RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Transport aerian: vicepreședintele Kallas face apel la aeroporturile europene să tragă învățămintele necesare din perturbarea traficului aerian cauzată de ninsori

        Siim Kallas, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu sectorul de transport, s-a întâlnit astăzi la Bruxelles cu directorii executivi ai principalelor aeroporturi europene pentru a discuta despre modalitățile de prevenire a problemelor survenite pe aeroporturi în cursul lunii precedente din cauza ninsorilor abundente. Condițiile meteorologice nefavorabile au determinat închiderea completă sau parțială a unor aeroporturi importante din UE, ceea ce a perturbat considerabil traficul aerian din întreaga Europă. Câteva mii de pasageri au fost nevoiți să rămână peste noapte în aeroporturi. Au fost anulate 35.000 de zboruri, depășindu-se astfel totalul înregistrat pe parcursul întregului an 2009. Comisia va prezenta măsuri specifice vizând soluționarea unora dintre problemele principale în cadrul pachetului „Aeroporturi” care urmează să fie publicat mai târziu anul acesta.

        Vicepreședintele Kallas a declarat: „Cenușa vulcanică este un fenomen greu de prevăzut de către sectorul aviației, însă știm că iarna vine în fiecare an și ar trebui să fim pregătiți în acest sens. Responsabilitatea pentru elaborarea și implementarea planurilor pentru situații de urgență îi revine sectorului aviației. Contribuția noastră, la nivel european, va consta în consolidarea cadrului de reglementare în funcție de necesități. În mod concret, este necesar să garantăm respectarea, pe aeroporturile europene, a unor cerințe minime privind serviciile și calitatea în beneficiul pasagerilor. Aceste cerințe vor fi integrate în propunerile legislative din pachetul ‹‹Aeroporturi›› care urmează să fie adoptat mai târziu anul acesta.” (MEMO/11/28).

Ce s-a întâmplat luna trecută?

        În decembrie 2010, traficul aerian a fost perturbat considerabil. Multe dintre aeroporturile cele mai mari și mai aglomerate din Europa au fost închise în timpul celui mai agitat sfârșit de săptămână din an, respectiv cel care a marcat începutul vacanței de Crăciun. Multe zboruri au fost anulate. Mii de pasageri au rămas blocați pe aeroporturile din întreaga Europă, dar și din alte părți ale lumii, ceea ce a cauzat probleme majore legate de manipularea bagajelor. Operațiunile de pe anumite aeroporturi au fost afectate și de preocupările legate de insuficiența produselor de dejivrare. În total, au fost anulate zeci de mii de zboruri.

-       În cadrul reuniunii, reprezentanții aeroporturilor și-au prezentat experiența practică și opiniile cu privire la evenimentele care au avut loc, precum și la factorii implicați și la deficiențele constatate;
-        Ninsorile abundente au afectat aeroporturile din UE care operează aproape de capacitatea maximă, într-una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului.  
-       Îndepărtarea zăpezii s-a efectuat, în multe cazuri, într-un ritm prea lent.
-       Heathrow, unul dintre principalele noduri aeriene și unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din UE, a fost închis mai multe zile la rând. Acest lucru a avut un efect de domino asupra altor aeroporturi. Aeroporturile funcționează în cadrul unui sistem.
-       Informațiile au fost furnizate pasagerilor într-un ritm prea lent pentru a se putea evita timpul de așteptare în aeroporturi.
-       Amenințarea lipsei de produse de dejivrare a perturbat și a redus amploarea operațiunilor de pe aeroporturi.

Cum putem garanta că aceste lucruri nu se vor mai produce în viitor?

-       Trebuie îmbunătățite planurile de urgență în caz de ninsoare pe aeroporturi.
-       Trebuie să asigurăm o mai bună cooperare între toate părțile implicate, din aer și de la sol.
-        Trebuie să asigurăm buna funcționare a nodurilor aeriene. Având în vedere efectul de domino, toate aeroporturile trebuie să fie integrate mai puternic, astfel încât să funcționeze ca o rețea. Ele nu pot funcționa izolat.
-       Trebuie ameliorat sistemul de informare a pasagerilor pentru a le furniza acestora informații mai de calitate și mai prompte cu privire la întârzieri și la redirecționări.

        Responsabilitatea pentru elaborarea și implementarea planurilor pentru situații de urgență îi revine în primul rând sectorului aviației.  Rolul Comisiei este de a consolida cadrul de reglementare în funcție de necesități. În mod concret, este necesar să se asigure respectarea, pe aeroporturi, a unor cerințe minime privind serviciile și calitatea, în beneficiul pasagerilor

Etapele următoare

        În perspectiva Crăciunului 2011, vicepreședintele Kallas a solicitat reprezentanților aeroporturilor europene să-i prezinte cât mai curând posibil un raport intermediar privind planurile pentru situații de urgență prevăzute pentru iarna viitoare.
Vicepreședintele Kallas va prezenta măsuri specifice vizând soluționarea aspectelor subliniate mai sus, în cadrul pachetului „Aeroporturi” care urmează să fie publicat, în principiu, spre sfârșitul primăverii.

Anexă
Lista directorilor executivi ce au participat la reuniunea Consiliului de Conducere ACI, inclusiv membrii
Prezenţi:
-       Dl Ad Rutten (Schiphol - Amsterdam), preşedinte
-       Dl Declan Collier (DAA - Dublin), prim vice-preşedinte
-       Dl François Rubichon (ADP - Paris), vice-preşedinte
-       Dr Yiannis Paraschis (AIA - Atena), precedentul preşedinte
-       Dl Jürg Rämi (Basel-Mulhouse), trezorier
-       Dr Stefan Schulte (Fraport - Frankfurt), vice-preşedinte
-       Dl Zmago Skobir (Aerodrom Ljubljana)
-       Dl Michal Marzec, Întreprinderea de Stat a Aeroporturilor Poloneze (Varşovia)
-       Dl Giulio De Metrio, SEA (Milano)
-       Dl Terry Morgan (BAA – Londra)
-       Dl Michael Eggenschwiler, (Flughafen Hamburg)
-       Dl Herbert Kaufmann (Viena)
-       Dl Luc Van den Bossche (BAC – Bruxelles)

Pentru mai multe detalii despre membrii Consiliului de Conducere ACI: http://www.aci-europe.org/          

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...