Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Data de 9 septembrie reprezintă un nou început pentru Biblioteca Municipală din Moreni. În această zi, instituția a găzduit lansarea Biblionet. Astfel, mica localitate dâmbovițeană se alătură celor care se bucură deja de avantajele programului.
Evenimentul a avut loc în prezența unor invitați speciali și anume, managerul centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, Vlăduț Andreescu, însoțit de câțiva voluntari. Tinerii au vrut să fie alături de bibliotecara Diana - Ancuța Beldiman, pe care au și ajutat-o să taie panglica inaugurală.
Coordonatorul centrului european a declarat ca Biblionet este un câștig pentru orașul Moreni, întrucât toți locuitorii vor avea de acum înainte acces liber și rapid la informații europene, chiar dacă nu au un computer personal.
În cadrul programului, biblioteca a fost dotată cu calculatoare de ultimă generație conectate la Internet care acum își așteaptă utilizatorii. De asemenea, cei interesați vor beneficia de ajutorul personalului bine instruit.
Echipa EUROPE DIRECT mulțumește Bibliotecii Municipale Moreni pentru invitație și le urează succes viitorilor utilizatori.
![]() |