Unii resortisanţi UE întâmpină greutăţi în a-şi obţine permisele de şedere în anumite state membre.
 |
Aproximativ 8 milioane de europeni trăiesc şi muncesc în altă ţară din UE decât cea în care s-au născut, exercitându-şi, astfel, unul dintre drepturile fundamentale care le revin în calitate de cetăţeni europeni. Însă lucrurile nu sunt întotdeauna simple. Pentru a limita căsătoriile fictive şi alte abuzuri cu privire la drepturile de şedere, unele ţări au stabilit anumite condiţii care contravin legislaţiei europene. |
Ca reacţie la plângerile pe care le-a primit în legătură cu lipsa de claritate a legislaţiei, de curând Comisia a publicat orientări menite să facă lumină în problema drepturilor de şedere.
Unul dintre cele mai frecvente cazuri de încălcare a legislaţiei se referă la persoanele originare din ţări aflate în afara spaţiului comunitar care, căsătorindu-se cu cetăţeni europeni, obţin dreptul de a locui şi de a circula liber pe teritoriul UE.
Până de curând, multe ţări impuneau soţilor provenind din afara UE, să obţină dreptul de şedere într-un stat din UE înainte de a putea obţine un permis în altul. Astfel, persoanele suspectate că s-ar fi căsătorit cu cetăţeni europeni doar pentru a emigra în UE, au putut fi mai uşor deportate. Însă anul trecut, Curtea Europeană de Justiţie a hotărât că această cerinţă încalcă drepturile soţilor.
De asemenea, au existat plângeri referitoare la faptul că unele ţări impun cetăţenilor UE ca atunci când fac cere pentru permisul de şedere, să depună o serie de documente care nu ar fi necesare.
Noile orientări prevăd că ţările UE pot solicita viză soţilor care nu provin dintr-un stat membru. În acelaşi timp însă, prevăd şi că autorităţile naţionale trebuie să le acorde viză soţilor. Ţările din Uniune pot efectua investigaţii în cazul căsătoriilor suspectate că ar fi fictive, însă numai pe baza unor criterii bine definite. De asemenea, trebuie să se asigure că iau în considerare toate condiţiile specifice cazului respectiv.
Deportarea se poate face dacă persoanele în cauză reprezintă o ameninţare la adresa „intereselor fundamentale” ale ţării. Dreptul la liberă circulaţie poate fi, la rândul său, restricţionat pe motive care ţin de siguranţa publică.
Anul trecut, UE a verificat conformarea la dispoziţiile directivei din 2004 privind libera circulaţie şi a constatat că multe dintre reglementările naţionale care transpun legislaţia europeană prezentau lacune grave. În niciuna dintre ţări legislaţia europeană nu fusese transpusă integral şi cu exactitate.
Libera circulaţie în UE - un drept fundamental.
