RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Un buget de 5,8 miliarde de euro propus pentru finanţarea Programului european de observare a Pământului

        Comisia Europeană a propus astăzi finanţarea programului de observare a Pământului GMES (Monitorizare globală pentru mediu şi securitate) în perioada 2014-2020 în afara cadrului financiar al UE, considerând necesar un buget estimativ de 5,8 miliarde de euro. Comisia propune crearea unui fond specific pentru GMES asemănător cu modelul ales pentru Fondul european de dezvoltare, la care vor contribui financiar toate cele 27 de state membre ale UE, în funcţie de venitul naţional brut (VNB) al fiecăruia. În acest sens, va fi necesară încheierea unui acord interguvernamental între statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului. Programul va fi coordonat de către Comisie, iar gestiunea financiară ar putea fi delegată Autorităţii Europene de Supraveghere a Sistemului Global de Navigaţie prin Satelit (GSA).

        Vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil cu Industria şi Antreprenoriatul, a declarat: „Pentru a răspunde provocărilor din ce în ce mai mari la nivel mondial, Europa are nevoie de un sistem propriu de observare a Pământului, bine coordonat şi fiabil. Programul GMES va stimula în mod semnificativ cercetarea în domeniul spaţial în Europa şi, în cele din urmă, va sprijini, de asemenea, redresarea economică şi va răspunde provocărilor majore cu care se confruntă cetăţenii europeni în ziua de azi.” Context

GMES – instrumentul european care contribuie la securitate, la lupta împotriva schimbărilor climatice şi la stimularea competitivităţii

        Datorită sateliţilor săi „santinelă”, prin monitorizarea stării mediului terestru, maritim şi atmosferic, GMES furnizează informaţii care permit o mai bună înţelegere a felului în care se poate schimba planeta noastră şi a mijloacelor prin care se realizează acest lucru. Atenuarea schimbărilor climatice, abordarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea unui control mai bun la frontieră, îmbunătăţirea securităţii şi alertarea cetăţenilor în cazul în care calitatea aerului se deteriorează sunt activităţi care depind de informaţii exacte şi prompte despre planeta noastră. GMES oferă datele necesare, inclusiv hărţile pentru operaţiunile de urgenţă, monitorizarea parametrilor schimbărilor climatice, a temperaturii mărilor sau oceanelor şi a compoziţiei chimice a atmosferei. GMES are, de asemenea, un rol în îmbunătăţirea securităţii cetăţenilor, de exemplu prin supravegherea frontierelor şi combaterea pirateriei şi a criminalităţii organizate.

        Conform unei analize cost-beneficiu, se preconizează că programul GMES va genera beneficii în valoare de cel puţin de două ori costurile investiţiilor până în 2020 şi de patru ori costurile până în 2030. Acest lucru reprezintă un potenţial enorm în ceea ce priveşte creşterea economică şi crearea de locuri de muncă datorită dezvoltării unor servicii inovatoare şi a unor aplicaţii comerciale în sectorul din aval.

        Dimensiunea europeană a GMES generează economii de scară, facilitează investiţiile comune în infrastructuri de mare anvergură, promovează coordonarea eforturilor şi a reţelelor de observare, permite armonizarea şi intercalibrarea datelor şi oferă impulsul necesar pentru apariţia în Europa a unor centre de excelenţă la nivel mondial.

        Armonizarea şi standardizarea informaţiilor geospaţiale la nivelul UE constituie o provocare majoră pentru punerea în aplicare a unei game largi de politici ale Uniunii. Multe domenii de preocupare privind mediul, cum ar fi atenuarea schimbărilor climatice şi politicile de adaptare, necesită un proces de reflecţie la nivel mondial şi instituirea de măsuri pe plan local. Prin intermediul programului GMES, UE îşi asigură accesul autonom la informaţii fiabile, uşor de identificat şi durabile privind mediul şi securitatea, contribuie prin iniţiativa internaţională GEOSS (Sistemul de sisteme globale de observare a pământului) la crearea de seturi de date şi informaţii bazate pe observarea globală şi îşi măreşte influenţa în cadrul negocierilor internaţionale şi a tratatelor precum cele trei convenţii de la Rio, tratatul post-Kyoto şi alte acorduri bilaterale sau multilaterale. Programul GMES este recunoscut ca fiind contribuţia europeană la construirea Sistemului de sisteme globale de observare a pământului, elaborat în cadrul Grupului pentru observarea Pământului (GEO).

        Comisia a indicat că, având în vedere limitele bugetului UE, s-a propus finanţarea GMES în perioada 2014-2020 în afara cadrului financiar multianual. Cu toate acestea, Comisia continuă să îşi asume angajamentul de a garanta succesul GMES şi, în acest context, comunicarea de astăzi va lansa dezbaterea cu Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor în ceea ce priveşte viitorul programului GMES. Pagini Utile
  • Pentru mai multe informaţii privind Monitorizarea globală pentru mediu şi securitate (GMES), puteţi consulta următoarea adresă de internet:

http://ec.europa.eu/enterprise/policies/space/gmes/index_en.htm

  • Persoană de contact:

Carlo Corazza             +32 2 295 17 52      

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...