Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Pactul ecologic european
28.09.2023 - Protecția mediului și a sănătății: Comisia adoptă măsuri de restricționare a microplasticelor adăugate în mod intenționat
ED Targoviste

La 25 septembrie, Comisia ia o nouă decizie importantă pentru protecția mediului prin adoptarea de măsuri care restricționează microplasticele adăugate în mod intenționat în produse în temeiul legislației REACH a UE privind substanțele chimice. 

 

Noile norme vor împiedica eliberarea în mediu a aproximativ o jumătate de milion de tone de microplastice. Aceste norme vor interzice vânzarea de microplastice ca atare și de produse la care s-au adăugat microplastice în mod intenționat și care eliberează microplasticele respective atunci când sunt utilizate. Atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător, se aplică derogări și perioade de tranziție pentru ca părțile afectate să se adapteze la noile norme.

Restricția adoptată utilizează o definiție largă a microplasticelor – aceasta acoperă toate particulele de polimeri sintetici sub 5 mm care sunt organice, insolubile și rezistă degradării. Scopul este de a reduce emisiile de microplastice adăugate în mod intenționat care provin de la un număr cât mai mare de produse. Câteva exemple de produse comune care intră în domeniul de aplicare al restricției sunt:

·       materialul granular de umplere utilizat pe suprafețele sportive artificiale (acesta reprezentând cea mai mare sursă de microplastice adăugate în mod intenționat din mediu);

·       produsele cosmetice, în cazul cărora microplasticele sunt utilizate în scopuri multiple, cum ar fi exfolierea (microbile) sau obținerea unei texturi, a unui parfum sau a unei culori specifice;

·       detergenții, emolienții pentru țesături, sclipiciul, îngrășămintele, produsele de protecție a plantelor, jucăriile, medicamentele și dispozitivele medicale, pentru a numi doar câteva.

Produsele utilizate în siturile industriale sau care nu eliberează microplastice în timpul utilizării fac obiectul unei derogări de la interdicția de vânzare, dar producătorii acestora vor trebui să furnizeze instrucțiuni cu privire la modul de utilizare și de eliminare a produsului pentru a preveni emisiile de microplastice.

Etapele următoare

Primele măsuri, de exemplu interzicerea sclipiciului în vrac și a microbilelor, vor începe să se aplice atunci când restricția va intra în vigoare peste 20 de zile. În alte cazuri, interdicția de comercializare se va aplica după o perioadă mai lungă în scopul de a oferi părților interesate afectate timpul necesar pentru a se dezvolta și a trece la produse alternative.

Context

Comisia s-a angajat să combată poluarea cu microplastice, astfel cum se menționează în Pactul verde europeanRO••• și în noul Plan de acțiune privind economia circularăRO•••. În Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluăriiRO•••, Comisia a stabilit obiectivul de a reduce cu 30 % poluarea cu microplastice până în 2030.

Ca parte a acestor demersuri, Comisia depune eforturi pentru a reduce poluarea cu microplastice din diferite surse: deșeurile din plastic, emisiile accidentale și neintenționate (de exemplu, pierderea granulelor de plastic, degradarea pneurilor sau eliberarea de microplastice conținute în îmbrăcăminte), precum și utilizările intenționate în produse.

Pentru a combate poluarea cu microplastice, prevenind în același timp riscul de fragmentare a pieței unice, Comisia a solicitat Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) să evalueze riscul prezentat de microplasticele adăugate în mod intenționat în produse și necesitatea eventuală a unor măsuri de reglementare suplimentare la nivelul UE. ECHA a concluzionat că microplasticele adăugate în mod intenționat în anumite produse sunt eliberate în mediu într-un mod necontrolat și a recomandat restricționarea acestora.

Pe baza dovezilor științifice furnizate de ECHA, Comisia a elaborat o propunere de restricționare în temeiul REACH, țările UE votând în favoarea acesteia; de asemenea, propunerea a trecut cu succes de controlul Parlamentului European și al Consiliului înainte de a fi adoptată.

Informații suplimentare

Întrebări și răspunsuri privind restricția legată de microplasticele adăugate în mod intenționatRO•••

Link către restricția adoptatăRO•••

Agenția Europeană pentru Produse Chimice privind microplasticele

Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluăriiEN•••

Noul plan de acțiune privind economia circularăRO•••

Detalii

Data publicării

25 septembrie 2023

Date de contact

Nume

Johannes BAHRKE

E-mail

johannes.bahrke@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 295 86 15

Nume

Ana MARTINEZ SANJURJO

E-mail

ana.martinez-sanjurjo@ext.ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 29 63066

Nume

Adalbert JAHNZ

E-mail

adalbert.jahnz@ec.europa.eu

Număr de telefon

+ 32 2 295 31 56

Nume

Daniela STOYCHEVA

E-mail

daniela.stoycheva@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 295 36 64


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Pactul ecologic european