RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia consolidează dimensiunea europeană a sportului

        Comisia Europeană a adoptat noi propuneri destinate să consolideze dimensiunile societale, economice și organizaționale ale sportului. Atleții, organizațiile sportive și cetățenii urmează să beneficieze de pe urma planurilor care decurg din noul rol al UE, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, de a sprijini și coordona politica privind sportul în statele membre. Se prevăd acțiuni în domenii în care problemele nu pot fi rezolvate într-o măsură suficientă doar la nivel național. Propunerile Comisiei vin ca urmare a unei consultări cu statele membre și părțile interesate în materie de sport și țin cont de experiența câștigată în urma punerii în aplicare a Cărții albe privind sportul din 2007 . În perioada 2009-2010, Comisia a oferit peste 6 milioane EUR pentru sprijinirea a aproximativ 40 de proiecte în domeniul sportului destinate să promoveze sănătatea, incluziunea socială, voluntariatul, accesul pentru persoane cu dizabilităţi, egalitatea de șanse între femei și bărbați și lupta împotriva dopajului. În 2011 se vor lansa douăsprezece noi proiecte (a se vedea anexa).

        Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a declarat: „Sportul este important pentru economia Europei și reprezintă o componentă-cheie a modelului social european. Măsurile pe care le-am adoptat astăzi scot în evidență contribuția sportului la societatea noastră și vor contribui la îmbunătățirea modului în care sportul este gestionat.”

        Propunerile Comisiei, conținute într-un document intitulat „Dezvoltarea dimensiunii europene în sport”, acoperă trei domenii principale: rolul societal al sportului, dimensiunea sa economică și organizarea domeniului sportiv. Fiecare capitol propune acțiuni care trebuie să fie realizate de Comisie și de statele membre. În ce privește rolul societal al sportului, documentul propune:

  • să se ia în considerare aderarea UE la Convenția antidoping a Consiliului Europei;
  • să se elaboreze orientări europene privind combinarea formării sportive cu educația generală;
  • să se elaboreze și implementeze mecanisme de securitate și cerințe de siguranță pentru evenimentele sportive internaționale;
  • să se continue progresele către orientări naționale pe baza Orientărilor UE privind activitatea fizică;
  • să se elaboreze standarde legate de accesibilitate pentru organizațiile, activitățile, manifestările și locurile de desfășurare a evenimentelor sportive prin intermediul Strategiei europene pentru persoanele cu dizabilităţi;
  • să se promoveze accesul femeilor la poziții de conducere în domeniul sportiv.

În ce privește dimensiunea economică a sportului, Comisia are în vedere ca:

  • asociațiile sportive să stabilească mecanisme pentru vânzarea colectivă a drepturilor media pentru asigurarea unei redistribuiri adecvate a veniturilor;
  • să se acorde o atenție suplimentară drepturilor de proprietate intelectuală legate de sport;
  • să se realizeze un schimb de bune practici pentru finanțarea transparentă și sustenabilă a sportului;
  • să se monitorizeze aplicarea legislației în materie de ajutoare de stat în domeniul sportului;
  • să se exploateze pe deplin aspectele legate de sport ale fondurilor structurale;
  • să se acționeze pentru obținerea de date statistice comparabile privind domeniul sportiv din toate statele membre.

În ce privește organizarea domeniului sportiv, documentul propune:

  • să se promoveze buna guvernanță în sport, ținându-se cont, în același timp, de natura specifică a acestuia;
  • să se lanseze un studiu privind regulile de transfer și să se realizeze orientări pe această bază;
  • să se publice orientări privind modul de armonizare a normelor UE privind libera circulație a cetățenilor cu organizarea competițiilor sportive individuale la nivel național;
  • să se examineze alte acțiuni privind activitățile agenților sportivi;
  • să se sprijine partenerii sociali și organizațiile sportive pentru crearea unui dialog social la nivelul UE pentru sectorul sportiv și de agrement.

Pașii următori

        Documentul, sau comunicarea așa cum este el cunoscut, va fi trimis Consiliului și Parlamentului European pentru discuții și comentarii din partea statelor membre.

Tratatul de la Lisabona și sportul

        Articolul 165 din Tratatul de la Lisabona privind funcționarea Uniunii Europene a acordat UE mandatul de a sprijini, coordona și completa inițiativele statelor membre în ce priveşte politica din domeniul sportiv. Obiectivul Comisiei este de a extinde dimensiunea europeană a sportului în strânsă cooperare cu statele membre, organizațiile sportive, societatea civilă și cetățenii.

Tratatul de la Lisabona și sportul

        Articolul 165 din Tratatul de la Lisabona privind funcționarea Uniunii Europene a acordat UE mandatul de a sprijini, coordona și completa inițiativele statelor membre în ce priveşte politica din domeniul sportiv. Obiectivul Comisiei este de a extinde dimensiunea europeană a sportului în strânsă cooperare cu statele membre, organizațiile sportive, societatea civilă și cetățenii.

Anexă

        Proiecte selecţionate în 2010 pentru a preveni dopajul în activităţile sportive amatoare şi de menţinere a condiţiei fizice, a promova incluziunea socială şi a promova voluntariatul în sport
* suma rotundă
a) Proiecte anti-doping privind măsurile ce au în vedere activităţile sportive amatoare sau destinate publicului larg, precum şi cele de menţinere a condiţiei fizice.

Următoarele 3 proiecte au fost selecţionare pentru finanţare:


Organizaţia lider

European Health & Fitness Association (EHFA)

Ţări implicate

BE, UK, DK(2), PL, HU, PT, BU, DL, NL, CH

Titlu

Condiţie fizică contra dopaj

Obiectiv

Educarea şi informarea operatorilor, proprietarilor de cluburi şi a asociaţiilor naţionale din domeniul menţinerii condiţiei fizice despre practicile existente.

Finanţare maximă*

€ 225,000

Organizaţia lider

Deutsche Sportjugend im Deutschen Olympischen Sportbund, e.V. – German Sports Youth in German Olympic Sports Confederation

Ţări implicate

DE(3), AT(2), IT, SI, FR, CH

Titlu

Iniţiativa europeană anti-dopaj

Obiectiv

Crearea unei reţele transnaţionale având ca scop dezvoltarea şi încurajarea educaţiei anti-dopaj în sporturile organizate.

Finanţare maximă*

€ 270,000


Organizaţia lider

Anti Doping Denmark (ADD)

Ţări implicate

DK, NL, SE(2), PL, CY

Titlu

Strategia de stopare a steroizilor

Obiectiv

Combaterea dopajului în centrele de menţinere a condiţiei fizice.

Finanţare maximă*

€ 232,000


b) Promovarea incluziunii sociale a migranţilor şi a persoanelor de origine străină
Următoarele 5 proiecte au fost selectate pentru finanţare:


Organizaţia lider

Nederlands Instituut voor Sport en Bewegen (NISB)

Ţări implicate

NL, ES, UK(2), IT, DE, AT, IE

Titlu

Alătură-te nouă! Incluziunea socială a migranţilor tineri prin sport

Obiectiv

Realizarea unei reţele de decidenţi politici, cercetători şi profesionişti ce are ca scop îmbunătăţirea incluziunii sociale a migranţilor tineri prin intermediul sportului

Finanţare maximă*

€ 246,000

Organizaţia lider

De Rode Antraciet (The Red Anthracite) (DRA)

Ţări implicate

BE(6), FR, UK, ES, DK, RO

Titlu

Prizonieri în mişcare!

Obiectiv

Dezvoltarea conpetenţelor sociale ale prizonierilor prin intermediul sportului; facilitarea reintegrării lor în comunitate.

Finanţare maximă*

€ 182,000


Organizaţia lider

European Non-Governmental Sports Organisation (ENGSO)

Ţări implicate

FI, BU, BE, FI, DE, NO, SI, AT, ES, HU, NL

Titlu

Crearea unui spaţiu cu şanse egale

Obiectiv

Sprijinirea organizaţiilor sportive şi a celor lucrând în domeniu în vederea dezvoltării de acţiuni care să promoveze incluziunea socială a migranţilor în şi prin sport.

Finanţare maximă*

€ 220,000


Organizaţia lider

Unione Italiana Sport Per tutti (UISP)

Ţări implicate

IT(7), ISCA-DK, AT, DE, ES(3), RO

Titlu

Modelul de incluziune a migranţilor prin sport pentru toţi (MIMoSA)

Obiectiv

Crearea unei reţele între organizaţiile sportive, autorităţile naţionale şi locale, universităţi având ca scop promovarea incluziunii sociale a migranţilor şi altor grupuri (refugiaţi, azilanţi, roma, fenei refugiate), orin intermediul sportului.

Finanţare maximă*

€ 215,000

Organizaţia lider

Wiener Institut für internationalen Dialog und Zusammenarbeit

Ţări implicate

AT, DE, IT, FI, IE, HU, PT

Titlu

Reţeaua de Incluziune prin Sport (SPIN)

Obiectiv

Implicarea migranţilor în principalele instituţii sportive.

Finanţare maximă*

€ 220,000

c) Promovarea volutariatului în sport
Următoarele 4 proiecte au fost selectate pentru finanţare:


Organizaţia lider

Association for the European Capital of Sport (ACES)

Ţări implicate

IT, ES (2), IT(2), IE, UK(2), BE, RO

Titlu

Oraşele europene pentru volutariatul în sport

Obiectiv

Folosirea experienţei acumulate în sprijinirea voluntariatului de către oraşele şi municipiile din reţeaua ACES pentru a defini exemple de bune practici şi a le disemina la nivel european în rândul organizaţiilor sportive, oraşelor şi municipiilor, administraţiilor locale, naţionale şi europene, precum şi a decidenţilor politici.

Finanţare maximă*

€ 180,000

Organizaţia lider

Vlaamse Sportfederatie (VSF): Dynamo Project

Ţări implicate

BE, CZ, UK, FI(2), CY, EL, SK, HU, DE

Titlu

Promovarea şi garantarea voluntariatului în sport

Obiectiv

Promovarea schimburilor de bune practici în ce priveşte aspectele legale, fiscale, administrative, de finanţare şi a oricăror alte aspecte relevante ale gestionării cluburilor sportive pe bază de voluntariat în cadrul UE de către membrii din conducerea clubului care sunt voluntari.

Finanţare maximă*

€ 165,000


Organizaţia lider

International Sport and Culture Association (ISCA)

Ţări implicate

DK, FR(2), NO, UK(2), IE, IT, DE, CZ, EE, DK, CZ, LV, NL, SI

Titlu

EuroVolNet: O reţea pentru dezvoltarea competenţelor în domeniul voluntariatului în organizaţiile sportive

Obiectiv

Promovarea schimbului de bune practici în ce priveşte aspectele legale, fiscale şi legate de finanţare a activităţilor de voluntariat din sport.

Finanţare maximă*

€ 180,000


Organizaţia lider

Führungs-Akademie des Deutschen Olympischen Sportbundes e.V. (DOSB Leadership Academy)

Ţări implicate

DE, FR, UK(2), DK, BU, LT, IT, MT, AT

Titlu

Training pentru voluntari

Obiectiv

Identificarea strategiilor şi bunelor practici din domeniul dezvoltării resurselor umane pentru voluntarii din cadrul organizaţiilor sportive din Europa.

Finanţare maximă*

€ 165,000

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...