe platoul Padina. Traseu turistic Padina – Babele (pe Jepii Mici). Activitate practică de ecologizare şi igienizare – Platoul Padina;
- ora: 14.00 – 17.00 – campanie de sensibilizare a populaţiei şi a turiştilor din judeţul Prahova cu privire la importanţa păstrării unui mediu înconjurător curat. Activităţi de diseminare a informaţiei europene; distribuirea de pliante, broşuri şi DVD-uri - Platoul Padina;
- ora: 17.00 – 19.30 – deplasare Peştera - Padina – Tabăra Căprioara – Moroeni;
- ora: 20.00 – Cina.
Joi 22 iulie 2010:
- ora: 07.30 – 08.30 - Micul dejun;
- ora: 09.00 – 12.00 - Acţiune de ecologizare şi igienizare zona Gâlma – râul Ialomicioara;
- ora: 12.00 – 13.30 – Masa de prânz;
- ora: 14.00 – 17.00 - Drumeţie pe Valea Ialomiţei - Vizită la obiective turistice de pe raza localităţilor Moroeni şi Pietroşiţa;
- ora: 17.30 – 19.00 Activităţi de educaţie non-formală;
- ora: 19.30 – Cina.
Vineri 23 iulie 2010:
- ora: 07.30 – 08.30 - Micul dejun;
- ora: 09.00 – 12.00 - Activităţi instructiv-educative susţinute de Serviciul EURODESK şi cadre didactice de specialitate care însoţesc grupurile de voluntari: Comportarea pe munte; Importanţa ecologiei şi a educaţiei ecologice în societate; Concluzii şi evaluarea cunoştinţelor cumulate în timpul taberei; Înmânare de diplome şi premii;
- ora: 12.00 – 13.30 – Masa de prânz;
- ora: 14.00 - Plecarea voluntarilor din tabără.
|
|
|
La Doicești e ...o altfel de vacanță - ”școala mare”
Târgovişte, 09 iulie 2010
Sub denumirea ”O altfel de vacanță” a fost inaugurată Școala de vară ce se va desfășura pe parcursul întregii luni iulie la Biblioteca comunală ”Nicolae Neagu” Doicești. Ajunsă la cea de a doua ediție, evenimentul este realizat în parteneriat strategic cu EUROPE DIRECT Târgoviște și Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița. Voluntarii Punctului de informare europeană din cadrul Bibliotecii comunale Doicești vor susține activitățile și ecipa de proiect alcătuită din 8 cadre didactice de la diferite școli și licee din județ, dar care domiciliază în comuna respectivă, coordonați de inimioasa bibliotecară, Gabriela Cristea. La startul școlii au rostit alocuțiuni primarul localității Doicești Mircea Ismail, din partea Bibliotecii Județene ”Ion Heliade Rădulescu”, doamna director Carmen Vădan și managerul Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, Vlăduț Andreescu.
Cei peste 80 de copii înscriși la aceste cursuri, vor lucra în cadrul atelierelor de matematică, lectură, teatru, îndemânări practice, dans, sport, muzică, desen etc. Multitudinea activităților și creativitatea celor implicați în proiect, ca și formatori de această dată, este demonstrată prin numărul tot mai mare de copii care ”vin la școală” cu multă plăcere și în vacanța mare. Urându-le succes în activitate, EUROPE DIRECT a promis premii la finalul școlii, așa cum se cuvine, celor mai silitori elevi.
|
|
|
|
Schimb de experienţă la Biblioteca Targovishte din Bulgaria
Târgovişte, 09 iulie 2010
Alături de delegaţia Bibliotecii Judeţene ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa au participat şi membri ai echipei EUROPE DIRECT Târgovişte la schimbul de experienţă ce s-a desfăşurat la Biblioteca Municipală din oraşul Targovishte - Bulgaria. Desfăşurată în data de 26 iunie, vizita a fost una de lucru şi de preconizare a unor viitoare proiecte ce se doresc a fi dezvoltate între instituţii de cultură din cele două ţări. Prezenţi au fost Carmen Vădan, director al Bibliotecii Judeţene ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa şi coordonator evenimente externe în cadrul Centrului EUROPE DIRECT Târgovişte, Mircea Niţă, director al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Heliana Munteanu, director al Filarmonica ”Muntenia” din Târgovişte, iar din partea EUROPE DIRECT au mai participat Vlăduţ Andreescu – manager de proiect şi Doiniţa Ciuurezu – consilier economic.
Congruenţii acestora din Bulgaria, au primit cu multă căldură delegaţia din România, gazda noastră fiind directoarea bibliotecii, Rositza Custurova şi echipa. Au fost trecute în revistă multele proiecte în care este implicată biblioteca din ţara vecină, precum realizarea unui centru internet cu acces gratuit pentru public, digitizarea întregii colecţii de documente audio pe suport disc, Global libraries, şcoala de limbă engleză pentru copii, colţul american etc. Campioană, se pare, biblioteca din orăşelul Targovishte a reuşit să deruleze câteva zeci de astfel de proiecte, toate pentru a oferii servicii de informare şi formare cât mai complexe şi mai adaptate la nevoile şi cerinţele cetăţenilor. Centrul EUROPE DIRECT din cadrul Bibliotecii Judeţene ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa a prezentat din reuşitele sale, dăruind bibliotecii din Bulgaria o serie de materiale informative, atât pe suport hârtie cât şi în format electronic (în limba engleză), pentru îmbogăţirea fondurilor de documente din cadrul centrului de informare şi documentare al bibliotecii menţionate. Plecând de la realitate, ideile pentru viitor nu au întârziat să apară, urmând să realizăm o serie de programe şi proiecte împreună cu partenerii noştri din Bulgaria.
|
|
|
|
|
|
|