RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Prevenirea atacurilor teroriste

        UE îndeamnă la acţiuni preventive împotriva riscului crescut de comitere a unor atacuri teroriste cu arme chimice, biologice şi nucleare.

        Până acum, cele mai multe atacuri teroriste au folosit materiale explozive şi arme de foc. Însă, informaţiile recente arată că grupurile teroriste intenţionează să utilizeze noi tipuri de arme, capabile să producă pagube de dimensiuni mult mai dramatice.

        Comisia a prezentat o serie de planuri de întărire a măsurilor de securitate în jurul acestui tip de materiale şi de creştere a nivelului de pregătire în cazul unor eventuale atacuri.

        Riscurile cresc odată cu dezvoltarea tehnologiei armamentului şi cu utilizarea pe scară tot mai largă a materialelor chimice, biologice şi nucleare în scopuri legitime.

        „Din fericire, Europa nu a fost ţinta vreunui atac major cu astfel de materiale, însă gravitatea eventualelor consecinţe asupra societăţii noastre nu ne permite să fim nepăsători,” a declarat comisarul pentru justiţie, Jacques Barrot.
        Armele neconvenţionale pot ucide sau răni foarte mulţi oameni, cauzând, în acelaşi timp, haos economic şi o stare generală de panică.

Angajamentul european în favoarea drepturilor civile şi a deschiderii frontierelor ne face mai vulnerabili la atacuri, pentru că limitează capacitatea guvernelor de a controla circulaţia persoanelor.

        În baza recomandărilor unui grup de experţi constituit la solicitarea UE, Comisia a întocmit un nou plan de acţiune cu durata de trei ani, care cuprinde peste 130 de măsuri. Acestea sunt menite să prevină situaţiile în care materialele periculoase ajung în mâini criminale şi să asigure un nivel ridicat de pregătire în această eventualitate.

        Planul recomandă în special îmbunătăţirea, peste tot în Europa, a sistemelor de detecţie, precum şi crearea unor noi instrumente care să permită salvarea de vieţi şi limitarea pagubelor în caz de atacuri sau incidente.

        Planul UE este destinat să sprijine eforturile guvernelor, care poartă principala responsabilitate pentru asigurarea securităţii cetăţenilor. Comisia propune utilizarea a 100 de milioane de euro din fondurile existente pentru punerea în aplicare a acestui plan, în perioada 2010-2013.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...