Care este obiectul legislaţiei europene comune în materie de vânzare?

        Consumatorii şi întreprinderile – în special microîntreprinderile – nu valorifică pe deplin potenţialul oferit de o piaţă unică de 500 de milioane de cetăţeni. În prezent, 44 % dintre europeni declară că nu fac cumpărături în străinătate întrucât nu sunt siguri de drepturile de care beneficiază . Un nou sondaj Eurobarometru, publicat astăzi, indică faptul că 55 % din întreprinderile exportatoare afirmă că diferenţele dintre legislaţiile în materie contractuală reprezintă unul dintre obstacolele majore în calea încheierii de tranzacţii transfrontaliere cu consumatorii .

        Legislaţia europeană comună în materie de vânzare are ca scop înlăturarea acestor obstacole. Aceasta va deschide pieţele pentru întreprinderi şi va pune la dispoziţia consumatorilor o ofertă mai largă şi un nivel ridicat de protecţie. Va facilita comerţul, oferind un set unitar de norme pentru contractele transfrontaliere în toate cele 27 de ţări ale UE. Atunci când comercianţii îşi pun în vânzare produsele în temeiul legislaţiei europene comune în materie de vânzare, cumpărătorii online vor avea posibilitatea de a alege, printr-un simplu clic, un contract european care este uşor de folosit şi oferă un nivel ridicat de protecţie. Care sunt problemele cu care se confruntă întreprinderile atunci când îşi comercializează produsele în alte state membre ale UE?

        Doar 9,3 % din întreprinderile care sunt angajate în comerţul de bunuri îşi comercializează produsele în afara frontierelor UE . Realitatea este că întreprinderile care doresc să efectueze tranzacţii transfrontaliere ar putea fi în situaţia de a se adapta unui număr de 26 de legislaţii naţionale diferite în materie contractuală, de a le traduce şi de a angaja avocaţi, elemente care generează costuri medii de 10 000 EUR pentru fiecare piaţă de export suplimentară. Adaptarea site-urilor de internet ar putea costa, în medie, alţi 3 000 EUR. Aceasta este o problemă atât pentru societăţile care efectuează tranzacţii transfrontaliere către consumatori, cât şi pentru cele care fac tranzacţii cu alte întreprinderi.

        Întreprinderile mici şi mijlocii – care reprezintă 99 % din totalul întreprinderilor din UE – sunt cele mai afectate ca urmare a faptului că nu dispun de competenţe juridice interne şi de alte competenţe necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţiile existenţei diferitelor sisteme naţionale de dreptul contractual. Pentru IMM-uri, costul desfăşurării de activităţi comerciale pe mai multe pieţe străine este deosebit de ridicat în raport cu cifra lor de afaceri. Costurile de tranzacţionare pentru exporturi în alt stat membru se pot ridica până la 7 % din cifra de afaceri anuală a unui microdistribuitor. Pentru a exporta în patru state membre, aceste costuri s-ar putea ridica la 26 % din cifra de afaceri anuală. Comercianţii care sunt descurajaţi să încheie tranzacţii transfrontaliere ca urmare a obstacolelor generate de dreptul contractual pierd cel puţin 26 de miliarde de euro anual în cadrul comerţului intracomunitar. Acesta este un cost direct pentru economia UE, atât în ceea ce priveşte schimburile comerciale, cât şi piaţa forţei de muncă. În tranzacţiile dintre întreprinderi şi consumatori, 55 % din întreprinderile care încheie sau sunt interesate să încheie tranzacţii comerciale cu consumatori din afara pieţei lor naţionale au declarat că au fost descurajate să acţioneze în acest sens din cauza unor obstacole legate de dreptul contractual:

        Principalele obstacole create de dreptul contractual (clasificate de societăţi) care afectează tranzacţiile dintre întreprinderi şi consumatori sunt următoarele:
- familiarizarea cu dispoziţiile legilor străine în materie contractuală, în proporţie de 40 %;
- asigurarea conformităţii cu diversele norme străine în materia protecţiei consumatorilor, în proporţie de 38 %;
- obţinerea de consiliere juridică privind legislaţiile străine în materie contractuală, în proporţie de 35 %;
- soluţionarea litigiilor contractuale transfrontaliere, în proporţie de 34%.

        În tranzacţiile dintre întreprinderi, 49 % din societăţile care încheie sau sunt interesate să încheie tranzacţii cu consumatori din afara pieţei lor naţionale au declarat că au fost descurajate să acţioneze în acest sens din cauza unor obstacole legate de dreptul contractual:

        Principalele obstacole create de dreptul contractual (clasificate de societăţi) care afectează tranzacţiile dintre întreprinderi sunt următoarele:
- familiarizarea cu legislaţiile străine în materie contractuală, în proporţie de 35%;
- soluţionarea litigiilor contractuale transfrontaliere, în proporţie de 32%;
- obţinerea de consiliere juridică privind legislaţiile străine în materie contractuală, în proporţie de 31%;
- convenirea asupra dreptului contractual aplicabil, în proporţie de 30%.
Care sunt problemele cu care se confruntă consumatorii atunci când încheie tranzacţii transfrontaliere?

        Doar 7 % din consumatori cumpără online din alt stat membru, faţă de 33 % care fac cumpărături online în propria ţară .
 

        În prezent, este posibil ca persoanelor care fac cumpărături online dintr-o altă ţară europeană să li se refuze vânzarea sau livrarea de produse în ţara de reşedinţă. Anual, 3 milioane de consumatori europeni se confruntă cu acest refuz. Această situaţie apare ca urmare a faptului că obstacolele în calea încheierii de tranzacţii în alte state membre ale UE reprezintă un factor care descurajează societăţile să deservească clienţi în întreaga UE. 44 % din consumatori afirmă că necunoaşterea drepturilor de care beneficiază îi descurajează să cumpere din alte ţări ale UE

Ce beneficii va aduce consumatorilor legislaţia europeană comună în materie de vânzare?

        Consumatorii vor beneficia de acelaşi nivel ridicat de protecţie a drepturilor în toate statele membre şi vor putea să se bazeze pe legislaţia europeană comună în materie de vânzare ca pe o marcă de calitate. De exemplu, vor avea libertatea de a alege măsurile reparatorii atunci când le este livrat un produs defect. Aşadar, aceştia ar putea, de exemplu, să rezilieze contractul sau să solicite înlocuirea, repararea sau o reducere de preţ. În prezent, această posibilitate de a alege nu există pentru marea majoritate a consumatorilor din întreaga UE. Aceste măsuri reparatorii vor fi disponibile şi pentru consumatorii care au cumpărat produse cu conţinut digital, precum muzică, filme, programe informatice sau aplicaţii care sunt descărcate de pe internet.

        Aceste produse vor intra sub incidenţa legii, indiferent dacă sunt sau nu stocate pe un suport concret, cum ar fi un CD sau un DVD. Acest nivel ridicat de protecţie a consumatorilor le va conferi consumatorilor încredere să cumpere produse din alte ţări ale UE. Întrucât legislaţia europeană comună în materie de vânzare va reduce costurile comercianţilor atunci când vând în străinătate, întreprinderile vor fi încurajate să exporte pe mai multe pieţe din străinătate. Aceasta va permite consumatorilor să aibă acces la oferte mai numeroase, mai bune şi mai ieftine. Cumpărătorii online nu ar mai primi mesaje precum „Acest produs nu este disponibil în ţara dumneavoastră” ca urmare a diferenţelor dintre legislaţiile naţionale în materie contractuală. Conform estimărilor, aproape jumătate (44 %) din consumatorii care fac cumpărături online nu sunt siguri de drepturile de care beneficiază. În total, aceşti consumatori ar putea economisi 380 de milioane EUR dacă ar putea efectua cel puţin o achiziţie transfrontalieră online.

        Media diferenţelor de preţ pentru bunurile de consum în ţările UE se ridică la aproximativ 24 % . Consumatorii din ţări UE mai mici, precum Malta, Cipru, Republica Cehă, Slovacia şi Slovenia , sunt deosebit de dezavantajaţi de preţurile mai ridicate. Un studiu recent de tip „cumpărător misterios (mistery shopper)”, care a testat ofertele disponibile online privind bunuri de consum populare, a arătat că, în cel puţin 50 % din cazuri, consumatorii ar putea cumpăra produsele din alte ţări ale UE cu cel puţin 10 % mai ieftin.

        În special consumatorii din Portugalia, Italia, Slovenia, Spania, Danemarca, România, Letonia, Grecia, Estonia, Finlanda, Ungaria, Cipru şi Malta ar beneficia de preţuri mai mici dacă ar face cumpărături în alte ţări ale UE . Acelaşi studiu a arătat că alegerea produselor este mai limitată în aproximativ jumătate din statele membre ale UE. În majoritatea cazurilor, [Cipru (98 %), Malta (98 %), Luxemburg (80 %), Lituania (76 %), Letonia (72 %), Irlanda (71 %), Belgia (65 %), Estonia (61 %), Portugalia (59 %), Finlanda (58 %), Slovenia (54 %), România (51 %) şi Grecia (51 %) ] produsele dintr-un coş cu cele mai populare 100 de bunuri de consum nu erau disponibile on-line pe piaţa internă.

Care sunt avantajele pentru întreprinderi?

        Reducerea costurilor de tranzacţionare transfrontaliere va fi benefică pentru toate întreprinderile, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care şi-ar putea permite să se extindă pe noi pieţe. Costul desfăşurării de activităţi comerciale transfrontaliere ar scădea dacă întreprinderile nu ar mai fi nevoite să îşi adapteze site-urile internet la legislaţia fiecărei ţări din UE în care îşi comercializează produsele. Acest fapt va stimula sectorul comerţului electronic şi, în general, întreprinderile mici şi mijlocii, care reprezintă 99 % din întreprinderile europene.

        În total, 71 % din societăţi au afirmat că este probabil sau foarte probabil să aplice o legislaţie unitară a UE în materie contractuală în cazul tranzacţiilor transfrontaliere cu consumatorii , în timp ce 70 % dintre companii s-au exprimat în acest sens în ceea ce priveşte comerţul transfrontalier cu întreprinderile.   

        Conform sondajelor Eurobarometru publicate astăzi de Comisie, întreprinderile au declarat că şi-ar intensifica exporturile în condiţiile în care ar exista un drept contractual european unitar: aproximativ jumătate au afirmat că doresc să îşi extindă activităţilor în cel puţin alte trei ţări (50% pentru vânzările către consumatori şi 48% către întreprinderi).
  

        În plus, legislaţia comună a UE în materie de vânzare ar garanta societăţilor securitatea juridică – acestea s-ar putea baza pe un set unitar de norme care ar fi valabil în toate cele 27 de state membre şi aplicabil atât contractelor de vânzare încheiate cu consumatorii, cât şi contractelor încheiate cu întreprinderile.

Va înlocui legislaţia europeană comună în materie de vânzare legislaţiile naţionale în materie contractuală?

        Nu. Legislaţia europeană comună în materie de vânzare ar exista ca o alternativă, pe lângă legislaţia naţională în materie contractuală. Comercianţii pot aplica, în mod voluntar, un set de norme care este identic în toate cele 27 de state membre. Cei care nu doresc să aplice legislaţia europeană comună în materie de vânzare pot continua să recurgă la normele naţionale. Consumatorii vor fi întotdeauna informaţi cu claritate şi vor trebui să îşi dea acordul în mod explicit înainte de aplicarea unui contract bazat pe legislaţia europeană comună în materie de vânzare.

Cum este respectat principiul libertăţii contractuale?

        Principiul libertăţii contractuale este respectat, întrucât ambele părţi trebuie să convină asupra aplicării contractului. Nimeni nu este obligat să îl aplice. Legislaţia europeană comună în materie de vânzare ar reprezenta un set unitar de norme contractuale, un regim alternativ, care ar putea fi aplicat de către părţi în mod voluntar în tranzacţiile transfrontaliere. Legislaţia europeană comună a UE în materie de vânzare nu ar genera costuri pentru întreprinderile care nu doresc să o aplice. Societăţile care hotărăsc să o aplice vor acţiona în acest sens numai în cazul în care avantajele economice sunt mai mari decât costurile.

Cum ar urma să fie aplicată în practică legislaţia europeană comună în materie de vânzare?

Exemplul 1

        Bísaro-Salsicharia Tradicional, o mică întreprindere cu sediul în nordul Portugaliei, comercializează produse locale din carne de porc. În prezent, vinde către comercianţi şi consumatori din alte şase state membre. Aceste exporturi reprezintă 8 % din cifra de afaceri anuală a întreprinderii. Societăţile străine cu care întreţine relaţii comerciale insistă ca întotdeauna contractul să fie guvernat de propria legislaţie naţională. Societatea doreşte să pătrundă pe piaţa olandeză, însă este descurajată de diferenţele în materie de drept contractual şi de drept al consumatorilor în raport cu legislaţia portugheză. Până în prezent, a investit aproximativ 5 % din cifra de afaceri pentru a se extinde pe pieţe străine. Societatea consideră că un drept contractual la nivelul UE ar simplifica tranzacţiile şi le-ar face mai fluide. Prin aplicarea unei legislaţii europene comune în materie de vânzare, aceasta speră să exporte în mai multe ţări şi să-şi majoreze cifra de afaceri cu până la 15 %.

Exemplul 2

        Laboratorium Kosmetyczne Dr Irena Eris, o întreprindere poloneză mijlocie, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul comerţului cu produse cosmetice, consideră că diferenţele legislative în materie contractuală generează costuri considerabile şi reprezintă un obstacol important în calea vânzării produselor sale în România. Societatea este în special afectată de diferenţele în ceea ce priveşte normele privind întârzierile de plată efectuate de către comercianţii cu amănuntul. Legislaţia europeană comună în materie de vânzare, disponibilă în toate limbile oficiale ale UE, cuprinde un set complet de norme privind întârzierile de plată (rata dobânzii, data scadentă, acordarea de despăgubiri etc). Societatea poloneză ar putea să o aplice pentru toate contractele încheiate cu întreprinderile din România sau din orice altă ţară din UE, fără a fi nevoită să ia în considerare legislaţiile naţionale.

Exemplul 3

        Un rezident bulgar, Kalin, decide să achiziţioneze un cititor de cărţi electronice (e-book-reader) cu ocazia aniversării soţiei sale. Merge la un magazin local de produse electronice, însă găseşte doar trei modele de astfel de dispozitive. Cel mai ieftin costă aproximativ 100 EUR, iar celelalte două costă circa 250 EUR fiecare. Kalin doreşte să ştie dacă sunt disponibile mai multe modele. Unui prieten îi spune despre două site-uri cunoscute de achiziţii online.

        Impresionat de ofertă, Kalin alege să cumpere un model care costă 160 EUR. Cu toate acestea, când ajunge la etapa în care trebuie să indice ţara sa de reşedinţă, site-ul precizează că Bulgaria nu se află pe lista ţărilor în care societatea respectivă îşi comercializează produsele. Kalin încearcă o altă societate online şi găseşte un model alternativ, la un preţ şi mai bun, dar se confruntă cu aceeaşi problemă: compania nu permite ca produsul să fie cumpărat de pe site-ul din Regatul Unit şi Kalin este redirecţionat către un site din Statele Unite care îi permite să achiziţioneze produsul dorit. Kalin reuşeşte în cele din urmă să cumpere produsul, însă se întreabă de ce a fost mai uşor să cumpere produsul dorit din Statele Unite decât din Europa.

Exemplul 4

        Un apicultor german care produce şi vinde miere a achiziţionat o maşină de la o societate franceză. Maşina se dovedeşte a fi defectă. Furnizorul francez este de acord să o repare, însă refuză să plătească pentru transportul maşinii din Germania în Franţa. Societatea germană doreşte să clarifice cine ar trebui să plătească şi dacă respectivul contract poate fi reziliat, însă ar trebui să plătească mult pentru servicii de consiliere juridică. Legislaţia europeană comună în materie de vânzare ar furniza un set complet şi clar de drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi în cazul în care produsul se dovedeşte a fi defect. În special, legislaţia europeană comună în materie de vânzare prevede în mod clar că cheltuielile de transport sunt suportate de către vânzător.

Exemplul 5

        O societate cu sediul în Polonia intenţionează să se extindă, însă a întâmpinat probleme generate de diferenţele dintre legislaţiile în materie contractuală din Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria. Principalele probleme sunt existenţa unor norme diferite privind livrarea şi dificultatea redactării de contracte care să fie valabile simultan pe toate cele patru pieţe. Legislaţia europeană comună în materie de vânzare, disponibilă în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, oferă un set clar de norme pe care societatea le-ar putea integra în toate contractele transfrontaliere, inclusiv locul, ora şi mijloacele de livrare, obligaţiile vânzătorului responsabil de transportul bunurilor, obligaţiile şi drepturile părţilor în cazurile de livrare rapidă sau de livrare a unei cantităţi greşite.
Care sunt etapele următoare?
Propunerea va fi transmisă Parlamentului European şi Consiliului UE în vederea adoptării în cadrul procedurii legislative ordinare, prin majoritate calificată. Odată adoptat, regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE. Temeiul juridic al propunerii este articolul 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care face referire la piaţa internă.

Pagini Utile

• Conferinţa de presă susţinută de vice-preşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding:

http://ec.europa.eu/avservices/player/streaming.cfm?type=ebsvod&sid=188323