RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Parlamentul cere cote pentru creșterea participării femeilor în politică și afaceri

        Reducerea diferențelor de remunerare între bărbați și femei și cotele în vederea creșterii reprezentării femeilor în structurile de conducere ale întreprinderilor și organele politice sunt doar câteva din propunerile aprobate de Parlamentul European marți pentru abordarea inegalității de gen în UE.

        Într-o rezoluție elaborată de Sophia in't Veld (ALDE, NL) privind raportul anual pe 2011 referitor la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană, Parlamentul a cerut noi legi pentru introducerea cotelor în vederea creșterii reprezentării femeilor în structurile de conducere ale întreprinderilor, în cazul în care măsurile naționale nu reușesc să realizeze acest lucru.

        Într-o dezbatere, luni, doamna in't Veld a cerut Parlamentului și Comisiei Europene să ia inițiative solide pentru abordarea inegalității. „Nu se va întâmpla spontan. Colegi, a venit timpul să acționăm!“, a spus domnia sa.

        În cadrul aceleiași dezbateri, comisarul pentru justiție, Viviane Reding, a spus că în acest an ar putea fi inițiate propuneri în acest sens. Parlamentul European a cerut deja astfel de măsuri obligatorii într-o rezoluție, în iunie 2011.

Cote pentru structurile de conducere ale întreprinderilor

        Pentru creșterea numărului femeilor în poziții executive în companiile UE, rezoluția doamnei in't Veld cere Comisiei Europene să evalueze măsurile naționale luate până acum și, în cazul în care acestea sunt inadecvate, să propună acte legislative pentru introducerea cotelor în vederea creșterii reprezentării femeilor în structurile de conducere ale întreprinderilor la 30% până în 2015 și la 40% până în 2020.

Cote electorale

        Cote electorale au fost deja introduse cu succes în Franța, Spania, Belgia, Slovenia, Portugalia și Polonia și ar trebui să fie luate în considerare ca opțiune, arată rezoluția in't Veld.

        În scopul asigurării parității în procesul decizional politic, pe listele electorale și pentru pozițiile de vârf la nivel politic UE, sunt necesare la nivel național și european măsuri obligatorii și sancțiuni, arată o a doua rezoluție, întocmită de Sirpa Pietikäinen (EPP, FI) și votată tot marți.

        Pentru ameliorarea echilibrului de gen în instituțiile UE, deputaţii europeni cer guvernelor naționale să propună, după alegerile din 2014, un bărbat și o femeie drept candidați pentru funcția de Comisar european.

        În timp ce 35% din deputaţii europeni sunt femei, în parlamentele naționale procentul rămâne de 24%. Numai 23% din miniștri sunt femei.

Obiectivul remunerării egale

        Diferența de remunerare între bărbați și femei s-a redus ușor în ultimii ani. În medie, femeile din UE câștigă cu 17,5% mai puțin decât bărbații. În UE, în medie, doar 12% din membrii comitetelor executive și 3% dintre președinții acestora sunt femei.

        Rezoluția in't Veld cere un obiectiv european concret privind reducerea decalajului de remunerare cu 10 puncte procentuale în fiecare stat membru. Rezoluția Pietikäinen cere monitorizarea regulată a măsurilor luate și acțiuni corective cu caracter obligatoriu dacă nu au fost îndeplinite obiectivele la termenele-limită.

Concediu de maternitate plătit

        Deputaţii europeni mai cer Consiliului să avanseze în abordarea propunerii de directivă privind concediul de maternitate, pentru asigurarea concediului de maternitate plătit în UE.

        Rezoluția privind raportul anual pe 2011 referitor la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană a fost adoptată cu 361 de voturi pentru, 268 împotrivă și 70 de abțineri. Rezoluția privind femeile în procesul decizional politic a fost adoptată cu 508 voturi pentru, 124 împotrivă și 49 de abțineri.

Mai multe informaţii

Textele adoptate vor fi disponibile aici (selectați 13 martie 2012)
Urmăriți înregistrarea dezbaterii (selectați 12 martie 2012)
Profilul raportoarei  Sophia in't Veld (ALDE, NL)
Profilul raportoarei  Sirpa Pietikäinen (PPE, FI)
Fișa legislativă - raportul anual privind egalitatea dintre femei și bărbați
Fișa legislativă - Femeile în procesul decizional politic
Comunicat de presă după votul în plenară privind femeile și conducerea întreprinderilor (06.07.2011)

Serviciul de presă al Parlamentului European  

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...