Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Anul European al  Cetățenilor – 2013 a  fost dedicat în toată Uniunea Europeană în special promovării cetățeniei  europene active în rândul populației de toate vârstele și din toate categoriile sociale. O atenție deosebită  s-a acordat creșterii sentimentului de apartenență la Uniune în rândul tinerilor,  mai ales al celor care provin din categoriile defavorizate.
  
EUROPE DIRECT Târgoviște a susținut dezvoltarea personală și profesională a tinerilor din  toate mediile sociale încă de la înființare, așa că a susținut  numeroase ore de informare europeană în comunitățile din mediul  rural. Un astfel de eveniment a avut loc și miercuri, 20 noiembrie, în  localitatea Bezdead, acolo unde în cadrul bibliotecii publice este amenajat un  punct de informare europeană. Acțiunea a fost înscrisă în programul Zilelor Bibliotecii și s-a  desfășurat în mediu nonformal.
  
În cadrul activității, elevii din  2 școli au putut afla oportunitățile de a obține finanțare  pentru ideile lor pe care le au la dispoziție începând cu  2014. Informațiile au stârnit interesul celor prezenți, mai ales  considerând faptul că anul 2014 reprezintă schimbarea pentru programele de  finanțare existente în perioada 2007 – 2013: Erasmus + pentru tineri, Europa  Creativă și o nouă generație de fonduri structurale. 
  
Ora de informare a coincis cu lansarea  programului Biblionet la filiala Măgura a Bibliotecii Comunale ”Vasile  Voiculescu” care a primit daruri cu această ocazie de la EUROPE DIRECT Târgovişte constând în materiale informative şi obiecte realizate de copii la  şcoala de vară. De acum, cei care doresc să știe mai multe  despre Uniunea Europeană și politicile sale, au la dispoziție calculatoare conectate la  Internet cu acces gratuit chiar la biblioteca din comună. Ei pot utiliza aceste  echipamente și pentru a ține legătura cu echipa EUROPE DIRECT  și a le adresa  membrilor săi întrebări despre subiectele care îi interesează. 
  
Le mulțumim tuturor pentru participare și îi invităm să ne fie alături și cu alte ocazii!