RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cum garantăm pensiile de mâine?

        UE prezintă câteva propuneri destinate să le asigure pensii decente generaţiilor viitoare.

        Pentru un european din patru, pensia este singura sursă de venit. În condiţiile în care numărul pensionarilor este în creştere, iar cel al persoanelor active în scădere, guvernele se confruntă cu o problemă dificilă: ce se poate face pentru ca europenii să beneficieze de pensii decente, sigure şi viabile?

        Situaţia este şi mai gravă din cauza presiunii pe care criza economică o exercită asupra bugetelor naţionale. De aceea, UE încearcă să ajute guvernele să găsească o soluţie realistă.

       Astfel, Comisia a elaborat o carte albă privind reforma pensiilor, ţinând cont de rezultatele recentei consultări publice privind sistemele de pensii şi ale analizei anuale a creşterii 2012. Documentul îşi propune să ajute statele membre să obţină un echilibru mai viabil între anii de muncă şi cei de pensie, să garanteze menţinerea drepturilor de pensie în cazul persoanelor care se stabilesc în alte ţări din UE şi să stimuleze planurile de economisire.

În acest sens, le recomandă:

  • să îmbunătăţească perspectivele de angajare pentru persoanele în vârstă, prin modificarea practicilor actuale de pe piaţa muncii şi prin adaptarea locurilor de muncă
  • să încurajeze angajatorii şi sindicatele să creeze sisteme private de pensie, inclusiv prin acordarea de avantaje fiscale
  • să protejeze mai bine sistemele de pensii suplimentare ale persoanelor care au lucrat în mai multe ţări europene
  • să stabilească un raport direct între vârsta de pensionare şi speranţa de viaţă, să limiteze pensionarea anticipată şi să reducă diferenţele între condiţiile de pensionare aplicabile femeilor şi bărbaţilor.

       În general, sistemele de pensii sunt reglementate doar de guvernele naţionale, însă problemele din acest domeniu devin o preocupare comună. Comisia va continua să monitorizeze şi să sprijine reformele sistemelor de pensii, conform prevederilor strategiei sale privind creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă.

       UE poate aduce valoare adăugată acestor reforme, punând la dispoziţie norme juridice, fonduri şi instrumente de coodonare a politicilor. Astfel, ea elaborează reglementări de combatere a discriminării (în special pe criterii de gen şi vârstă), furnizează sprijin financiar pentru acţiunile care ajută persoanele în vârstă să rămână pe piaţa muncii şi formulează recomandări specifice fiecărei ţări, pentru a susţine guvernele naţionale.

       În 2011, Comisia a furnizat astfel de recomandări pentru 16 dintre statele membre, iar alte 5 guverne s-au angajat să iniţieze reforme.

Pe aceeaşi temă

Viitorul sistemelor de pensii în UE

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...