RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia autorizează o schemă românească de credite subvenţionate destinate fermierilor

         Comisia Europeană a autorizat recent o schemă de ajutor românească având un buget de 120 milioane RON (aproximativ 30  milioane EUR), al cărei obiectiv este sprijinirea fermierilor care, din cauza crizei economice, întâmpină dificultăţi în accesarea creditelor. Ajutoarele în cadrul acestei scheme sunt limitate în timp şi sunt acordate sub formă de credite subvenţionate. Schema constituie o aplicare a Cadrului temporar pentru accesul întreprinderilor la finanţare în perioada de criză, adoptat de Comisie în decembrie 2010 (vezi IP/10/1636).

         Schema se adresează fermierilor din sectorul producţiei agricole primare, cu condiţia ca aceştia să nu se afle în dificultate. Schema este limitată în timp, ajutoarele fiind acordate numai pentru contracte de credit semnate până la 31 decembrie 2011, şi acoperă dobânzile plătite până la 31 decembrie 2013.

         Schema lansată de România respectă toate condiţiile prevăzute de Cadrul temporar de criză adoptat în decembrie 2010. Autorităţile române au demonstrat îndeosebi că schema este necesară, proporţională şi oportună pentru a remedia o perturbare gravă a economiei. În plus, metoda de calcul a elementului de ajutor este compatibilă cu dispoziţiile Cadrului temporar. Comisia consideră, aşadar, că schema poate fi aprobată în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...