Preşedintele Federaţiei Volum, Cristina Rigman, a acordat un interviu pentru websiteul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, în data de 9 martie 2011.

        Cristina Rigman este președintele Federației Volum, organizația care facilitează dialogul și mișcarea comună a tuturor celor implicați în voluntariat, scopul principal fiind dezvoltarea misiunii de voluntariat în România. Faptul că 2011 este Anul European al Voluntriatului o face pe Cristina Rigman optimistă, iar eforturile sale vor viza inclusiv realizarea unei legislații eficiente în ceea ce privește voluntariatul.

1. Care este diferența între voluntariatul românesc și voluntariatul european?

        Cristina Rigman - președinte Federația Volum: Din punct de vedere al definiţiei nu pot spune că sunt diferenţe semnificative, voluntariatul fiind atât în România cât şi în alte ţări europene o activitate desfăşurată din proprie voinţă, fără remuneraţie şi în beneficiul public. Realitatea este desigur mult mai nuanţată, pentru că trăsăturile esenţiale ale activităţii de voluntariat sunt evidenţiate în proporţii şi combinaţii diferite, iar contextul în care are loc activitatea de voluntariat poate să schimbe semnificativ coordonatele discuţiei. Există câteva elemente care fac distincţia între voluntariatul în România şi voluntariatul în alte ţări europene. În primul rând tradiţia şi percepţia socială cu privire la voluntariat. Noi trăim în zona fără tradiţie semnificativă în acest domeniu, alături de ţările învecinate şi suntem încă în proces de schimbare a mentalităţii publicului cu privire la modul în care îşi percepe fiecare responsabilitatea faţă de comunitate în ansamblul său şi, pe alocuri, mai luptăm cu unele urme ale trecutului asimilate incorect, după părerea mea, cu voluntariatul. În al doilea rând, există diferenţe semnificative între infrastructura pentru voluntariat existentă în România şi cea existentă în diferite ţări europene. Mă refer la toate acele elemente care fac să se întâmple voluntariatul într-o formă constructivă, şi includem aici organizaţiile care facilitează implicarea voluntară, reglementările şi normele care guvernează implicarea voluntară, resursele alocate pentru dezvoltarea şi susţinerea implicării voluntare, măsurile de protecţie a voluntarilor şi beneficiarilor, etc.

        Aici există difereţe foarte mari în interiorul Uniunii Europene bazate pe tradiţie, pe regimul politic al fiecărei ţări, pe cultură, valori şi dinamica spaţiului public. Există ţări în care poţi pierde ajutorul de şomaj dacă te implici voluntar, există ţări în care voluntarii beneficiază de asigurări de sănătate similare celor de care beneficiază angajaţii, există ţări care reglementează voluntariatul prin lege (este şi cazul României), dar şi ţări în care existența sau necesitatea unei legi pentru reglementarea voluntariatului pare o utopie. O a treia diferenţă esenţială, din punctul meu de vedere, între voluntariatul din România şi cel din alte ţări europene, este legată de dinamica socială şi mai ales de rolurile şi structura tradiţională a familiei, chiar dacă acestea încep să se schimbe şi la noi. Mă refer aici la tradiţia românească a părinţilor care acumulează bunuri pentru copiii şi care se simt responsabili să îşi ajute copiii chiar şi după ce aceştia devin adulţi cu viaţă independentă şi mijloace de autosusţinere, responsabilitate privită de multe ori ca o aşteptare din partea copiilor ca părinţii să facă acest lucru necondiţionat. În acelaşi timp avem şi tradiţia responsabilităţii copiiilor de a-şi îngriji părinţii, care, dacă nu este respectată, atrage după sine sancţiuni sociale severe. Aceste forme de relaţionare familială au efect asupra implicării voluntare, în sensul reducerii numărului de beneficiari ai activităţilor de voluntariat, pentru că nevoile acestora sunt satisfăcute în interiorul familiei, dar şi în sensul reducerii numărului de potenţiali voluntari, membrii familiei angrenaţi în creşterea nepoţilor sau îngrijirea părinţilor vârstnici având şanse extrem de reduse de a se implica în activităţi de voluntariat. Ar mai fi desigur şi alte elemente de diferenţiere, dar acestea mi se par mai vizibile în prezent.

2. Câţi voluntari avem în România? De câți ar mai avea nevoie? Care sunt activitățile lor?

        C.R.: Numărul voluntarilor din România nu este uşor de estimat din mai multe motive. În primul rând eforturile de măsurare acestei activităţi nu sunt sistematice, astfel încât ne putem baza pe cifre extrase din cercetări care includ tangenţial întrebări referitoare la voluntariat şi care vizează de cele mai multe ori eşantioane reprezentative la nivel naţional pentru populaţia adultă, lăsând în afară populaţia tânără sub 18 ani care, din informaţiile de pe teren, este implicată în proporţii semnificative în activităţi de voluntariat. Un alt motiv pentru care nu avem cifre exacte este forma în care este definit şi mai ales perceput voluntariatul, cifrele de sondaj disponibile bazându-se pe răspunsul celor intervievaţi la întrebarea „V-aţi implicat în ultimele 12 luni în activităţi de voluntariat?” fără detalii cu privire la ce înţeleg prin voluntariat. Avem astfel persoane care răspund „Da” pentru că au dat bani unui nevoiaş care cere pe stradă, pentru că asigură curăţenia la biserică, pentru că îngrijesc copilul vecinilor, sau pentru că se implică în activităţi în centrul de zi pentru copiii. (notă: aceste activităţi sunt oferite ca exemplu).

        Avem diferite procente de implicare a românilor în activităţi de voluntariat care variază, de-a lungul ultimilor 10 ani, de la 8% la 20%. Cea mai recentă cifră este oferită de Eurobarometrul No. 73 lansat în vara anului 2010 care indică România cu 20% persoane implicate în activităţi de voluntariat. Este dificil să judecăm dacă este mult, dacă este puţin sau dacă este de ajuns. Sunt ţări în care nivelul de implicare depăşeşte 50% (Suedia, Danemarca, Norvegia), dar şi ţări cu nivele mai scăzute decât al României (Grecia, Portugalia, Bulgaria), media europeană fiind de 30%. Nu cred că există un nivel optim de implicare. Voluntariatul funcţionează oarecum similar cu sistemul de piaţă şi esenţială este găsirea unui echilibru între oamenii care doresc să fie voluntari, oportunităţile disponibile şi nevoile cărora acestea le răspund. În privinţa activităţilor desfăşurate de voluntari, acestea variază de la lucrul direct cu beneficiari diverşi (copiii, adulţi, vârstnici, persoane cu nevoi speciale, imigranţi, minorităţi, persoane excluse social etc.) la protecţia mediului, activităţi educaţionale, campanii de promovare a diferitelor cauze, activităţi culturale şi artistice, organizare de evenimente, muncă administrativă şi de secretariat, arhivare, etc.

3. Cât timp își alocă un voluntar pentru a se implica în acțiuni?

        C.R.: Fiecare voluntar are dreptul să își aleagă activităţile în funcţie de timpul pe care îl are la dispoziţie sau pe care este dispus/ă să îl investească în activitatea de voluntariat. Oportunităţile de voluntariat sunt foarte diverse, ele pot oferi opţiunea unei implicări punctuale de câteva ore, până la activităţi de lungă durată cu program stabil şi care pot atinge mai multe ore pe săptămână şi se pot întinde pe durata mai multor luni.

4. Ce va conține legea voluntariatului?

        C.R.:Actuala lege a voluntariatului, Legea 195/2011, a fost adoptată în 2001 şi modificată în 2002 şi 2006, însă în proporţie destul de redusă. În prezent legea voluntariatului prezintă numeroase minusuri pe care dorim să le corectăm în urma demersurilor de modificare a legii pe care le realizăm pe parcursul acestui an. O primă problemă a legii este faptul că se referă explicit la progarmul Tineret al Comisiei Europene, program care nu mai există în aces formă în prezent, şi, dincolo de neconformitatea cu realitatea programului european la care face referire, induce ideea că numai tinerii se pot implica în activităţi de voluntariat. O altă problemă o reprezintă prevederile ‘neterminate’ ale legii, respectiv faptul că legea are anumite prevederi neexplicitate şi care, în lipsa unor norme metodologice de aplicare, nu pot fi implementate. Una dintre prevederi se referă la menţinearea unei evidenţe a voluntarilor la nivelul organizaţiilor prin care aceştia se implică. Deşi este obligatorie menţinerea unui registru, aceste date nu se colectează nicicum. Noi considerăm că dacă legea ar fi completată şi aceste registre ar fi colectate la finalul fiecărui an, am putea pune astfel bazele unui sistem de monitorizare care să ne ofere răspunsuri mai certe şi mai detaliate la întrebările legate de câţi voluntari sunt în România, ce fel de activităţi desfăşoară ei, care este profilul lor demografic.

        Alte prevederi cu probleme în actuala lege sunt cele referitoale la contractul de voluntariat care este indicat ca obligatoriu într-un articol şi menţionat ca opţional în alt articol, lăsând loc la interpretări şi reglementările referitoare la asigurarea voluntarilor pe durata desfăşurări activităţii de voluntariat, care sunt şi ele neclare. Existenţa unor norme metodologice de implementare ar fi absolut necesare pentru a permite aplicarea corectă şi unitară a legii, iar unele aspecte trebuie mai clar detaliate în lege, respectiv: rolul statului în susţinerea infrastructurii pentru voluntariat, formele de recunoaştere a activităilor de voluntariat, diferenţierea dintre voluntariat şi concepte precum „practica profesională a studenţilor” sau „stagiile de internship”. Toate aceste aspecte ar fi de dorit să îşi găsească un loc şi o formulare cât mai clară în noua formă a legii voluntariatului care specrăm să fie creată în 2011.

 Noua lege se va apropia de legile europene ce fac referire la voluntariat?

C.R.: Reglementările europene în domeniul voluntariatului nu sunt nici foarte multe, nici foarte specifice, pentru că Uniunea Europeană nu are competenţe legislative în acest domeniu. Statutul documentelor europene este una dintre recomandări către statele membre şi există menţiuni în programele europene special dedicate. La nivelul Uniunii Europene există o serie de instituţi care şi-au manifestat deschis sprijinul pentru voluntariat ca formă de cetăţenie activă şi de punere în practică a valorilor europene de solidaritate, toleranţă şi cetăţenie activă. Desemnarea anului 2011 ca An European al Voluntariatului este rezultatul susţinerii acestei iniţiative a societăţii civile active în Europa de către instituţii europene precum Consiliul de Miniştri, Parlamentul European sau Comitetul Economic şi Social European. În general reglementările din România în domeniul voluntariatului sunt aliniate cu cele existente la nivel european, o excepţie fiind modul în care este reflectat fostul program Tineret al Comisiei Europene în actuala formă a legii voluntariatului din România.

6. Cât de mult sprijină statul român acțiunile de voluntariat?

        C.R.: Sprijinul statului român pentru activităţile de voluntariat este destul de redus şi sporadic. În afara legii voluntariatului care stabileşte cadrul general al activităţilor de voluntariat, cadrul legal care atinge acest domeniu este disipat pe diferite domenii, existând prevederi sporadice sau ordine ale unor instituţii precum ministerele de resort care nu sunt corelate nici cu legea voluntariatului în vigoare nici între ele, mai ales acolo unde domeniile de activitate se intersectează. În România nu există o strategie naţională pentru dezvoltarea şi susţinerea voluntariatului şi nici un program naţional de susţinere financiară a acestei activităţi, fiind una dintre puţinele ţări din Europa care nu are astfel de mecanisme funcţionale şi nici o instituţie centrală cu competenţe în acest domeniu. Natura voluntariatului fiind una orizontală, în funcţie de domeniul specific în care au loc acţiunile de voluntariat, inexistenţa unor competenţe la nivel central generează confuzie şi duplicare de eforturi pe domeniu specific de activitate şi fără corelare între domenii. Deşi voluntariatul poate fi susţinut financiar prin mecanismele existente, el nu este evidenţiat nicicum, fiind doar un alt domeniu pentru care pot fi alocate resurse din bugetele locale, rămânând la latitudinea autorităţilor locale modul cum voluntariatul este luat în considerare la alocarea resurselor bugetare la nivel local.

        Cred că statul român ar trebui să îşi asume o responsbailitate mult mai clară în susţinerea voluntariatului pentru că valoarea pe care activitatea de voluntariat o aduce societăţii este maximă, existânt impact la nivel individual (prin dezvoltarea de abilităţi, competenţe şi dobândirea de cunoştinţe), la nivel local (prin mobilizarea resurselor umane existente în comunitate pentru rezolvarea problemelor locale) şi la nivel social (prin crearea de capital social, încredere interpersonală, solidaritate între generaţii şi dezvoltare socială în ansamblu).

7. Cât de mult sprijină UE acțiunile de voluntariat?

        C.R.: Uniunea Europeană acordă o atenţie mai mare voluntariatului prin existenţa unor programe specifice care au ca prioritate voluntariatul sau care sunt dedicate exclusiv dezvoltării şi promovării voluntariatului (cum ar fi Serviciul European de Voluntariat sau schemele de schimuri internaţionale pentru voluntarii vârstnici). Voluntariatul apare menţionat în numeroase documente europene emise de diferite instituţii şi valoarea acestuia este recunoscută pe mutiple planuri. Chiar existenţa Anului European al Voluntariatul în 2011 este un semn de sprijin extraordinar pe care Uniunea Europeană îl acordă voluntariatului. Dincolo de sprijinul deja existent, cred că Uniunea Europeană ar putea face mai mult pentru impulsionarea statelor membre în vedeera creării şi implementării unor mecasnime de sprijinire a dezvoltării voluntariatului la nivel naţional şi ar putea profila voluntariatul ca o prioritate în schemele de finanţare europene, în special în ceea ce priveşte finanţarea infrastructurii pentru voluntariat, cea care face ca voluntariatul să se întâmple corect şi coerent şi în beneficiul reciproc la voluntarulu, organizaţiei gazdă şi beneficiarului direct al activităţii de voluntariat

8. Care sunt cele mai importante acțiuni de voluntariat de la noi din țară?

        C.R.: Toate activităţile de voluntariat de la noi din ţară sunt foarte importante pentru că ele răspund unor nevoi locale. În ultima perioadă activiătţile de voluntariat din domeniul protecţiei mediului s-au exitins şi au dobândit o mai mare vizibilitate. Există evenimente naţionale dedicate promovării voluntariatului şi mobilizării oamenilor să se implice ca voluntari. De 10 ani se orgnaizează în fiecare primăvară Săptămâna Naţională a Voluntariatului, anul trecut a fost organizată pentru prima dată în România Ziua naţională a curăţeniei (sub titlul original Let’s Do It Romania!). La nivel internaţionat se celebrează Ziua Internaţională a Voluntarilor în fiecare 5 decembrie şi evenimentul este marcat şi la noi în ţară prin organizarea de evenimente de recunoaştere a voluntarilor la nivel local sau în interiorul orgnaizaţiilor care lucrează cu voluntari.

9. De ce se oferă oamenii voluntari? Care sunt motivațiile lor?

        C.R.: Motivaţiile voluntarilor sunt foarte diverse şi variază în principal în funcţie de vârstă. Tinerii se implică în activităţi de voluntariat pentru că doresc să capete experienţă practică într-un anumit domeniu şi doresc să înveţe şi să dobândească noi cunoştinţe, abilităţi şi competenţe sau chiar să îşi testeze viitoarea meserie. Adulţii se implică pentru că doresc să facă altceva decât ceea ce fac la locul de muncă obişnuit sau pentru că, implicându-se împreună cu familia, pot petrece timpul într-un mod plăcut şi util în acelaşi timp. Vârstnicii se implică pentru a se menţine activi şi a avea sentimentul utilităţii, pentru a beneficia de o reţea socială activă şi a avea oportunităţi de socializare, pentru a împărtăşi experienţa de o viaţă sau pur simplu pentru că au fost ajutaţi şi doresc să ajute şi ei la rândul lor. Unii oameni se implică pentru că au auzit despre voluntariat şi doresc să experimenteze şi ei această activitate, sau pentru a-şi face prieteni şi a-şi pune în aplicare ideile.

10. Vreti să creați un cadru legislativ care să stabilească drepturile și obligaţiile voluntarilor pentru ca aceştia să poată colabora şi cu instituţiile publice. Credeți că la sfarșitul anului voluntariatului România va avea o astfel de lege?

        C.R.: Voluntarii pot colabora cu instituţiile publice şi în acest moment, datorită în principal existenţei legii voluntariatului. Legislaţia noastră are nevoie de flexibilizare şi de prevederi care să încurajeze implicarea voluntarilor în instituţiile publice, păstrând însă caracteristicile voluntariatului (implicarea de bună voie, fără remunerare şi în beneficiul public). Ceea ce dorim noi este să îmbunătăţim legislaţia existentă astfel încât implicarea voluntarilor să fie încurajată în cadrul instituţiilor publice, pentru că în prezent, acest lucru se întâmplă pentru că există un om care crede în valoarea voluntariatului şi face eforturi individuale de a convinge instituţia că implicarea voluntarilor poate fi o valoarea adăugată serviciilor instituţiei. În prezent aceste iniţiative depind în mare măsură de implicarea individuală şi investiţia de timp şi energie a unui om, fără a exista sprijin institutţional şi mecanisme instituţionale de susţinere a unor astfel de initţiative, iar dependenţa de o anumită persoană face ca iniţiativele de acest tip să înceteze dacă persoana respectivă îţi schimbă locul de muncă. Noi sperăm foarte tare ca la finalul acestui an să avem o lege a voluntariatului mai bună şi agreată de toate părţile implicate

11. Ce drepturi și ce obligații ar trebui să aibă un voluntar?

        C.R.: Voluntarul nu trebuie să aibă obligaţii, ci responsabilităţi. Principalele responsabilităţi ale voluntarului sunt legate de respectarea programului de lucru stabilit de comun acord cu organizaţia gazdă, respectarea normelor de lucru cu beneficiarii (dacă este cazul, în funcţie de activitate), respectarea procedurilor de lucru ale organizaţiei în cadrul căreia activează, îndeplinirea sarcinilor asumate, realizarea raportărilor sau monitorizărilor necesare aşa cum au fost agreate cu organizaţia gazdă, anunţarea organizaţiei în timp util în situaţiile în care nu îşi poate îndeplini sarcinile asumate, etc.

        Desigur că natura responsabilităţilor, dar şi a drepturilor voluntarului, depinde foarte mult de tipul de activitate în care se implică. Principalele drepturi ale voluntarului includ dreptul la orientare şi instruire în vederea realizării sarcinilor asumate, dreptul la un supervizor/coordonator care să îi ghideze activitatea şi să îi ofere sprijin, dreptul ca o fişă de post care să detalieze caracteristicile activităţii de voluntariat, dreptul la decontarea cheltuielilor realizate în îndeplinirea activităţii de voluntaiat potrivit înţelegerii anterioare cu organizaţia gazdă, dreptul la o adeverinţă care să menţioneze durata activităţii de voluntariat, dreptul la asigurare pentru durata activităţii de voluntariat etc. Principalele drepturi şi responsabilităţi sutn precizate şi în legea voluntariatului, iar dincolo de acestea voluntarul şi organizaţia gazdă pot agrea drepturi şi responsbailităţi adiţionale în funcţie de natura activităţii desfăşurate şi condiţiile specifice de lucru.