RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Inaugurarea noii Agenții UE pentru sisteme informatice la scară largă

        Inaugurarea noii agenții pentru gestionarea sistemelor informatice la scară largă va avea loc mâine la Talinn, în Estonia, în prezența comisarului pentru afaceri interne, dna Cecilia Malmström. Principala sa sarcină va consta în asigurarea funcționării Sistemului de Informații privind Vizele (VIS) și a sistemului Eurodac 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Agenția urmează să devină complet operațională în decembrie 2012. Comisarul se va adresa reprezentanților statelor membre, ai Comisiei, ai Eurojust și ai Europol, precum și observatorilor din țările asociate înainte de reuniunea inaugurală a consiliului de administrație, unde se vor discuta importante chestiuni bugetare, financiare și organizaționale. „Așteptările sunt ridicate, iar sarcinile sunt multiple, a declarat comisarul Cecilia Malmström.„Această agenție trebuie să devină rapid centrul de excelență pe care ni-l dorim cu toții, capabil să identifice cele mai promițătoare evoluții tehnologice și modalitățile de aplicare a acestora și să asigure o cooperare strânsă cu părțile interesate. Începând din 2013, agenția va gestiona și Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (SIS II). În plus, aceasta va fi responsabilă de aspectele legate de securitatea acestor sisteme, de anumite aspecte legate de infrastructura de comunicații și de diverse activități cum ar fi monitorizarea, raportarea, întocmirea de statistici și organizarea de cursuri pentru autoritățile naționale.

        Un alt obiectiv-cheie al agenției, deosebit de important în contextul actualei crize economice, va fi căutarea activă și propunerea de soluții eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru totalitatea operațiunilor pe care le desfășoară.

        După perioada de început, agenția va dobândi treptat tot mai multe competențe și know-how, pentru a deveni în cele din urmă un centru de excelență pentru dezvoltarea și gestionarea sistemelor informatice în bandă largă în spațiul de libertate, securitate și justiție, asigurând folosirea celor mai bune procese și tehnologii disponibile.
Este posibil ca, în viitor, agenția să fie invitată să dezvolte și, mai apoi, să gestioneze alte sisteme informatice în acest domeniu de politică.

Context

        Regulamentul de instituire a Agenției (Regulamentul 1077/2011 ) a fost adoptat în octombrie 2011.
În prezent au loc pregătiri intense pentru ca, până la 1 decembrie 2012, când urmează să devină pe deplin operațională, agenția să dispună de personalul, infrastructurile și procedurile necesare.

        Agenția IT nu are legătură cu propunerile privind crearea unui centru european de combatere a criminalității cibernetice, pe care Comisia urmează să le prezinte în foarte scurt timp.

Persoane de contact:
Michele Cercone  (+32 2 298 09 63)
Tove Ernst (+32 2 298 67 64)

Pagini Utile
  • Întrebări şi răspunsuri despre noua Agenţie:

MEMO/12/197

  • Pagina de internet a comisarului pentru afaceri interne, dna Cecilia Malmström:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/malmstrom/welcome/default_en.htm

  • Pagina de internet a DG Afaceri Interne:

http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...