RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Sectorul laptelui: trei state membre vor plăti taxe în valoare de 19 milioane EUR pentru depăşirea cotei de lapte

        Singurele state membre care şi-au depăşit cotele de lapte în anul de cotă 2009/2010, conform cifrelor provizorii publicate astăzi de Comisia Europeană, sunt Danemarca, Țările de Jos şi Cipru. Acest lucru atrage după sine plata unor taxe suplimentare în valoare totală de 19 milioane EUR,faţă de 99 milioane EUR percepute anul trecut şi 340 milioane EUR percepute acum doi ani.După majorarea cotelor convenită în cadrul bilanţului de sănătate al PAC din 2008, producţia italiană s-a încadrat pentru prima oară în cotă, în timp ce producţia totală a UE a fost cu aproximativ 7% mai mică decât volumele prevăzute de cota totală, faţă de marja de 4,2% înregistrată pentru anul de cotă 2008/2009 (aprilie-martie).

        Dacian Cioloş, Comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a declarat:„Deşi aceste cifre confirmă că Italia a reuşit în sfârşit să îşi respecte cota, ne vom aminti de anul de cotă 2009/2010 doar pentru că numeroase state membre s-au confruntat cu o situaţie extrem de dificilă pe piaţă.Situaţia a fost studiată cu atenţie în cadrul grupului la nivel înalt înfiinţat anume pentru a analiza criza de pe piaţă şi sunt încrezător că propunerile pe care le voi prezenta în decembrie vor permite producătorilor de lactate să se adapteze mai bine la evoluţiile de pe piaţă şi vor oferi un mediu mai stabil pe măsură ce ne îndreptăm către sfârşitul sistemului de cote în 2015.”

        În total, cele trei ţări au înregistrat o depăşire a cotelor lor naţionale de 70 000 de tone.Țările de Jos şi Danemarca şi-au depăşit cota „livrărilor” cu 0,4%, iar Cipru cu 0,3%, ceea ce presupune amenzi în valoare de 13,03 milioane EUR, 5,68 milioane EUR şi respectiv 125 000 EUR.Țările de Jos şi-au depăşit, de asemenea, cota pentru vânzări directe cu aproximativ 2 268 de tone, având ca rezultat o taxă suplimentară pentru vânzările directe de 631 000 EUR.Pe baza declaraţiilor anuale ale statelor membre, toate celelalte 24 de state membre s-au încadrat în cotele alocate.Deşi deciziile din 2008 (majorarea cotei şi modificări ale sistemului de corecţie a conţinutului de materie grasă) au sporit considerabil posibilităţile de producţie în 2009/2010, s-a înregistrat o creştere a livrărilor în doar 10 state membre (Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Spania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria şi Finlanda).De fapt, livrările globale au scăzut cu 0,6% - ceea ce reflectă situaţia dificilă de pe piaţă – înregistrându-se reduceri de peste 2% în 11 state membre (Republica Cehă, Estonia, Irlanda, Grecia, Franţa, Letonia, Lituania, Ungaria, România, Slovacia şi Suedia).În urma corecţiei conţinutului de materie grasă, livrările din 15 state membre (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Irlanda, Grecia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia şi Regatul Unit) au fost cu cel puţin 10% mai mici decât cota naţională.

Cum funcţionează sistemul

        Laptele de vacă se comercializează în Uniunea Europeană pe bază de cote.Fiecare stat membru are două cote, una pentru livrările către fabricile de lapte, cealaltă pentru vânzările directe către consumatori.Aceste cantităţi sunt distribuite între producătorii din fiecare stat membru (cote individuale).Pentru anul de cotă 2009/2010 (aprilie 2009-martie 2010), cota totală pentru livrările către fabricile de lapte a fost de 144,8 milioane de tone, împărţită în 836 000 de cote individuale.Cota separată de 3,5 milioane de tone pentru vânzări directe se împarte în aproape 370 000 de cote individuale.

        Atunci când cota naţională este depăşită, producătorii care au contribuit la această depăşire trebuie să plătească o taxă pe excedent – sau „taxă suplimentară” – în valoare de 27,83 EUR per 100 kg în exces.Această taxă trebuie să fie plătită de producătorii de lapte de vacă pentru toate cantităţile de lapte sau de echivalent de lapte care au depăşit cota comercializată în cursul perioadei de 12 luni cuprinsă între 1 aprilie şi 31 martie.În fiecare an, înainte de 1 septembrie, statele membre trebuie să comunice Comisiei rezultatele aplicării sistemului de cote de lapte în perioada anterioară.Această notificare trebuie să se facă sub forma unui chestionar completat cu toate datele necesare calculării taxei pe excedent.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...