RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Potrivit previziunilor economice intermediare, economia europeană stagnează

        Până la sfârşitul lui 2011, creşterea economică va fi foarte lentă din cauza crizei datoriei suverane şi a perturbărilor de pe piaţa financiară.

        Ritmul de creştere economică înregistrează o scădere în UE şi în zona euro, precizează Comisia în evaluarea sa pentru a doua jumătate a anului.

        Se estimează că până la sfârşitul lui 2011, PIB-ul va rămâne la un nivel redus. Potrivit previziunilor pentru cele mai mari şapte state membre, în trimestrul al treilea, PIB-ul va creşte cu doar 0,2% atât la nivelul UE, cât şi la nivelul zonei euro şi cu 0,2% şi respectiv 0,1% în trimestrul al patrulea.

        Aceste previziuni sunt influenţate de mai mulţi factori, printre care declinul pieţelor mondiale, care a determinat scăderea exporturilor UE şi reducerea consumului pe plan intern.

        Problemele de pe pieţele financiare şi criza datoriilor cu care se confruntă unele ţări din zona euro au contribuit la scăderea încrederii şi, în consecinţă, la creşterea costurilor de investiţii pentru întreprinderi.

        Nesiguranţa şi preocupările legate de criza datoriilor sugerează că perioada de creştere economică lentă se va prelungi în UE mai mult decât estimase Comisia în previziunile din primăvară.

Inflaţia va scădea treptat

        Se aşteaptă ca ritmul de creştere a inflaţiei să încetinească treptat ca urmare a scăderii preţurilor la produsele de bază, a reducerii cererii la nivel mondial şi a creşterilor salariale moderate. Totuşi, se va menţine la peste 2% până la sfârşitul anului 2011.

Creşterea anuală

        Deoarece în primul trimestru al anului creşterea economică a fost substanţială, se estimează că la nivelul UE creşterea înregistrată în 2011 va fi de 1,7%, iar la nivelul zonei euro de 1,6%.

        Comisia Europeană publică previziuni economice de patru ori pe an. Previziunile de primăvară şi de toamnă prezintă informaţii complete despre creşterea economică, inflaţie, ocuparea forţei de muncă, deficitul şi datoria publică pentru toate statele membre şi câteva ţări din afara UE.

        În februarie şi septembrie, Comisia publică previziunile intermediare, care se axează pe evoluţia înregistrată de la ultimele previziuni şi se referă numai la principalele economii ale UE.

Previziunile pentru perioada următoare referitoare la totalitatea statelor membre vor fi prezentate în luna noiembrie.

Related Links

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...