RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Marile reportaje au puterea de a schimba lumea – Comisia lansează Premiul Lorenzo Natali pentru jurnalism 2011

        Astăzi, cu ocazia Zilei mondiale a libertății presei, Comisia Europeană lansează Premiul Lorenzo Natali pentru jurnalism 2011. Premiul este acordat pentru excelență în presa scrisă, radio și televiziune, având drept temă dezvoltarea, democrația și drepturile omului la nivel mondial.

        „Mii de reporteri își pun viața în pericol în fiecare zi pentru a ne informa cu privire la conflicte, la dezastre umanitare sau pur și simplu pentru a ne relata despre viața oamenilor. În prea multe părți ale lumii libertatea presei este subminată sau încălcată, iar eu, pe timpul mandatului meu, voi continua să apăr acest drept al omului”, a declarat comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs. Acesta a adăugat: „Iată de ce sunt foarte mândru să lansez Premiul anual Lorenzo Natali, menit să recompenseze pe unii dintre cei mai talentați jurnaliști care scriu despre aspecte legate de dezvoltare și care contribuie la lupta noastră împotriva sărăciei.”

        Premiul reprezintă o recunoaștere a jurnaliștilor de excepție, unii dintre ei expunându-se la riscuri majore pentru a dezvălui nedreptățile și suferințele. Instituit în 1992 de către Comisia Europeană, Premiul Lorenzo Natali se acordă în memoria lui Lorenzo Natali, fost comisar european care a contribuit la promovarea programelor de dezvoltare și de ajutoare ale Uniunii Europene. Premiul se acordă în parteneriat cu „Reporteri fără frontiere” și se adresează jurnaliștilor din presa scrisă, presa electronică și presa audiovizuală din Europa, Africa, Orientul Mijlociu și din lumea arabă, America Latină și Caraibe, precum și din Asia și Pacific.

        Laureaților din presa scrisă și electronică li se vor atribui premii în bani în valoare de 5 000 EUR (premiul I), 2 500 EUR (premiul II) și 1 500 EUR (premiul III). Laureații din domeniul jurnalismului de televiziune și de radiodifuziune vor primi un premiu în valoare de 5 000 EUR fiecare. Câștigătorul Marelui premiu va primi suplimentar un premiu în valoare de 5 000 EUR. Câștigătorii competiției vor fi anunțați în decembrie 2011, în cadrul unei ceremonii de decernare a premiilor.

        Pentru a beneficia de eligibilitate la depunerea candidaturilor, lucrările jurnalistice trebuie să fi fost publicate sau difuzate în perioada 1 iulie 2010 – 31 august 2011. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 31 august 2011. Candidaturile trebuie depuse electronic pe site-ul www.lorenzonataliprize.eu.

        Un juriu independent va analiza candidaturile din perspectiva relevanței acestora în legătură cu aspecte legate de drepturile omului, democrație și dezvoltare, precum și din punct de vedere al originalității lucrării, al calității acesteia, al profunzimii investigației efectuate și al oricărui eventual impact politic.

Pagini Utile
  • Pagina de web a Premiului Lorenzo Natali

http://lorenzonataliprize.eu/

  • Pagina de Facebook a Premiului Lorenzo Natali

http://www.facebook.com/pages/Lorenzo-Natali-Journalism-Prize/206524359368095

  • Premiului Lorenzo Natali pe Twitter

http://twitter.com/#!/LorenzoNataliP

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...