Raportul Comisiei Europene pe tema aplicării Directivei privind standardele minime referitoare la procedurile de acordare şi retragere a statului de refugiat arată că, în continuare, garanţiile procedurale variază în mod considerabil în UE. În plus, caracterul vag al standardelor stabilite de directivă şi carenţele punerii în aplicare la nivel naţional pot cauza erori administrative. La 21 octombrie 2009, Comisia a adoptat o propunere de reformare a directivei pentru remedierea acestor deficienţe.

        „Există în continuare divergenţe semnificative în rândul procedurilor naţionale de azil şi normele actuale nu reuşesc să prevină erorile administrative:invit Parlamentul European şi Consiliul să adopte modificările propuse de Comisie în 2009 în scopul remedierii acestei situaţii”, a declarat comisarul european pentru afaceri interne, dna Cecilia Malmström. Comisarul a adăugat:„Comisia va continua să analizeze şi să urmărească toate cazurile în care s-au identificat probleme de punere în aplicare, astfel încât să asigure aplicarea corectă a directivei, în special în ceea ce priveşte respectarea principiului nereturnării şi a altor drepturi prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a UE, precum şi să reducă sfera divergenţelor.”

Directiva privind procedurile de azil a fost concepută în scopul stabilirii de standarde minime pentru proceduri echitabile şi eficiente înacordarea şi retragerea statutului de refugiat.

        Raportul Comisiei privind punerea sa în aplicare evidenţiază că obiectivul armonizării procedurilor de azil nu a fost îndeplinit pe deplin. Unele dintre dispoziţiile facultative şi clauzele derogatorii ale directivei au contribuit la multiplicarea practicilor divergente în UE;în consecinţă, garanţiile procedurale variază în mod considerabil de la un stat membru la altul. Acesta este, în special, cazul dispoziţiilor privind procedurile accelerate, „ţara de origine sigură”, „ţara terţă sigură”, interviurile personale, asistenţa juridică şi accesul la o cale de atac efectivă.

        De asemenea, au fost identificate mai multe cazuri de transpunere incompletă şi/sau incorectă, precum şi carenţe în punerea în aplicare a directivei.

        Ca urmare, procedurile pot genera erori administrative:o parte importantă a hotărârilor luate în cazuri individuale sunt modificate în urma exercitării unei căi de atac, întrucât acestea se bazează pe criterii care nu sunt suficient de clare şi de precise.

        Pe baza unei evaluări aprofundate a punerii în aplicare a Directivei privind procedurile, Comisia a adoptat, la 21 octombrie 2009, o propunere de reformare a acesteia pentru remedierea deficienţelor, raţionalizarea şi consolidarea procedurilor şi îmbunătăţirea atât a calităţii hotărârilor în primă instanţă, cât şi a eficacităţii globale a procedurii de azil în UE. Calitatea şi eficacitatea procedurii de azil va fi principala temă a conferinţei ministeriale care va avea loc la Bruxelles, în zilele de 13 şi 14 septembrie. Actualul raport va fi servi, de asemenea, drept bază de discuţie.

Context

        În perioada 1 ianuarie 2008[1] - 31 decembrie 2009, au fost înregistrate 492 995 de cereri de azil de cele 26 de state membre care au obligaţii în temeiul Directivei privind procedurile de azil. În aceeaşi perioadă, aceste state membre au emis 444 165 de hotărâri în primă instanţă şi 125 785 de hotărâri în urma exercitării unei căi de atac[2] .

        Termenul pentru transpunerea celor mai multe dispoziţii ale directivei a fost 1 decembrie 2007, în timp ce articolul 15, care se referă la asistenţa juridică, trebuia să fie transpus până la 1 decembrie 2008.  

        După expirarea acestor termene, s-au iniţiat proceduri de încălcare împotriva tuturor statelor membre care nu au comunicat integral măsurile de transpunere adoptate:Comisia a trimis 17 scrisori de somaţie şi 5 avize motivate.

        În prezent, toate statele membre au notificat măsurile complete de transpunere, cu excepţia Irlandei. Comisia a luat decizia de a introduce împotriva Belgiei şi Irlandei o acţiune la Curtea de Justiţie în constatarea neîndeplinirii obligaţiei de a comunica măsurile complete de transpunere ( IP/10/808) şi a iniţiat proceduri de încălcare împotriva Greciei pentru punerea în aplicare incorectă a mai multor dispoziţii ale directivei. Cu toate acestea, Belgia a notificat recent Comisia cu privire la ceea ce consideră a fi măsuri de transpunere integrală. În prezent, acestea sunt analizate pentru a stabili dacă, în urma adoptării lor, transpunerea devine completă în cazul Belgiei.

[1]  Hotărârile incluse în acest alineat privind cereri introduse înainte de 1.12.2007 nu au făcut obiectul directivei.
[2]   Cu toate acestea, datele privind hotărârile atacate nu sunt complete, deoarece 3 state membre nu au furnizat date pentru 2008 şi pentru 2009 lipsesc date din 9 state membre.

        La 21 octombrie 2009, Comisia a prezentat o propunere de modificare a Directivei privind procedurile de azil ( IP/09/1552), în scopul:
-       instituirii unei proceduri unice prin asigurarea unei simplificări şi raţionalizări a procedurilor de azil, precum şi a unei reduceri a sarcinilor administrative suportate de statele membre;
-       facilitării accesului la procedurile de examinare. Persoanele care doresc să depună o cerere de protecţie internaţională ar trebui să beneficieze de informaţii relevante şi consiliere încă de la începutul prezenţei lor pe teritoriul statului membru. Poliţiştii de frontieră, agenţii de poliţie şi alte autorităţi care intră primele în contact cu persoanele care solicită protecţie vor avea o imagine mai clară a modului de tratare a acestora;
-       îmbunătăţirii eficienţei procesului de examinare a cererilor. Una dintre cele mai importante măsuri este introducerea unui termen-limită general de şase luni pentru finalizarea procedurilor în primă instanţă. Propunerea prevede o perioadă de tranziţie de trei ani pentru a permite statelor membre să se adapteze la acest termen-limită. De asemenea, propunerea simplifică şi clarifică noţiuni şi mecanisme procedurale, cum ar fi conceptul de „ţară de origine sigură”, obligaţia solicitanţilor de azil de a coopera cu autorităţile naţionale sau procedurile accelerate;
-       îmbunătăţirii calităţii hotărârilor în materie de azil. Propunerea îmbunătăţeşte garanţiile procedurale, în special pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi victimele torturii sau minorii neînsoţiţi. Personalul care lucrează cu solicitanţii de azil va trebui să aibă competenţe corespunzătoare;
-       asigurarea accesului solicitanţilor de azil la o cale de atac efectivă în conformitate cu obligaţiile comunitare şi internaţionale ale statelor membre. Propunerea indică în mod clar că instanţele judecătoreşti ar trebui să analizeze hotărârile în primă instanţă atât în ceea ce priveşte elementele de fapt, cât şi cele de drept, şi prevede reguli clare privind efectul suspensiv al căilor de atac. Aceste modificări asigură coerenţa sistemului cu evoluţia jurisprudenţei privind dreptul la apărare, principiul egalităţii armelor şi dreptul la o protecţie juridică efectivă.