RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Creșterea ratelor de cofinanțare a fondurilor UE pentru a impulsiona redresarea economiei europene

        Comisia Europeană a decis astăzi o serie de măsuri care ar trebui să aducă o contribuție semnificativă la relansarea unora dintre economiile din UE care se confruntă cu cele mai mari dificultăți. Conform propunerii, șase țări vor putea să-și diminueze contribuția la proiectele pe care le cofinanțează în prezent împreună cu Uniunea Europeană. Comisia pune la dispoziția Greciei, Irlandei, Portugaliei, României, Letoniei și Ungariei o cofinanțare UE suplimentară, esențială pentru proiectele de impulsionare a creșterii economice și a competitivității din aceste țări. Prin urmare, ele vor putea să-și diminueze contribuția dedicată cofinanțării, în situaţia curentă în care bugetele lor naționale sunt supuse unei presiuni considerabile; în acest mod, programele care nu au fost încă executate din lipsă de fonduri naționale vor putea să fie lansate și să injecteze bani în economie.

        Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat: „Aceste propuneri constituie un răspuns excepțional la circumstanțe excepționale. Accelerarea utilizării acestor fonduri, împreună cu programele de asistență financiară, demonstrează angajamentul Comisiei de a impulsiona prosperitatea și competitivitatea țărilor cel mai grav afectate în urma crizei financiare – contribuind în acest mod la un fel de „Plan Marshall” pentru redresarea economică. Această decizie va injecta fonduri esențiale în economiile naționale, reducând necesitatea de cofinanțare din bugetele naționale a proiectelor. Invit Parlamentul European și Consiliul să aprobe de urgență această decizie, pentru ca fondurile să ajungă pe teren până în cursul primei părți a anului următor.”

        Măsura nu reprezintă o finanțare nouă sau suplimentară, ci permite plata anticipată a unor fonduri deja alocate în cadrul politicilor UE privind coeziunea, dezvoltarea rurală și pescuitul. Contribuția UE va crește până la o valoare maximă de 95%, dacă acest lucru va fi solicitat de unul dintre statele membre în cauză. Această măsură urmează să fie însoțită de stabilirea unei ordini a priorităților în favoarea proiectelor axate pe creștere economică și ocuparea forței de muncă, de exemplu cele privind reconversia lucrătorilor, crearea unor clustere de întreprinderi sau investițiile în infrastructura de transport. În acest fel se poate mări nivelul executării și al absorbției fondurilor și se pot injecta bani suplimentari în economie mai rapid.

        Măsura vizează statele membre care au fost cel mai grav afectate de criză și care primesc sprijin financiar în cadrul unui program prin intermediul mecanismului privind balanța de plăți pentru țările din afara zonei euro (România, Letonia și Ungaria) sau prin intermediul mecanismului european de stabilizare financiară pentru țările din zona euro (Grecia, Irlanda și Portugalia).

        Comisia va cere Consiliului și Parlamentului European să adopte propunerea, printr-o procedură legislativă accelerată, până la sfârșitul lui 2011, pentru a permite ca proiectele foarte importante să fie transpuse în realitate cât mai curând posibil.
Această măsură de suplimentare are o natură excepțională și temporară și va lua sfârșit de îndată ce statele membre în cauză vor înceta să primească fonduri în cadrul programelor de asistență financiară.

        Pentru a contribui la absorbția fondurilor, Comisia cooperează cu respectivele state membre pentru a elimina blocajele, a consolida capacitatea administrativă și a accelera punerea în aplicare și utilizarea fondurilor pe teren. În cazul specific al Greciei, Comisia a stabilit un grup operativ care o va ajuta să pună în aplicare măsurile prevăzute de programul de ajustare economică și va lua toate măsurile necesare pentru a asigura o absorbție mai rapidă a fondurilor UE.

Context

        Comisia propune Parlamentului European și Consiliului ajustarea sistemului actual de cofinanțare UE a politicilor de coeziune, pescuit și dezvoltare rurală pentru Grecia, Irlanda, Portugalia, România, Letonia și Ungaria. Fiecare stat membru va trebui să facă o cerere pentru a beneficia de noul sistem. Tabelul de mai jos prezintă impactul maxim preconizat, exprimat în milioane de euro.


Stat membru

Total

Total pentru cele șase state membre   2 884
Suma pentru fiecare stat membru Grecia 879
Ungaria 308
Irlanda 98
Letonia 255
Portugalia 629
România 714

Ce fonduri sunt vizate și care sunt obiectivele lor?

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER)
FEDER are obiectivul de a consolida coeziunea economică și socială în Uniunea Europeană. El abordează dezechilibrele regionale și finanțează programe privind dezvoltarea regională, schimbarea economică, mărirea competitivității și cooperarea teritorială din cadrul Uniunii. Fondul urmărește să amelioreze infrastructura, să impulsioneze competitivitatea, să stimuleze cercetarea și inovarea, precum și dezvoltarea regională durabilă. Investițiile vizează proiecte axate, de exemplu, pe inovare și economia cunoașterii, pe mediu și prevenirea riscurilor, pe eficiența energetică și interconectivitatea reţelelor de transport și telecomunicații.

Fondul de Coeziune (FC)
FC este axat pe infrastructura de transport și de mediu, precum și pe eficiența energetică și obţinerea de energie din surse regenerabile, pentru statele membre cu un venit național brut (VNB) mai mic de 90% din media UE. El contribuie la reducerea deficitului economic și social al acestor state, precum și la stabilizarea economiei lor. Fondul investește în proiecte de dezvoltare a rețelelor transeuropene de transport și energie, sprijinind eficiența energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile și consolidând transporturile publice.

Fondul Social European (FSE)
FSE finanțează programe care urmăresc obținerea unor niveluri mai ridicate de ocupare a forței de muncă și de incluziune socială în UE. El sprijină eforturile statelor membre pentru ca forța de muncă și întreprinderile Europei să devină mai bine pregătite pentru a face față provocărilor la nivel global. Fondul ajută, de exemplu, lucrătorii să dobândească noi competențe sau întreprinderile să facă față schimbărilor.

Fondul European pentru Pescuit (FEP)
FEP oferă asistență financiară pentru a promova un echilibru viabil între resurse și capacitatea de pescuit a flotei UE, pentru a încuraja dezvoltarea durabilă a pescuitului în apele interioare, pentru a consolida competitivitatea sectoarelor pescuitului și acvaculturii, pentru a proteja și stimula protecția mediului legat de activitățile de pescuit și acvacultură, pentru a încuraja dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții în zonele cu activități în sectoarele pescuitului și acvaculturii.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
FEADR are obiectivul de a consolida politica de dezvoltare rurală a UE. Fondul contribuie la îmbunătățirea (1) competitivității agriculturii și silviculturii, (2) a mediului și zonelor rurale, precum şi a (3) calității vieții și gestionării activităților economice în zonele rurale. Fondul completează măsurile naționale, regionale și locale, care contribuie la realizarea priorităților Uniunii.

Persoane de contact:
Karolina Kottova  (+32 2 298 70 19)
Ton Van Lierop  (+32 2 296 65 65)

Pagini Utile
  • Mecanisme de asistență financiară:

Mecanismul privind balanța de plăți pentru țările din afara zonei euro:
http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/balance_of_payments/index_en.htm
Mecanismul european de stabilizare financiară pentru țările din zona euro:
http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/efsm/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...