Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
ORA DE INFORMARE EUROPEANA
Târgovişte, 24 aprilie 2009
Marți, 28 aprilie, de la ora 11,00, echipa Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște din cadrul Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița va desfășura o oră de informare europeană cu tema Parlamentul european o enigmă ?”. Vor participa bibliotecari din centrul metodic Târgoviște și cetățeni interesați de tema de informare propusă.
Prin votul ce va fi exprimat în alegerile pentru Parlamentul European din acest an, vom alege reprezentanţii care ne vor influenţa viitorul şi viaţa de zi cu zi, a noastră și a cetățenilor europeni, adică a circa 500 de milioane de persoane.
Despre importanta acestui eveniment, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște este pregătit să vă informeze. Prima sesiune de informare din cadrul campaniei „Dacă nu votați, nu vă plângeți!”, ce se va derula până la începutul lunii iunie, va avea loc cu ocazia consfătuirilor profesionale, din acest an, la nivel centralizat, cu toți bibliotecarii din județul Dâmbovița.
Activitatea face parte din planul de promovare a alegerilor pentru PE în mediul rural.