Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Evenimente ED Târgovişte
25.03.2014 - Cetățenii mari și mici, informați despre Uniunea Europeană

Toți cetățenii europeni trebuie să fie informați despre oportunitățile existente în Uniunea Europeană. Indiferent de vârstă, ei trebuie să știe care le sunt drepturile și obligațiile. Unul dintre rolurile Centrelor EUROPE DIRECT este acela de a informa cetățenii și a se asigura că știrile din Europa ajung la aceștia în forma cea mai corectă.

În acest sens, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște continuă campania „Ora de informare europeană în instituțiile de învățământ din județ”. De această dată echipa a poposit în două locații diferite și a adus noutăți europene atât în fața copiilor, cât și a tinerilor.

În data de 19 martie, la Liceul Tehnologic „Spiru Haret” din Târgoviște s-a desfășurat ora de informare „Tineri pentru Europa de Mâine – Europa 2020: Erasmus +”. În cadrul său, tinerii au aflat despre strategia de creștere economică a Uniunii Europene prin promovarea incluziunii sociale și pe piața muncii a tinerilor. Li s-a vorbit și despre noul program de finanțare destinat lor – Erasmus +, cel care din acest an înlocuiește programul Tineret în Acțiune. Participanții au fost foarte interesați de cele prezentate, cerând echipei mai multe informații despre cum pot beneficia de acestea.

Următoarea oprire a echipei EUROPE DIRECT Târgoviște a fost în data de 24  martie, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”. De această dată, activitatea, denumită ”Și noi suntem cetățeni europeni”s-a adresat celor mici – elevi de clasa a-III-a. Aceștia au vizionat scurte filmulețe animate din care au înțeles ce înseamnă Uniunea Europeană, cum funcționează aceasta și ce înseamnă să fii un cetățean european activ. Împreună cu specialiștii în informare europeană, ei au călătorit prin toate statele membre UE, învățând câte ceva despre fiecare. Atenția și implicarea lor a fost răsplătită cu materiale informative oferite de centrul european.

EUROPE DIRECT Târgoviște le mulțumește tuturor pentru participare și îi invită să se alăture și altor inițiative similare!


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Evenimente ED Târgovişte