Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Concursul ICONARUL a fost o premieră pentru județul Dâmbovița. Coordonată la nivel local de către centrul EUROPE DIRECT Târgoviște, competiția a înregistrat un număr de aproximativ 60 de lucrări înscrise, realizate de elevi provenind din 10 școli din județ.
Picturile au fost realizate pe suport de hârtie, sticlă sau lemn, iar temele propuse au fost Martirii Brâncoveni și Pogorârea Sfântului Duh. Participanții au dat dovadă de o creativitate deosebită, având în vedere că au vârste diferite, de la preșcolari până la elevi de clasa a VIII a.
După câteva zile în care au fost expuse la Biblioteca Județeană, spre a putea fi admirate de cât mai multă lume, cele mai bune lucrări au fost premiate. Criteriul cel mai important a fost originalitatea.
Pentru fiecare categorie de vârstă și suport s-au acordat câte trei premii: I, II și III. După recunoașterea la nivel local, câștigătorii vor participa și la faza națională a competiției care va avea loc în perioada 11-14 aprilie. În acest timp, icoanele vor fi expuse și la București, urmând ca joi, 14 aprilie, cele mai bune dintre ele să fie premiate și la nivel național, premiul cel mare constând într-o excursie de trei zile la mânăstiri din Ardeal pentru copii.
Mulțumim tuturor pentru participare, iar câștigătorilor le urăm succes la faza finală. Vă așteptăm și cu alte ocazii! Lista completă a câștigătorilor se regăsește mai jos.
Echipa EUROPE DIRECT Târgoviște!
![]() |
||
![]() |
Lista câștigătorilor concursului
Grădiniță:
Locul I: Dobrinoiu Ana-Maria, Grădinița Văleni Dâmbovița, coord. Zăbavă Raluca
Locul II: Bucura Alexia, Grădinița Văleni Dâmbovița, coord. Zăbavă Raluca
Locul III: Soare Antonia-Gabriela, Grădinița Văleni Dâmbovița, coord. Zăbavă Raluca
Ciclul Primar:
Locul I: Rotariuc Amalia, Școala Dragomirești, coord. Bărboi Luminița
Locul II: Cimpoeru Iulian, Școala Dragomirești, coord. Bărboi Luminița
Locul III: Tănase Antonio-Ionuț, coord. Bărboi Luminița
Ciclul Gimnazial:
Suport sticlă:
Locul I: Ivan Ana-Maria, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, coord. Diaconu Ioana
Locul II: Buzățel Andrei, Școala Dragomirești, coord. Bărboi Luminița
Locul III: Sorică Luiza, Școala Dragomirești, coord. Bărboi Luminița
Suport lemn:
Locul I: Neguș Andrei, Școala ”Sf. Nicolae” Pietroșița, coord. Popescu Ciprian
Locul II: Neguș Ștefan, Școala ”Sf. Nicolae” Pietroșița, coord. Popescu Ciprian
Locul III: Zegheru Mirela, Școala ”Prof. Ilie Popescu” Șotânga, coord. Bivolaru Marcela
Suport hârtie:
Locul I: Anca Ștefania-Cristina, Școala Pucheni, coord. Zăbavă Raluca
Locul II: Spânu Ramona, Școala Văleni Dâmbovița, coord. Zăbavă Raluca
Locul III: Modrogan Cătălin, Școala I.L.Caragiale, coord. Cioca Zenovia și Venete Gabi