RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Deșeurile nucleare: exporturile către state terțe ar trebui interzise, spun membrii PE

        Exportul deșeurilor nucleare către state terțe ar trebui interzis, dacă nu este exportat în scopul reciclării și apoi reimportat în UE, în timp ce exporturile în interiorul UE ar trebui permise doar când sunt reglementate de acorduri bilaterale.

         Deputații europeni au susținut, de asemenea, reguli mai stricte în ceea ce privește siguranța și formarea profesională a lucrătorilor și au cerut control mai strict și competențe de investigare în cazul autorităților naționale, dar și mai multă cercetare în ceea ce privește alternativele privind depozitarea deșeurilor la adâncime.

         În temeiul directivei propuse, fiecare stat membru ar trebui să elaboreze politici şi programe care să asigure că deşeurile nucleare sunt gestionate și depozitate definitiv în condiţii de siguranţă. Politicile naţionale ar trebui să includă planuri de gestionare a stocurilor şi a tuturor instalaţiilor, chiar şi după închidere.  

        Romana Jordan Cizelj (PPE, SL), care a elaborat rezoluția, a afirmat în timpul dezbaterii de ieri că "Parlamentul European a solicitat de mai multe ori o directivă privind prelucrarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat şi evenimentele din Fukushima au arătat că  am avut dreptate. Suntem optimiști în ceea ce privește ideea unei directive şi ne dorim ca această directivă să fie mai puternică şi mai clară." Rezoluția a fost adoptată cu 489 voturi pentru, 52 împotrivă și 75 abțineri.

 Interzicerea exporturilor către state terțe

        Unul dintre aspectele cele mai controversate pentru deputaţii europeni a fost dacă să permită exportul deșeurilor în afara UE. În timpul votului, membrii PE au susţinut în cele din urmă opţiunea de a interzice exportul către ţările terțe, contrar propunerii inițiale a Comisiei pentru energie. Amendamentul comisiei parlamentare a fost respins cu 311 voturi pentru, 328 împotrivă şi 7 abţineri.

         Două grupuri politice (S&D, ALDE) au vrut să rămână la propunerea iniţială a Comisiei, potrivit căreia fiecare stat membru ar fi responsabil pentru eliminarea deşeurilor pe care le produce şi să permită exportul către un alt stat membru UE doar prin acord bilateral. Plenul a adoptat propunerea socialiștilor, de a permite exportul de deşeuri numai din motive de reciclare şi numai dacă sunt reimportate în UE. Grupul Verzilor a sugerat ca exporturile să fie permise numai în cadrul UE şi doar în cantităţi reduse, în timp ce Grupul GUE/EFA a propus interzicerea exporturilor pe teritoriul UE.

Siguranţa lucrătorilor şi competenţe de investigare puternice pentru autorităţile naţionale

        Lucrătorii implicaţi în gestionarea deşeurilor radioactive, de la generare până la depozitarea definitivă, trebuie să beneficieze de protecţie adecvată şi de formare profesională, au insistat membrii PE, care au susţinut, de asemenea, accelerarea competenţelor de investigare ale autorităţilor competente. Autorităţile naţionale ar trebui să aibă competenţa de a efectua regulat "evaluări de securitate, investigaţii şi controale" şi "dacă este cazul" să ia măsuri executorii, au spus deputații europeni.

 Cercetarea alternativelor în ceea ce privește deșeurile puternic radioactive

        Parlamentul a susținut ideea intensificării cercetării alternativelor în ceea ce privește îngroparea deşeurilor la mare adâncime, contrar propunerii Comisiei, care prezintă "depozitarea geologică" ca cea mai sigura opțiune pentru deşeurile puternic radioactive.

 Următorii pași

        Propunerea inițială a Comisiei a fost prezentată în noiembrie 2010. Directiva se bazează pe Tratatul Euratom şi intră sub incidenţa procedurii de consultare. Consiliul va lua o decizie finală numai după ce va primi poziţia Parlamentului.

 Mai multe informaţii

Textele adoptate vor fi disponibile aici (selectați 23 iunie 2011)
Urmăriți dezbaterea în direct (selectați 22 iunie 2011)
Comunicat de presă după votul Comisiei pentru energie (EN) - 26.05. 2011
Profilul raportoarei Romana Jordan Cizelj (PPE, SL)
Serviciul de presă al Parlamentului European  

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...