RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Masă rotundă: Perspectivele economice şi financiare ale României în contextul evolutiilor din Uniunea Europeană

        Reprezentanţa Comisiei Europene în România are plăcerea să vă invite la masa rotundă „Perspectivele economice şi financiare ale României în contextul evolutiilor din Uniunea Europeană”, organizată vineri, 10 februarie 2012, la Casa Uniunii Europene (Str. Vasile Lascăr nr. 31), etajul 1, începând cu orele 10:00.

        Evenimentul este organizat sub formă de masă rotundă pentru a încuraja participarea activă şi directă la dezbatere. Invitaţi să emită puncte de vedere pe această temă sunt: dl Leonard Orban - ministrul afacerilor europene, Ministerul Afacerilor Europene, dl Cătălin Păuna - Economist Senior, Banca Mondială, dl Florin Pogonaru - preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, dl Daniel Dăianu - profesor universitar, Şcoala Naţională de Studii Politice si Administrative, dl Iulian Chifu - consilier prezidenţial, Administraţia Prezidentială, dl Sorin Dimitriu - preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, dl Theodor Stolojan - Parlamentul European (PPE), dl. Victor Boştinaru - Parlamentul European (S&D), dl Mişu Negriţoiu - director general ING Bank România, dl Lucian Croitoru - consilierul guvernatorului, Banca Naţională a României, dl Valentin Lazea - economist şef, Banca Naţională a României, dl Laurian Lungu - expert, Macroanalitica, dl Florin Bonciu - profesor universitar, Facultatea de Studii Economice Europene a Universităţii Româno-Americane, dl Andrei Mocearov - director, Parlamentul României, dna Gabriela Drăgan - Director General IER, dl Liviu Voinea - director executiv al GEA, dl Ionuţ Dumitru - preşedintele Consiliului Fiscal, dl Aurelian Dochia, economist, dl Vasile Puşcaş - profesor universitar doctor, Universitatea Babeş Bolyai, dl Costea Munteanu - şeful catedrei de Relaţii Economice Internaţionale, ASE, dl Cristian Păun si dl Cristian Socol - profesori universitari, ASE, şi jurnaliştii: Moise Guran, Luca Niculescu, Radu Soviani, Dan Suciu, Ovidiu Nahoi.

        Dezbaterea face parte din seria de evenimente lunare "Perspective Europene", iniţiată de Reprezentanţa Comisiei Europene în 2009, cu scopul de a stimula dezbaterea cu privire la priorităţile Uniunii Europene, în strânsă legătură cu agenda publică naţională din România. În acest cadru sunt invitaţi să îşi exprime opiniile membri ai Parlamentului European, diplomaţi, oameni politici, funcţionari publici, reprezentanţi ai societăţii civile, parteneri sociali, reprezentanţi ai mass-media, ai mediului academic, lideri de opinie etc.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...