RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Dreptul european al societăților comerciale: care este calea de urmat?

        Comisia Europeană a lansat o consultare aprofundată asupra viitorului dreptului european al societăților comerciale. Europa are nevoie de un cadru legislativ în domeniul societăților comerciale care să corespundă nevoilor societății contemporane și evoluției mediului economic. Dreptul UE al societăților comerciale a jucat un rol central în construirea pieței unice. Este momentul să vedem dacă nevoile de astăzi sunt în continuare satisfăcute de cadrul juridic existent. Prin urmare, a fost lansat un document de consultare publică on-line în scopul colectării de observații din partea tuturor părților interesate. Termenul limită pentru trimiterea contribuțiilor este 14 mai 2012.

        Dreptul european al societăților comerciale prevede un set comun de norme, care oferă protecție echivalentă acționarilor, creditorilor și a altor părți interesate de pe întreg teritoriul UE care sunt afectate de activitatea societăților. Dreptul societăților comerciale este esențial pentru a garanta certitudinea juridică și pentru a proteja drepturile acționarilor. Deși trebuie respectate tradițiile juridice și structurile societăților comerciale, care diferă de la un stat membru la altul, armonizarea normelor de bază ajută întreprinderile să ofere servicii și produse tuturor clienților din Uniune. Intensificarea comerțului transfrontalier și dezvoltarea comerțului electronic prezintă numeroase oportunități pentru întreprinderi și consumatori, dar creează și probleme pentru cadrul juridic actual în domeniul societăților comerciale. De aceea, trebuie să reflectăm asupra modului în care cadrul existent poate fi adaptat la noile realități ale secolului XXI. În plus, provocările actuale ne impun să privim dreptul societăților comerciale nu numai dintr-o perspectivă pur juridică, ci și în contextul mai larg al guvernanței corporative, al responsabilității sociale a întreprinderilor și al rolului cheie al întreprinderilor în ceea ce privește inovarea și creșterea.

        Michel Barnier, Comisarul pentru piața internă și servicii, a declarat: „definirea politicii UE privind dreptul societăților comerciale este o provocare pe care trebuie să o surmontăm. Adaptarea dreptului societăților comerciale ajută întreprinderile să se dezvolte pe întreg teritoriul UE, în beneficiul acționarilor și al clienților lor. Contextul dreptului societăților comerciale evoluează și trebuie să ne gândim la cea mai bună modalitate de adaptare a cadrului nostru de reglementare. Iată de ce invit părțile interesate să răspundă la consultarea publică lansată astăzi.

Care sunt temele pe care le acoperă consultarea publică?

        Se solicită contribuții atât cu privire la orientarea generală a dreptului european al societăților comerciale, cât și cu privire la inițiative mai specifice care ar putea fi avute în vedere în viitor. Consultarea cuprinde următoarele aspecte:

  • Obiectivele și domeniul de aplicare ale dreptului european al societăților comerciale - care ar trebui să fie principalele obiective ale dreptului european al societăților comerciale? Normele actuale sunt adecvate pentru a face față provocărilor de astăzi? Care sunt domeniile care trebuie să mai evolueze? Care este relația dintre dreptul societăților comerciale și guvernanța corporativă?
  • Codificarea dreptului european al societăților comerciale – este oportun ca directivele actuale în materie de drept al societăților comerciale să fie unificate într-un singur instrument, în scopul de a asigura un cadru de reglementare mai accesibil și ușor de utilizat?
  • Viitorul formelor juridice ale societăților comerciale la nivel european – care sunt avantajele și deficiențele formelor de societate europeană? Trebuie revizuite formele actuale de societate? Ar trebui analizate instrumente alternative?
  • Mobilitatea transfrontalieră a societăților – ce se poate face pentru a facilita transferul transfrontalier al sediului societăților? Ce se întâmplă dacă o societate se împarte în entități situate în state membre diferite? Ar trebui revizuite normele privind fuziunile transfrontaliere?
  • Grupurile de societăți – și anume ansamblurile de întreprinderi având aceeași conducere sau același centru de control – este nevoie ca UE să întreprindă măsuri de politică în acest domeniu?
  • Regimul capitalului pentru societățile europene – se impune modificarea și actualizarea cerințelor legale minime existente în materie de capital și a normelor privind menținerea capitalului?

Care sunt etapele următoare?

        Consultarea rămâne deschisă până la data de 14 mai 2012. Răspunsurile primite vor fi analizate și va fi publicată o declarație de răspuns care va sintetiza rezultatele. Ulterior vor fi întreprinse acțiuni de follow-up.

Context

        Legislația existentă la nivel european în domeniul societăților comerciale include un număr mare de directive și regulamente. Armonizarea dreptului european al societăților comerciale cuprinde protecția intereselor acționarilor și ale altor părți implicate, constituirea și menținerea capitalului societăților pe acțiuni, ofertele publice de cumpărare, obligațiile de a publica informații privind sucursalele, fuziunile și divizările, normele minime pentru societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic, drepturile acționarilor și domeniile conexe, cum ar fi raportarea financiară și contabilitatea. De asemenea, legislația menționată cuprinde diverse forme juridice europene, precum societatea europeană (SE), Grupul European de Interes Economic (GEIE) și societatea cooperativă europeană (SCE).

        În 2011, Comisia a inițiat o consultare publică similară în domeniul guvernanței corporative (a se vedea IP/11/404). Cele două domenii de politică sunt strâns legate, deoarece unele norme privind guvernanța corporativă sunt consacrate în dreptul societăților comerciale, iar dreptul societăților comerciale se referă în mare măsură la chestiuni legate de guvernanța corporativă. Prin urmare, din motive de coerență, eventualele inițiative de follow-up în aceste două domenii vor fi anunțate în comun în a doua jumătate a anului 2012.

Persoane de contact:
Chantal Hughes  (+32 2 296 44 50)
Carmel Dunne  (+32 2 299 88 94)

Pagini Utile

  • Consultarea este disponibilă la adresa:

http://ec.europa.eu/yourvoice/ipm/forms/dispatch?form=companylaw2012

  • Consultare despre dreptul european al societăţilor comerciale - Întrebări adresate frecvent:

MEMO/12/119

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...