RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia a concluzionat că Lituania şi România au luat măsuri eficiente în cadrul procedurii de deficit excesiv

       Comisia Europeană a evaluat astăzi măsurile luate de Lituania şi de România ca răspuns la recomandările Consiliului din 16 februarie 2010 cu privire la corectarea deficitelor bugetare excesive. Comisia a concluzionat că autorităţile au acţionat conform recomandărilor menţionate.

    „Lituania şi România au luat măsuri adecvate de corectare a deficitelor bugetare înregistrate. Ambele state sunt în curs de reducere a deficitului sub nivelul de 3% până la data limită convenită, însă trebuie să îşi continue eforturile pentru ca acest obiectiv să poată fi atins”, a declarat Comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn.
Comisia consideră că Lituania şi România au luat măsuri eficiente şi că, în prezent, nu sunt necesare etape suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv.

Lituania

       La 16 februarie, Consiliul a recomandat implementarea în 2010 a măsurilor de consolidare bugetară planificate în cadrul bugetului pentru 2010 şi precizarea strategiei de consolidare necesare pentru a progresa în direcţia corectării deficitului excesiv până în 2012.Se pare că Lituania a luat măsurile necesare.

       Autorităţile lituaniene au implementat măsuri bugetare corective semnificative, aşa cum se prevede în bugetul pe 2010, care se estimează că vor conduce la economii de peste 3% din PIB. Autorităţile lituaniene au adoptat deja o serie de măsuri pentru 2011 şi au precizat în detaliu strategia de consolidare necesară pentru a progresa în direcţia corectării deficitului excesiv până în 2012, termen limită recomandat de Consiliu, însă sunt încă necesare ajustări substanţiale în anii următori. Bugetul pe 2011 care urmează a fi adoptat în toamnă trebuie să includă măsuri suplimentare, care să înlocuiască, de asemenea, măsurile temporare cu măsuri structurale şi de durată care să contribuie la ameliorarea calităţii consolidării, venind astfel în sprijinul sustenabilităţii pe termen lung a finanţelor publice. Mai mult, este de dorit ca guvernul să încerce să accelereze procesul de consolidare şi să depăşească obiectivele stabilite în măsura în care conjunctura economică şi bugetară se dovedeşte superioară aşteptărilor. Autorităţile lituaniene au lansat acţiuni destinate să faciliteze punerea în aplicare a cadrului bugetar pe termen mediu şi monitorizarea execuţiei bugetare; de asemenea, au întreprins reforme structurale, în special ale sistemului de asigurări sociale, care ar putea ameliora sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice. Comisia salută luarea măsurilor menţionate, iar autorităţile sunt invitate să îşi intensifice eforturile în acest sens.

România

       La 16 februarie, Consiliul a recomandat României să pună capăt situaţiei actuale de deficit excesiv până în 2012. Autorităţile române ar trebui să aducă deficitul public sub valoarea de 3% din PIB în mod credibil şi sustenabil prin măsuri pe termen mediu. Pe baza informaţiilor disponibile în prezent, se pare că România a luat măsuri eficiente.

       Implementarea unor măsuri suplimentare de consolidare bugetară care reprezintă anual 5 % din PIB (inclusiv reducerea cu 25 % a salariilor din sectorul public, reducerea cu 15 % a prestaţiilor sociale cu excepţia pensiilor şi creşterea TVA de la 19 % la 24 %) a readus România pe linia de plutire, în direcţia atingerii obiectivului unui deficit bugetar de 7,3 % din PIB în 2010, convenit în contextul programului de asistenţă financiară multilaterală. În plus, nivelul ridicat de reportări în urma măsurilor de consolidare bugetară din 2010 şi economiile adiţionale planificate în ceea ce priveşte cheltuielile publice ar trebui să permită reducerea suplimentară a deficitului sub valoarea de 5 % din PIB în 2011. Mai mult, România se angajează să reducă deficitul sub valoarea de 3 % din PIB în 2012, obiectiv care pare realizabil. Măsurile adoptate de România în urma recomandărilor Consiliului reprezintă etape importante în direcţia redobândirii unei poziţii bugetare sustenabile şi a stabilităţii macroeconomice.

Context:procedura de deficit excesiv

       Procedura de deficit excesiv (PDE), reprezentând componenta corectivă a Pactului de stabilitate şi creştere, este reglementată de articolul 126 din Tratat şi este clarificată de Regulamentul (CE) nr.1467/97 al Consiliului. Pactul, revizuit în 2005, permite luarea în considerare a situaţiei economice atunci când se fac recomandări referitoare la calendarul corecţiilor.

       Atunci când un stat membru raportează un deficit excesiv real sau planificat de peste 3 % din PIB, Comisia, în temeiul articolului 126 alineatul (3), adresează un raport Comitetului economic şi financiar (CEF), care formulează un aviz referitor la acesta în temeiul articolului 126 alineatul (4).Ulterior, în cazul în care consideră că există un deficit excesiv într-un stat membru sau că un astfel de deficit se poate produce, Comisia adresează un aviz statului membru în cauză şi informează Consiliul în acest sens, în temeiul articolului 126 alineatul (5).Simultan, Comisia propune Consiliului să decidă, de asemenea, existenţa unui deficit excesiv în temeiul articolului 126 alineatul (6) şi recomandă Consiliului în temeiul articolului 126 alineatul (7) să formuleze recomandări de corectare a deficitului excesiv până la o anumită dată.

       În total 24 de state membre ale UE fac în prezent obiectul unei PDE şi au primit recomandări din partea Consiliului în temeiul articolului 126 alineatul (7) prin care se stabilesc termene limită de corectare a deficitelor excesive, în perioada 2011 - 2014.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...