Comisia Europeană solicită unui număr de nouă state membre să îndeplinească cerințele legislației privind mediul, în domeniul calității aerului. Statele membre în cauză sunt: Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Luxemburg, România, Slovenia și Spania. Aceste state membre nu au comunicat Comisiei transpunerea la nivel național a legislației respective. La recomandarea comisarului pentru mediu, Janez Potočnik, statelor respective li s-a adresat un aviz motivat. Dacă acestea nu adoptă măsurile necesare, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În conformitate cu Directiva, statele membre ar fi trebuit să transpună legislația în dreptul național înainte de 11 iunie 2010. Statele membre au obligația de a informa Comisia imediat după adoptarea măsurilor de punere în aplicare necesare.
Deoarece Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Luxemburg, România, Slovenia și Spania nu au comunicat Comisiei măsurile relevante în acest sens, aceasta le-a adresat, la 16 iulie 2010, o scrisoare de punere în întârziere. Deoarece în aceste state membre încă nu a fost adoptată legislația respectivă, Comisia le adresează un aviz motivat. Statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a se conforma avizului.
Istoricul dosarului
Directiva 2008/50/EC revizuiește legislația europeană referitoare la calitatea aerului înconjurător în scopul reducerii poluării la niveluri care să reducă la minimum efectele nocive asupra sănătății umane și asupra mediului și în scopul ameliorării informațiilor furnizate publicului în legătură cu riscurile pe care le implică poluarea. Această directivă introduce o limită a concentrațiilor din aer ale pulberilor în suspensie (cunoscute sub denumirea de PM2,5). Se consideră că aceste particule – emise de o gamă largă de surse printre care vehiculele care utilizează motorină, diferite procese industriale și boilerele de uz casnic – sunt în prezent poluanții atmosferici cei mai periculoși pentru sănătatea oamenilor. Directiva nu modifică standardele existente privind calitatea aerului în cazul a șapte poluanți[1], dar oferă statelor membre mai multă flexibilitate în ceea ce privește respectarea unora dintre acestea - inclusiv limitele prevăzute în cazul particulelor mai grosiere (cunoscute sub denumirea de PM10), cu efect de la începutul anului 2005 – în zone în care acestea s-au confruntat cu dificultăți.
