RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Energie: Comisia cere Italiei, Poloniei şi României să îşi modifice schemele de reglementare a preţurilor pentru consumatorii finali, pentru a asigura libertatea de alegere a acestora

        Comisia Europeană a solicitat în mod oficial astăzi Italiei, Poloniei şi României să îşi alinieze la normele UE legislaţiile naţionale privind preţurile reglementate la energie pentru consumatorii finali. Legislaţia UE referitoare la piaţa internă a energiei prevede că preţurile sunt stabilite în principal de cerere şi ofertă. Stabilirea preţurilor pentru consumatorii finali prin intervenţia statului ridică obstacole în calea noilor intraţi pe piaţă şi, prin urmare, privează consumatorii şi companiile de dreptul lor de a alege cel mai bun serviciu de pe piaţă. Comisia a hotărât să transmită avize motivate celor trei state membre. Dacă statele membre nu respectă în termen de două luni obligaţiile care le revin conform legii, Comisia poate deferi cauzele Curţii de Justiţie.

        În conformitate cu normele privind piaţa internă a energiei, toate companiile trebuie să aibă posibilitatea de a furniza liber servicii pe întreg teritoriul UE şi de a-şi stabili singure preţuri care să reflecte situaţia reală de pe pieţe. Stabilirea de preţuri reglementate distorsionează funcţionarea pieţei, deoarece defineşte preţuri care nu reflectă nevoile reale ale pieţei şi împiedică libera concurenţă şi integrarea pieţei. Astfel, se menţine o situaţie de monopol care duce fie la investiţii insuficiente, fie la preţuri nejustificat de mari.

        Însă normele prevăd de asemenea că, în cazuri excepţionale, de exemplu pentru a proteja clienţii vulnerabili, se pot stabili preţuri reglementate. În acest caz, măsurile trebuie să fie direcţionate în mod special către clienţii care au cea mai mare nevoie de ele, trebuie să fie limitate în timp şi să garanteze accesul egal al companiilor din domeniul energiei electrice din UE la consumatorii de pe plan naţional.
Comisia consideră că normele aflate în vigoare în cele trei ţări cu privire la preţurile reglementate pentru consumatorii finali nu îndeplinesc aceste condiţii şi încalcă dreptul consumatorilor de a alege.

Italia

        Legea italiană impune încă operatorilor de sisteme de distribuţie să furnizeze clienţilor interni şi micilor întreprinderi energie electrică la preţuri pentru consumatorii finali reglementate dacă aceştia nu semnează un contract cu un furnizor de pe piaţa concurenţială. Măsura nu are o dată finală clară, depăşeşte ceea ce este necesar pentru protejarea clienţilor şi împiedică accesul noilor operatori pe piaţa italiană.

Polonia

        Legea poloneză a energiei impune întreprinderilor din domeniul energiei să specifice preţuri la gaz pentru consumatorii finali şi să obţină aprobarea prealabilă a autorităţii naţionale de reglementare. De asemenea, noii operatori trebuie să obţină această aprobare înainte de a accede la piaţă. Pe lângă acestea, măsura nu face o distincţie suficientă între diferitele grupuri de clienţi, iar sfera ei de aplicare este prea largă.

România

        României i se trimit două avize motivate, unul pentru energie electrică şi unul pentru gaz. În ceea ce priveşte energia electrică, legea română a energiei electrice a instituit o piaţă reglementată a energiei electrice. Preţurile reglementate pentru consumatorii finali sunt aplicabile tuturor consumatorilor casnici şi întreprinderilor mici şi mijlocii care nu şi-au exercitat încă dreptul de a schimba furnizorul. La gaz, preţurile reglementate pentru consumatorii finali sunt încă aplicabile tuturor consumatorilor.

Context

        Legislaţia referitoare la piaţa internă a energiei (Directiva 2003/54/CE şi Directiva 2003/55/CE, care au fost înlocuite, la 3 martie 2011, de Directiva 2009/72/CE şi, respectiv, Directiva 2009/73/CE) prevede că statele membre trebuie să asigure libertatea consumatorilor de a achiziţiona energie electrică şi gaz de la furnizorul ales de ei, începând de la 1 iulie 2007.

        Curtea de Justiţie a clarificat în hotărârea sa în cauza Federutility (C-265/08) criteriile în temeiul cărora preţurile reglementate ar putea fi compatibile cu legislaţia privind piaţa internă a energiei, şi anume: măsura trebuie adoptată în interesul economic general, trebuie să respecte principiul proporţionalităţii, să fie clar definită, transparentă, nediscriminatorie şi controlabilă şi să garanteze accesul egal al companiilor UE din domeniul energiei la consumatorii de pe plan naţional.

Pagini Utile
  • Cele mai recente informaţii cu privire la acţiunile în constarea încălcării dreptului UE deschise împotriva statelor membre

http://ec.europa.eu/eu_law/index_ro.htm

  • Acţiunile în constatarea încălcării dreptului UE

http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/11/220&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...