RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Deşeurile – o oportunitate de a crea locuri de muncă şi de a reduce costurile

        Conform unui studiu al Comisiei Europene publicat astăzi, punerea integrală în aplicare a legislaţiei UE în domeniul deşeurilor ar aduce economii de 72 de miliarde EUR pe an, ar creşte cifra de afaceri anuală a sectorului UE de gestionare şi reciclare a deşeurilor cu 42 de miliarde EUR şi ar crea peste 400 000 de locuri de muncă până în 2020. Operaţiunile ilegale cu deşeuri din statele membre conduc la pierderea unor oportunităţi de creştere economică; sporirea eficienţei controalelor la nivel naţional şi îmbunătăţirea cunoştinţelor privind gestionarea deşeurilor ar conduce la progrese majore.

        Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Trebuie să privim deşeurile ca pe o resursă, iar îngroparea acestei resurse în sol dovedeşte o lipsă gravă de viziune. Acest raport arată că gestionarea şi reciclarea deşeurilor pot avea o contribuţie importantă la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă. Dacă legislaţia existentă ar fi aplicată în mod corespunzător, am putea evita operaţiunile de curăţare costisitoare şi problemele legate de poluare şi de sănătate. Şi să nu uităm că materialele reciclate sunt mai ieftine decât cele noi şi că reduc emisiile de gaze cu efect de seră şi dependenţa noastră de importuri.”

Îmbunătăţirea aplicării conduce la beneficii semnificative

        Studiul prezintă o analiză aprofundată a efectelor îmbunătăţirii implementării şi a punerii în aplicare şi arată că beneficiile ar fi semnificative. Acesta s-a oprit asupra unui număr de studii de caz din Cipru, Germania, Irlanda, Italia şi Olanda pentru a le demonstra statelor membre beneficiile economice, financiare şi sociale.

        Sectorul UE de gestionare şi reciclare a deşeurilor este foarte dinamic, însă oferă încă oportunităţi economice cu un potenţial uriaş de extindere. În 2008, cifra de afaceri de 145 de miliarde EUR, înregistrată de acest sector, a reprezentat aproximativ 1 % din PIB-ul UE şi 2 milioane de locuri de muncă. Respectarea politicii UE ar contribui la crearea unui sector cu 2,4 milioane de locuri de muncă şi o cifră de afaceri anuală totală de 187 de miliarde.

        Problema ţine mai ales de faptul că prea multe preţuri nu reflectă adevăratul cost al eliminării produselor; dacă ar face-o, s-ar limita din start cantitatea de deşeuri. În plus, multe state membre nu au încă infrastructuri adecvate pentru colectarea selectivă, reciclarea şi valorificarea deşeurilor. Absenţa unor mecanisme de control sistematic şi de aplicare a legii, alături de inexistenţa unor date credibile privind gestionarea deşeurilor, constituie un obstacol suplimentar.

Patru concluzii importante

  • Studiul concluzionează că trebuie să fim mai bine informaţi cu privire la deşeuri. Trebuie să dispunem de date de o calitate mai bună şi de o monitorizare sistematică a modului în care legile funcţionează în practică. S-au înregistrat progrese în acest sens, Eurostat înfiinţând recent un Centru de date privind deşeurile.
  • O utilizare mai eficientă a principiului „poluatorul plăteşte” şi a instrumentelor economice precum creşterea costurilor de eliminare ar contribui la asigurarea respectării legislaţiei şi a resurselor financiare necesare pentru gestionarea deşeurilor.
  • Capacităţile de control şi de monitorizare trebuie să fie consolidate în statele membre. Aceasta ar putea însemna stabilirea unei capacităţi de audit la nivelul UE şi, eventual, norme comune de control.
  • O opţiune de consolidare a monitorizării punerii în aplicare la nivelul UE, relativ eficientă din punctul de vedere al costurilor, ar fi apelarea la expertiza şi capacităţile Agenţiei Europene de Mediu (AEM). Această opţiune ar însemna costuri administrative mai mici decât crearea unei noi agenţii dedicate deşeurilor.

Etapele următoare

        Concluziile studiului vor fi discutate şi analizate de către Comisie. Acestea vor servi drept bază pentru dezvoltarea unor instrumente juridice şi economice echilibrate, aşa cum s-a sugerat în Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor şi în Strategia tematică privind prevenirea generării de deşeuri. Aceste strategii încurajează stimulentele economice şi juridice, precum taxele pentru depozitarea deşeurilor sau interdicţiile de depozitare a deşeurilor, extinzând sistemele de responsabilitate a producătorilor şi introducând sistemele de plată în funcţie de deşeurile generate („pay as you throw”).

Context

        Economia UE foloseşte 16 tone de materiale pe persoană pe an, dintre care 6 tone devin deşeuri, jumătate dintre acestea mergând la gropile de gunoi. Multe state membre se bazează în principal pe gropile de gunoi ca modalitate preferată de gestionare a deşeurilor. Această situaţie persistă în pofida legislaţiei UE existente în domeniul deşeurilor şi este nesustenabilă.

        Foaia de parcurs privind utilizarea eficienta a resurselor elaborată de Comisie stabileşte etapele care trebuie parcurse pentru a garanta că, până în 2020, deşeurile vor fi gestionate ca o resursă, inclusiv prin revizuirea obiectivelor legate de prevenire, reutilizare, reciclare, valorificare şi evitarea descărcării deşeurilor la gropile de gunoi, precum şi prin dezvoltarea unor pieţe pentru materialele secundare sau reciclate.

Persoane de contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 299 18 30)

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...