RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Preşedinta CoR sprijină politica Comisiei Europene de „toleranţă zero” faţă de discriminarea romilor

       Combaterea prejudecăţilor şi a atitudinilor ostile faţă de romi se află în centrul unui proiect de raport al Comitetului Regiunilor (CoR) care propune măsuri concrete pentru îmbunătăţirea integrării populaţiei rome. Sprijinind poziţia Comisiei cu privire la acest subiect, Adunarea UE a reprezentanților locali și regionali solicită statelor membre, regiunilor şi autorităţilor locale să respecte cu fermitate drepturile fundamentale înscrise în tratatele europene şi să lupte împotriva oricărei forme de discriminare a populaţiilor rome. Aceasta trebuie să includă o sensibilizare sporită a administraţiilor naţionale, regionale şi locale pentru evitarea măsurilor inadecvate sau ilegale.

    Aceste propuneri vor fi dezbătute la 29 septembrie 2010 la Bruxelles, în prezenţa dnei Livia JÁRÓKA, raportor al Parlamentului European pe problema romilor, care aparţine ea însăşi acestei minorităţi.

       „Comunităţile de romi – a subliniat preşedinta CoR, dna Mercedes BRESSO – sunt încă deseori victime ale discriminărilor şi excluziunii sociale, inclusiv în ţările europene, ceea ce constituie o violare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene şi a drepturilor omului. Se impune, fără îndoială, o mai bună sensibilizare a administraţiilor naţionale, regionale şi locale cu privire la responsabilităţile pe care le au de a respecta drepturile fundamentale ale fiecărui cetăţean european.”

       În proiectul său de aviz, raportorul Comitetului Regiunilor, dl Alvaro ANCISI (IT-PPE), subliniază că „Uniunii Europene şi statelor membre le revine o răspundere comună faţă de populaţia romă” şi afirmă că este necesară „traducerea în fapte a valorilor fundamentale ale UE, în scopul combaterii discriminării şi manifestărilor de xenofobie, precum şi al promovării incluziunii celei mai numeroase minorităţi etnice a UE.”

       Integrarea romilor, populaţie care numără în jur de 10-12 milioane de persoane, este responsabilitatea statelor membre şi a instituţiilor Uniunii Europene. CoR îşi exprimă însă îngrijorarea cu privire la faptul că, în prezent, eficacitatea politicilor existente este compromisă de lipsa de sensibilizare a autorităţilor locale şi a populaţiei în cauză.

       Diagnosticul raportorului, consilier municipal al oraşului italian Ravena, este sever: „Deşi instrumentele adoptate la nivelul UE sunt adecvate, există o carenţă cu privire la punerea în aplicare la nivel naţional, regional şi local, din cauza absenţei implementării, la nivel local, a unor instrumente adecvate, în măsură să schimbe condiţiile concrete de trai ale populaţiei rome.” „Dificultăţile autorităţilor locale – afirmă acesta în continuare – nu se datorează numai prejudecăţilor şi stereotipurilor administraţiilor şi comunităţilor locale, ci şi guvernelor naţionale, care stabilesc cadrul legislativ de referinţă, unei repartizări nu totdeauna precise a competenţelor între diferitele niveluri de guvernare, în domeniul combaterii excluziunii sociale, unei insuficiente cooperări între autorităţile centrale şi locale.”

       Pentru rezolvarea acestei situaţii, raportorul CoR propune soluţii la trei niveluri: „La nivel european, este aşteptată elaborarea unei strategii menite să pună în aplicare politici comune diferitelor state membre şi să faciliteze accesul la fonduri europene destinate proiectelor iniţiate de autorităţile locale.” „Cred – adaugă acesta – că statele membre trebuie să adopte urgent reglementări care să permită aplicarea eficientă a legislaţiei europene de combatere a discriminărilor şi de protejare a drepturilor”. În ceea ce priveşte nivelul regional şi local, raportorul „consideră că, la nivel teritorial, este necesar să se pună în aplicare politici regionale integrate, precum şi forme de cooperare cu ţările de origine ale romilor imigranţi.”

      Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor este Adunarea UE a reprezentanților locali și regionali. Misiunea celor 344 de membri din cele 27 de state membre ale UE este de a implica autoritățile locale și regionale și comunitățile pe care acestea le reprezintă în procesul decizional al UE și de a le informa cu privire la politicile UE. Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au obligația de a consulta Comitetul în domeniile politice care privesc regiunile și orașele. Dacă drepturile sale nu sunt respectate sau dacă este de părere că o lege a UE încalcă principiul subsidiarității sau nu respectă competențele regionale sau locale, Comitetul se va putea adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați persoana următoare:

Athénais Cazalis de Fondouce
Tel: + +32 (0)2 282 24 47

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...