RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Participarea preşedintelui Barroso la summitul G8 din Italia în perioada 8-10 iulie 2009

          Preşedintele Barroso va reprezenta pentru a cincea oară Comisia în cadrul summitului G8 care, în acest an, se desfăşoară sub preşedinţia Italiei, la L'Aquila (Italia). Liderii G8 vor aborda în special aspecte legate de economia mondială, inclusiv comerţul, schimbările climatice şi energia, Africa/dezvoltarea şi securitatea alimentară. Alături de responsabili politici ai Suediei (ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE), de cele patru state membre ale Uniunii Europene care fac parte din G8 (Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit), precum şi de Statele Unite, Rusia, Canada şi Japonia, preşedintele Barroso va milita pentru un răspuns internaţional coordonat la provocările comune legate de criza economică şi financiară, comerţ, schimbările climatice şi energie, dezvoltare/Africa şi securitatea alimentară.

          Preşedintele Barroso a declarat:„Summitul G8 din acest an are loc în momente deosebit de dificile.Europa şi-a asumat rolul de lider în abordarea unor provocări precum supravegherea pieţelor financiare, elaborarea unor politici durabile în domeniul mediului şi comerţul mondial. Acest summit reprezintă momentul oportun pentru a ne angaja şi mai mult în acest sens. Trebuie să punem rapid în aplicare reforma sistemului financiar global. Trebuie să întreprindem acţiuni decisive pentru a contracara schimbările climatice. De asemenea, trebuie să ne reafirmăm şi să respectăm angajamentele faţă de populaţia cea mai săracă a lumii.”

          În ceea ce priveşte schimbările climatice, se aşteaptă discuţii importante atât în cadrul G8, cât şi la reuniunea Forumului economiilor majore. Preşedintele Barroso va accentua importanţa ştiinţei şi a necesităţii de a nu depăşi limita de 2ºC în creşterea temperaturii, invitând la reafirmarea obiectivului de reducere globală a emisiilor cu cel puţin 50% până în 2050. În plus, toate ţările dezvoltate ar trebui să fie dispuse să îşi reducă emisiile cu cel puţin 80% în aceeaşi perioadă şi să se facă un pas important în acest sens prin reduceri intermediare semnificative; toate ţările dezvoltate ar trebui să depună eforturi similare. La rândul lor, aceste eforturi ar trebui să promoveze voinţa principalelor economii emergente de a lua măsuri pentru a-şi reduce colectiv emisiile sub nivelul obişnuit. Preşedintele Barroso va insista, de asemenea, asupra oportunităţilor economice pe care le implică evoluţia către o economie cu emisii reduse de carbon.

          În ceea ce priveşte economia mondială, preşedintele Barroso va face apel la membrii G8 să trimită un semnal puternic pentru a rezista la presiunile de tip protecţionist în relaţiile comerciale şi de investiţii pe timp de criză. Dat fiind impactul social puternic al actualei crize, va cere tuturor guvernelor să „pună oamenii pe primul loc” şi să elaboreze politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă care să contribuie la protejarea populaţiei şi a locurilor de muncă în vederea promovării redresării economice şi a instituirii unui nou cadru global echitabil. De asemenea, va face tot posibilul ca reuniunea de la L'Aquila să dea un nou impuls finalizării Agendei de dezvoltare de la Doha în cel mai scurt timp. În sfârşit, preşedintele Barroso va sublinia importanţa continuă a securităţii alimentare globale, domeniu în care, de la ultima reuniune G8, Comisia a adoptat şi a început să pună în aplicare Facilitatea pentru alimente în valoare de 1 miliard EUR. Salută atenţia reînnoită cu care ceilalţi parteneri G8 se apleacă asupra acestei probleme stringente.

          În ceea ce priveşte participarea, summitul G8 din acest an va reflecta voinţa puternică a liderilor G8 de a dezvolta dialogul cu partenerii lor mondiali şi de a face din acesta o parte importantă şi integrantă a summitului, stabilind totodată punţi de legătură cu alte procese în curs, în special cu negocierile din cadrul ONU pe tema schimbărilor climatice şi cu G20.

Pagini Utile
  • Înregistrarea conferinţei de presă

Înregistrarea video a conferinţei de presă susţinute de preşedintele Barroso este disponibilă pe pagina de internet a EbS.

  • Pagina de internet a summit-ului

http://www.g8italia2009.it

  • Pagina de internet a preşedintelui Barroso

http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/index_en.htm

  • Summit-ul G8 de la Aquila - întrebări şi răspunsuri

MEMO/09/317

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...