Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Relaţiile dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale s-au îmbunătăţit considerabil în ultimii ani. În opinia deputaţilor europeni, toate formele de cooperare interparlamentară ar trebui să accepte două principii de bază: eficienţă sporită şi democratizare parlamentară.
În raportul elaborat de Elmar Brok (PPE_DE, Germania) se consideră că noile forme de dialog prelegislativ şi postlegislativ dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale ar trebui dezvoltate în continuare.
Implicare timpurie a parlamentelor naţionale în procesul legislativ comunitar
Noile atribuţii acordate parlamentelor naţionale în temeiul Tratatului de la Lisabona, în special cu privire la principiul subsidiarităţii, le încurajează să se implice în mod activ, dintr-un stadiu incipient, în procesul de elaborare a politicilor la nivelul Uniunii Europene. Aceste competenţe sporite vor permite influenţarea şi examinarea legislaţiei europene, într-un stadiu incipient, şi vor contribui la o mai bună legiferare şi la o coerenţă mai mare a legislaţiilor la nivelul Uniunii Europene.
Activităţile comune duc la îmbunătăţirea relaţiile
Forme de activităţi comune, precum reuniuni parlamentare comune, reuniuni periodice ale comisiilor mixte, reuniuni interparlamentare ad-hoc la nivel de comisie, vizite ale membrilor parlamentelor naţionale la Parlamentul European au înregistrat o evoluţie destul de pozitivă în ultimii ani.
Deputaţii îndeamnă parlamentele naţionale să-şi intensifice eforturile pentru ca guvernele naţionale să răspundă pentru modul în care gestionează cheltuirea fondurilor UE. Totodată ei invită parlamentele naţionale să examineze calitatea evaluărilor naţionale de impact, precum şi modul în care guvernele naţionale transpun legislaţia comunitară în legislaţie naţională şi pun în aplicare politicile şi programele de finanţare comunitare la nivelul statului, al regiunilor şi al autorităţilor locale.
Sunt salutate inovaţiile la nivelul parlamentelor naţionale, cum ar fi acordarea unor deputaţi în Parlamentul European a dreptului de a fi invitaţi, o dată pe an, să participe la sesiunile plenare ale parlamentelor naţionale, când se discută acte legislative ale Uniunii Europene.
Platforma interparlamentară privind IPEX privind schimbul de informaţii
Parlamentele naţionale reprezintă actori importanţi în procesul de punere în aplicare a dreptului european. În acest context, prin crearea unei platforme electronice pentru schimbul de informaţii între parlamente, site-ul web IPEX, se înregistrează un progres important, întrucât se poate urmări în timp real procesul de examinare a documentelor UE la nivelul parlamentelor naţionale şi al Parlamentului European, precum şi transpunerea acestora în dreptul naţional de către parlamentele naţionale, dacă este cazul. Prin urmare, este necesară o susţinere financiară adecvată pentru acest sistem dezvoltat şi gestionat de Parlamentul European.
Rolul COSAC
Rolul politic al COSAC în perioada următoare va trebui definit printr-o strânsă cooperare între Parlamentul European şi parlamentele naţionale, iar COSAC, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de la Amsterdam, ar trebui să rămână, în primul rând, un forum pentru schimbul de informaţii şi pentru dezbateri privind aspectele politice generale şi cele mai bune practici referitoare la controlul asupra guvernelor naţionale. Informarea şi dezbaterile ar trebui să se concentreze, în al doilea rând, asupra activităţilor legislative din domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei şi asupra respectării principiului subsidiarităţii, la nivelul Uniunii Europene.
Conferinţa organelor specializate în afaceri comunitare şi europene ale parlamentelor din Uniunea Europeană (COSAC) a fost instituită în mai 1989. Ea este formată din reprezentanţi ai comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele naţionale, precum şi din Parlamentul European.
Conferinţa este convocată la fiecare şase luni cu participarea Parlamentului European, în vederea schimbului de informaţii şi de cele mai bune practici cu privire la controlul asupra guvernelor naţionale în materie de chestiuni politice existente la nivel european. COSAC poate să comunice „contribuţii” Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, fără ca prin aceasta să angajeze în vreun fel parlamentele naţionale. Participarea Parlamentului European constă în desemnarea unei delegaţii formate din şase membri, dintre care doi sunt vicepreşedinţi ai Biroului, aceştia fiind însărcinaţi mai ales cu relaţiile cu parlamentele naţionale.
Raportul a fost adoptat cu 379 de voturi pentru, 65 împotrivă şi 16 abţineri.
A6- 0133/2009 - Raport referitor la dezvoltarea relaţiilor dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale, în temeiul Tratatului de la Lisabona
Raportor: Elmar Brok (PPE-DE, Germania
Procedură: iniţiativă proprie
Dezbatere: miercuri, 6 mai 2009
Vot: joi, 7 mai 2009
Mai multe informaţii:
Platforma online pentru schimb de informaţii " Interparliamentary EU Information Exchange" OPEX
http://www.ipex.eu/ipex/
COSAC - Conferinţa organelor specializate în afaceri comunitare şi europene ale parlamentelor din Uniunea Europeană
http://www.cosac.eu/en/cosac/