RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Promovarea proiectelor care aduc beneficii societății în general: statutul fundației europene

        Fundațiile urmăresc obiective care aduc beneficii publicului larg. Activitățile lor se concentrează asupra unor domenii care sunt importante pentru economia și pentru cetățenii europeni, de exemplu serviciile sociale și de sănătate, încurajarea cercetării și promovarea culturii. În acest scop, ele acordă subvenții și derulează proiecte. Totuși, activitățile transfrontaliere ale fundațiilor sunt adesea costisitoare și dificil de realizat din cauza diferențelor dintre legislațiile naționale și a obstacolelor inerente acestora. De exemplu, atunci când decid să-și desfășoare activitatea în străinătate, fundațiile trebuie adesea să-și cheltuiască o parte din resurse pentru consiliere juridică și pentru îndeplinirea cerințelor juridice și administrative prevăzute de diferitele legislații naționale din UE, ceea ce reduce cuantumul fondurilor de care dispun pentru realizarea de activități în beneficiul publicului larg și le poate determina să-și întrerupă activitatea.

        Pentru a facilita sprijinirea de către fundații a cauzelor de interes public în întreaga UE, Comisia a prezentat o propunere privind un statut al fundației europene.

        Comisarul responsabil cu piața internă, Michel Barnier, a declarat: „Trebuie să sprijinim și să încurajăm munca prețioasă realizată de fundații în interesul cetățenilor europeni. În special, trebuie să eliminăm obstacolele care le împiedică să-și desfășoare activitatea la nivel transfrontalier în domenii precum cercetarea, sănătatea sau cultura. Introducerea unui statut european va reduce costurile și gradul de incertitudine și, în plus, va permite fundațiilor să beneficieze de mai multă vizibilitate pentru promovarea activităților lor și pentru atragerea mai multor fonduri, grație unei etichete europene.”

        Propunerea are ca scop crearea unei forme juridice europene unice - „fundația europeană” (FE) – care, în esență, ar urma să fie aceeași în toate statele membre  și ar coexista cu fundațiile naționale. Obținerea statutului de fundație europeană ar avea un caracter pe deplin voluntar.

        Domeniu de aplicare: Statutul se concentrează asupra fundațiilor de interes public, care reprezintă majoritatea în acest sector, fiind prezente și recunoscute în toate statele membre.

        Principalele cerințe privind FE: Statutul prevede principalele cerințe privind fundația europeană. De exemplu, fiecare FE ar trebui să demonstreze că urmărește interesul public, că are o dimensiune transfrontalieră și că posedă un patrimoniu inițial minim în valoare de 25 000 EUR.

        Cum pot fi constituite fundațiile europene: Fundația europeană poate fi constituită pornind de la zero, prin convertirea unei fundații naționale în fundație europeană sau prin fuzionarea unor fundații naționale. FE dobândește personalitate juridică la data înregistrării într-un stat membru.

Avantajele fundației europene:

        Reducerea costurilor și a gradului de incertitudine: Fundațiile europene vor avea personalitate și capacitate juridică în toate statele membre. Noul statut le va permite să realizeze activități și să canalizeze fonduri pe teritoriul UE într-un mod mai simplu și mai puțin costisitor, în temeiul unor norme similare, aplicabile în întreaga UE.

        Eticheta europeană: Statutul le-ar oferi FE o etichetă și o imagine europene, datorită cărora ele ar deveni recunoscute și fiabile și, prin urmare, ar încuraja atât activitățile transfrontaliere ale fundațiilor, cât și donațiile transfrontaliere.

        Regimul fiscal: Fundațiile europene vor beneficia de același regim fiscal ca și fundațiile naționale. Donatorii care sprijină fundațiile europene se vor bucura de aceleași avantaje fiscale ca și cei care fac donații fundațiilor stabilite în propriul lor stat membru. În ambele cazuri, statele membre ar trebui să considere FE ca fiind echivalente cu fundațiile de interes public create în temeiul propriilor legislații naționale.

Context

        Statutul fundației europene a fost anunțat în „Actul privind piața unică” (IP/11/469). Acesta a subliniat contribuția fundațiilor la finanțarea inițiativelor inovatoare de interes public și a invitat la luarea de măsuri în vederea depășirii dificultăților cu care se confruntă fundațiile atunci când acționează pe teritoriul UE.

        Propunerea de astăzi se bazează pe cercetările efectuate de Comisie prin intermediul unui studiu de fezabilitate[1], a două consultări publice[2] (IP/09/270, IP/10/1390) și al contactelor cu sectorul fundațiilor.

[1]http://ec.europa.eu/internal_market/company/docs/eufoundation/feasibilitystudy_en.pdf
 [2] http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/docs/2009/foundation/summary_report_en.pdf
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=SEC:2011:0467:FIN:EN:PDF

Persoane de contact:
Chantal Hughes  (+32 2 296 44 50)
Carmel Dunne  (+32 2 299 88 94)

Pagini Utile
  • Statutul Fundaţiei europene - Întrebări adresate frecvent:

MEMO/12/79

  • Fundaţia europeană:

http://ec.europa.eu/internal_market/company/eufoundation/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...