Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Proiect international - Pământul mâine. Tinerii vorbesc.
Târgovişte, 20 ianuarie 2012
Asociaţia Tineri pentru Europa de Mâine, în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa, continuă educaţia tinerilor pentru un mediu sănătos şi dezvoltare durabilă. În acest sens, cele două instituţii vor desfăşura sâmbătă, 21 ianurie 2012, începând cu ora 10.00, la Casa Tineretului (Clubul Studenţilor) din Târgovişte, cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului internaţional Pământul mâine. Tinerii vorbesc.
În cadrul primei întâlniri, care a avut loc în data de 19 noiembrie 2011, tinerii implicaţi în activitate au participat la jocuri interactive şi dezbateri menite să-i facă să înţeleagă cât mai bine conceptul de dezvoltare durabilă, primind sarcina de a pregăti lucrări ce pot fi folosite în cadrul proiectului.
În cadrul celei de-a doua întâlniri, participanţii vor analiza creaţiile lor, urmând să le definitiveze. Aceste lucrări vor fi prezentate în cadrul Summit-ului Pământului de la Rio de Janeiro în luna mai 2012. Din echipa de proiect fac parte şi 8 tineri din cadrul Centrului de Reeducare Minori Găeşti, care au participat şi la prima întâlnire. Alături de ei s-au înscris adolescenţi din majoritatea instituţiilor de învăţământ dâmboviţene.
Vă aşteptăm să fiţi alături de noi!