RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Eliminarea obstacolelor din calea realizării cetățeniei europene

        Statele membre ale UE și Comisia Europeană trebuie să facă mai mult pentru a asigura implementarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni, potrivit unei rezoluții adoptate de Parlamentul European joi. Aceste drepturi includ dreptul de a-și alege reședința în alt stat membru, dreptul de fi ales si de a vota în alegerile pentru Parlamentul European și în alegerile locale, tratament egal și dreptul de a  adresa petiții Parlamentului European.

        Rezoluția subliniază problemele care persistă în domenii cum ar fi libera circulație a tuturor cetățenilor Uniunii Europene, recunoașterea calificărilor profesionale în toate statele UE, accesul liber la informație, non-discriminarea, drepturi electorale și libera circulație a documentelor privind statutul civil.

        "În ultimii ani, un număr tot mai mare de petiții adresate Parlamentului European s-au referit la problemele întâmpinate de cetățeni ai UE în exercitarea dreptului la libera circulație. Există deja o distanță între așteptările oamenilor legate de libera circulație și legislația care trebuie respectată. Pentru a atinge obiectivul liberei circulații, trebuie să exercităm presiuni asupra Statelor Membre în acest sens", a spus raportorul Adina-Ioana Vălean (ALDE, RO) în dezbaterea dinaintea votului.

Libera circulație trebuie să fie și pentru lucrătorii români și bulgari

        Deputații europeni cer Statelor Membre să înlăture barierele legale și practice existente în calea liberei circulații a cetățenilor și să nu introducă proceduri administrative nejustificate. Ei au cerut de asemenea Comisiei să evalueze politicile de asigurare a liberei circulații în UE. Un card profesional european opțional ar putea servi drept instrument pentru facilitarea mobilității printre cetățenii europeni și ar putea furniza un model pentru o "Europă a cetățenilor", se arată în rezoluție.

        În acest context, Parlamentul cere acelor țări care continuă să restricționeze accesul cetățenilor români și bulgari pe piața forței de muncă să-și revizuiască deciziile cât mai repede, luând în considerare "principiul egalității, interzicerii discriminării, natura nejustificată a acestor decizii și principiul solidarității."

Grupuri minoritare

        Țările UE trebuie să abolească politicile și să anuleze legile care discriminează minoritățile, cum ar fi minoritatea romă, pe motive de rasă sau de etnie, se arată în text. Rezoluția adaugă că Statele Membre și Uniunea Europeană trebuie să-și asume responsabilitatea comună pentru promovarea și facilitarea integrării comunităților rome, dându-le aceleași drepturi și obligații ca și celorlalți cetățeni UE.

        Deputații subliniază de asemenea că expulzările în masă încalcă directiva liberei circulații și, în același timp, contravin valorilor și principiilor fundamentale ale UE.

Persoane cu dizabilități

        Aproape 80 de milioane de persoane cu dizabilități în UE încă se confruntă cu obstacole la exercitarea dreptului de liberă circulație în calitate de cetățeni europeni. Parlamentul cere Statelor Membre să elimine aceste bariere și să propună înființarea unui program de tip Erasmus pentru persoane cu dizabilități.

Cuplurile atestate legal

        Deputații europeni au inserat un amendament la textul rezoluției propuse, reiterând apelul adresat Statelor Membre de a implementa în întregime drepturile acordate nu numai cuplurilor de sex diferit, dar și partenerilor înregistrați legal și partenerilor care se află în relații stabile, atestate, inclusiv cuplurilor de același sex, pe baza principiilor recunoașterii reciproce, egalității, non-discriminării, demnității și respectului pentru viața privată și de familie.

Drepturi electorale

        Deputații recunosc că există o serie de obstacole care împiedică cetățenii europeni de a beneficia în întregime de drepturile lor electorale atunci când își au reședința în altă țară decât a lor. Statele Membre trebuie să-și îmbunătățească regulile care guvernează alegerile, se pune în rezoluție, care subliniază că o participare mai directă a cetățenilor prin partide politice europene este un pas decisiv pentru a realiza "mai multă" Europă și o democrație mai autentică.

Rezoluția a fost adoptată prin vot liber, cu ridicare de mâini.

Procedură: rezoluție fără caracter legislativ

Mai multe informaţii

Textele adoptate vor fi disponibile aici (selectați 29 martie 2012)
Înregistrarea dezbaterii va fi disponibilă aici (selectați 29 martie 2012)
Profilul raportoarei Adina-Ioana Vălean (ALDE, RO)
Fișa de procedură legislativă
Serviciul de presă al Parlamentului European  

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...