RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Deputații europeni îi cer lui Putin să se implice în dialogul cu protestatarii

        Parlamentul condamnă deficiențele și neregulile înregistrate în pregătirea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 4 martie în Rusia. Într-o rezoluție adoptatăjoi, 15 martie, deputații europeni îi solicită lui Vladimir Putin să își reducă retorica împotriva protestatarilor și să demareze un "dialog onest" cu aceștia. 

        Deputații își manifestă în textul rezoluției îngrijorarea față de "cursul evenimentelor din Rusia în privința drepturilor omului și principiilor democratice general acceptate, legislației și procedurii electorale".

Nereguli în procesul electoral

        Parlamentul regretă faptul că opțiunile alegătorilor au fost limitate în alegerile recente și solicită o analiză completă "a tuturor neregulilor, cu scopul de a întări regulile democratice în perspectiva alegerilor viitoare". 

        Rezoluția arată că observatorii internaționali din partea OSCE/Biroul pentru instituții democratice și drepturile omului și ai Adunării parlamentare a Consiliului Europei au descoperit că modul de organizare și desfășurare al alegerilor prezidențiale a "favorizat puternic unul dintre candidați, datorită deficiențelor în procesul de înregistrare, acoperire media inegală și folosirea resurselor publice pentru susținerea unui candidat".

Apel la reformă

        Deputații i-au cerut președintelui Medvedev să treacă de la vorbe la fapte si să garanteze că reformele necesare în sistemul politic se vor adopta. De asemenea, "se așteaptă de la noul președinte Vladimir Putin să fie pregătit să ducă mai departe aceste reforme, incluzând necesara simplificare a legislației referitoare la înregistrarea partidelor politice".

        Rezoluția solicită tuturor părților să profite de aceasta ocazie, înainte de începerea mandatului noului președinte, și să se pună de acord asupra unui set complex de măsuri de reformă. Se așteaptă de la președintele-ales Putin, precum și de la toate partidele reprezentate în Duma de Stat să inițieze un dialog cu protestatarii și opoziția, pe tema viitorului Rusiei.

        În finalul textului, sunt încurajate diferitele grupări ale opoziției democratice să se coaguleze în jurul unor măsuri de reformă politică, oferind astfel cetățenilor ruși o alternativă credibilă.

Mai multe informaţii

Textele adoptate vor fi disponibile aici (selectați 14 martie 2012)
Urmăriți înregistrarea dezbaterii (selectați 14 martie 2012)
Comunicat de presă - rezoluția privind Rusia adoptată în cadrul sesiunii plenare din februarie 2012
Serviciul de presă al Parlamentului European  

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...