RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Deputații salută recentele progrese înregistrate de Republica Moldova, precum și disponibilitatea părții moldovene de a soluționa conflictul din Transnistria, solicitând, de asemenea, "un rol mai robust al UE" pentru medierea acestui conflict înghețat.

        Potrivit rezoluției adoptate prin vot liber, soluționarea problemei Transnistriei constituie un element esențial pentru promovarea stabilității politice și a prosperității economice în Republica Moldova și în regiune" iar UE ar trebui "să aibă un rol mai important în găsirea unei soluții la problema Transnistriei, astfel încât persistența acestei chestiuni să nu constituie un obstacol în calea integrării Moldovei în UE".

        Parlamentul European "salută începerea negocierilor Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova la 12 ianuarie 2010", acord care consolidează asocierea politică și integrarea economică. Deputații europeni spera "ca autoritățile moldovene să continue reformele care se impun și să-și îndeplinească angajamentele de a menține constant Republica Moldova pe calea integrării europene".

        "Republica Moldova este statul cu cele mai mari progrese din vecinătatea estică a Uniunii. De aceea cer Consiliului să evalueze acest stat în mod individual pe baza meritelor sale. Progresul înseamnă voință politică, muncă și dedicație iar acestea trebuie răsplătite. Am răsplătit Balcanii de Vest pentru măsurile luate, să procedăm la fel și cu Republica Moldova (...) Cer Consiliului ca la următoarea ședință din 25 octombrie să invite Comisia să elaboreze planul de acțiune pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată călători fără vize" a declarat Monica Macovei (PPE, RO), președinta delegației la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova în cadrul dezbaterii de joi, 21 octombrie.

        Deputații europeni solicită Consiliului, la următoare sa reuniune din 25 octombrie 2010, să invite Comisia să înceapă elaborarea, în scurt timp, a planului e acțiune pentru liberalizarea vizelor, pentru a intra astfel efectiv în faza operațională a dialogului asupra vizelor, pe baza progreselor realizate de Republica Moldova.

        În ceea ce privește alegerile din Republica Moldova, care vor avea loc în data de 28 noiembrie, acestea ar trebui să se desfășoare în conformitate deplină cu standardele internaționale. Deputații speră ca procesul electoral să contribuie în continuare la consolidarea instituțiilor democratice, subliniind că trebuie oferite oportunități egale tuturor celor implicați în campaniile electorale. Membrii Parlamentului European speră să se ia măsuri pentru a asigura "posibilitatea reală de exercitare a dreptului de vot pentru cetățenii moldoveni cu domiciliul în străinătate și solicită autorităților de facto din regiunea Transnistria să nu împiedice cetățenii moldoveni să participe la vot".

Notă către editori:

        În septembrie Parlamentul European și-a exprimat acordul pentru acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova, sub forma unui grant cu o valoare maximă de 90 de milioane EUR, în vederea sprijinirii stabilizării economice.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...