RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Un tratat mai bun, dar este necesar un efort mai mare pentru creștere

        Noul tratat privind guvernanța nu era cu adevărat necesar pentru ieșirea din criză. Acesta ar trebui să fie compatibil cu pachetul de șase legi privind guvernanța economică și susținut de măsuri imediate pentru abordarea constrângerilor pe termen scurt din zona euro, a spus Parlamentul European într-o rezoluție adoptată joi. Cu toate acestea, deputaţii europeni s-au arătat mulțumiți de faptul că noul tratat include multe din propunerile făcute de reprezentanții parlamentari.

        Rezoluția, care prezintă prioritățile Parlamentului European, a fost adoptată cu 443 de voturi pentru, 124 împotrivă și 75 de abțineri. Votul a avut loc în urma dezbaterii de ieri cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy și președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso privind rezultatele Consiliului European. Dezbaterea a fost dominată de cereri - din partea majorității grupurilor - de acțiune pentru restaurarea creșterii și reducerea șomajului.

Mai bun, dar se putea și mai bine

        Rezoluția spune că varianta finală a textului este mai bună decât cea inițială și că aceasta ia în considerare insistențele deputaţilor europeni privind acordarea unei mai mari atenții creșterii, alături de restricțiile fiscale și derularea activităților în cadrul normal al UE ori de câte ori este posibil. Rezoluția mai salută faptul că tratatul reduce riscul unei Europe cu două viteze și prevede îmbunătățirea supravegherii parlamentare în raport cu cele prevăzute în propunerea inițială.

        Cu toate acestea, ar fi fost mai bun un acord în cadrul legislației normale UE, arată rezoluția, reafirmând dorința manifestată inițial de deputaţii europeni la lansarea ideii unui tratat separat.

Este necesară o acțiune rapidă

        Rezoluția insistă pe faptul că redresarea economică cere măsuri specifice pentru promovarea solidarității, a creșterii și a ocupării forței de muncă. O primă măsură ar fi instituirea rapidă a unui fond de rambursare pe baza propunerii Consiliului economic german de experți. Alte măsuri ar fi emiterea de obligațiuni de proiect, introducerea rapidă a obligațiunilor de stabilitate și a unei taxe pe tranzacțiile financiare la nivel european.

Informații suplimentare

        Parlamentul European a fost pe deplin implicat în grupul de lucru pentru redactarea tratatului prin cei patru reprezentanți ai săi: Elmar Brok (PPE, DE), Roberto Gualtieri (S&D, IT), Guy Verhofstadt (ALDE, BE) și Daniel Cohn-Bendit (Verzi/ALE, FR).

        Grupul de lucru și-a desfășurat activitatea în decembrie și ianuarie și a prezentat șefilor de state și de guverne textul tratatului în cadrul Consiliului European din 30 ianuarie. Textul asupra căruia au căzut de acord liderii UE va trece acum prin procesul normal de ratificare în statele membre care l-au semnat.

Mai multe informaţii
Textele adoptate vor fi disponibile aici (selectați 2 februarie 2012)
Înregistrarea dezbaterii (selectați 1 februarie 2012)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...