RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia Europeană lansează o consultare publică referitor la un sistem modern în materie de legislație europeană privind insolvența

        Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind modernizarea normelor UE în materie de insolvență. Normele existente (Regulamentul privind procedurile de insolvență) datează din 2000 și stabilesc modul în care procedurile în caz de faliment – al întreprinderilor sau ale persoanelor fizice – ar trebui coordonate între mai multe țări ale UE. Rezultatele consultării vor contribui la a stabili dacă și în ce mod regulamentul existent trebuie revizuit pentru a stimula întreprinderile și piața unică a UE. Consultarea se înscrie în eforturile UE de a păstra locurile de muncă și de a promova redresarea economică, creșterea durabilă și majorarea ratei investițiilor, astfel cum se prevede în Strategia Europa 2020. Într-o economie dinamică și modernă, cazurile de insolvență fac parte din viață. Circa jumătate din întreprinderi supraviețuiesc mai puțin de cinci ani. În 2010, în UE un număr total de 220 000 de întreprinderi au intrat în lichidare, ceea ce înseamnă că, zilnic, și-au încetat activitatea circa 600 de întreprinderi din Europa. Această tendință a continuat să se înregistreze și în 2011. Prin urmare, este esențial să existe dispoziții legale moderne și proceduri eficiente pentru a ajuta întreprinderile care au forță economică suficientă, să surmonteze dificultățile financiare și să beneficieze de "o a doua șansă".„O legislație modernă în materie de insolvență este esențială pentru stabilitatea financiară și pentru eficiența sistemului financiar. Reprezintă o parte esențială a unei piețe unice moderne și îi încurajează pe întreprinzători să își asume riscuri. Și, dacă este necesar, oferă o procedură clară prin care întreprinderile își pot înceta activitatea”, a afirmat comisarul UE pentru justiție, dna Viviane Reding. „ O legislație modernă în materie de insolvență va contribui la consolidarea economiei, întrucât va oferi o a doua șansă întreprinderilor solide din punct de vedere financiar, dar care întâmpină dificultăți financiare pe termen scurt. Din acest motiv, am lansat o consultare care se adresează atât întreprinderilor, cât și juriștilor, autorităților judiciare și publicului larg.”

        Regulamentul privind procedurile de insolvență din 2000 a îmbunătățit securitatea juridică și a facilitat cooperarea în ceea ce privește tratarea cazurilor transfrontaliere de insolvență. Însă, după zece ani de aplicare, este necesară revizuirea lui, ca urmare a evoluțiilor importante din cadrul legislațiilor naționale în materie de insolvență și a schimbărilor considerabile survenite în ceea ce privește mediul economic și politic.

        Comisia consultă întreprinderile mici și mari, persoanele care desfășoară activități independente, practicienii din domeniul insolvenței, autoritățile judiciare, autoritățile publice, creditorii, cadrele universitare și publicul larg cu privire la experiența lor în materie de insolvență, în special în procedurile transfrontaliere de insolvență. Răspunsurile lor vor ajuta Comisia să stabilească dacă și în ce mod cadrul legal actual ar trebui îmbunătățit și modernizat.

Consultarea este deschisă până la 21 iunie 2012 şi poate fi accesată aici.

Context

        Sediul materie este Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență („Regulamentul privind procedurile de insolvență”), care se aplică din 31 mai 2002. Regulamentul conține norme în materie de jurisdicție, recunoaștere și lege aplicabilă și prevede coordonarea procedurilor de insolvență deschise în mai multe state membre. Regulamentul se aplică ori de câte ori debitorul are active sau creditori în mai multe state membre.

Persoane de contact:
Matthew Newman  (+32 2 296 24 06)
Mina Andreeva  (+32 2 299 13 82)  

Pagini Utile

    * Comisia Europeană – procedurile de insolvență:
      http://ec.europa.eu/justice/civil/commercial/insolvency/index_en.htm
    * Sala de presă a Direcției Generale Justiție:
      http://ec.europa.eu/justice/news/intro/news_intro_en.htm
    * Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar UE pentru justiție:
      http://ec.europa.eu/reding

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...