Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Evenimente ED Târgovişte
07.04.2023 - Economisirea prelungește viața PĂMÂNTULUI
ED Targoviste

Natura este un mecanism complex, plin de viață, de a cărei stabilitate, bună funcționare depinde întreaga activitate umană. Menținerea echilibrului ecologic este vitală pentru desfășurarea unei vieți normale. După degradarea treptată, însă continuă a mediului, factorii de decizie ai lumii politice, economice, sociale, culturale, tehnologice și educaționale nu au rămas indiferenți în fața „impasului actual al omenirii” (Fota, 1994, p. 86) și au început să gândească soluții și strategii pentru a conserva, ocroti și ameliora mediul înconjurător. Una dintre soluții a fost introducerea în anul școlar 2022-2023 a programului educațional național „Săptămâna verde”.

Săptămâna verde s-a desfășurat la Grădinița cu program prelungit nr. 15 Târgoviște în perioada 27.03 – 31.03.2023. În această  săptămână, preșcolarii au învățat despre importanța păstrării echilibrului ecologic, prin formarea unui comportament de protejare a mediului înconjurător, și adoptarea unei atitudini protective față de tot ceea ce ne înconjoară.

Copiii au învățat ce înseamnă reciclarea, mai ales, reciclarea selectivă, principiile economisirii, modul în care în care putem reduce poluarea, importanța apei în natură, rolul unei alimentații sănătoase pentru o bună dezvoltare a organismului.

În data de 28.03.2023, în cadrul temei „Economisirea prelungește viața PĂMÂNTULUI” s-a desfășurat activitatea „Economisirea pe înțelesul celor mici”, activitate unde a fost invitat domnul Vlăduț Andreescu, manager EUROPE DIRECT Târgoviște.

Preșcolarii au vizionat filme educative cu această temă, au realizat cât de important este să economisim energia și apa planetei, ce rol are reutilizarea lucrurilor și cât de mult contează ca fiecare să aplicăm aceste principii în viața de zi cu zi. Activitatea a fost una interactivă, cu jocuri adecvate particularităților de vârstă, ce au răspuns necesităților și problemelor ridicate  de preșcolarii de la grupele mijlocii și mari.

A doua parte a activității a fost aplicarea celor învățate prin realizarea de postere și mesaje ecologice și împărțirea lor în microraionul 11.

Prin toate activitățile din această săptămână am urmărit formarea la preșcolari a unor comportamente adecvate în ceea ce privește mediul înconjurător, comportamente care să se manifeste prin acțiuni concrete, nu doar prin informare teoretică. Comportamentele ecologice se asimilează în mod treptat și trebuie să pornească de la observare și înțelegerea fenomenelor după care se dezvoltă viața, cauzele degradării și poluării mediului, identificarea unor soluții simple pentru păstrarea și protejarea acestuia, prin modificare acțiunilor lor, a membrilor familiei și a comunității.





NoutatiALTE NOUTĂŢI - Evenimente ED Târgovişte