RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Oportunități de pescuit pentru 2013: îmbunătățiri în cazul anumitor stocuri de pește

        Într-un document de consultare adoptat, Comisia Europeană își prezintă intențiile privind stabilirea oportunităților de pescuit pentru 2013. Prin acest document anual, Comisia solicită opiniile statelor membre și ale părților interesate cu privire la stabilirea capturilor totale admisibile (TAC), a cotelor și a efortului de pescuit (zilele petrecute pe mare) pentru anul următor. Documentul arată că eforturile depuse de Comisie în vederea eliminării treptate a pescuitului excesiv încep să dea roade. În prezent, există în mările europene 20 de stocuri de pește despre care se știe că nu sunt supraexploatate, comparativ cu doar 5 stocuri în 2009. Reducerea TAC-urilor în ultimii ani a făcut posibilă chiar și creșterea anumitor TAC-uri pentru 2012, ceea ce ar putea aduce sectorului pescuitului venituri suplimentare de cel puțin 135 de milioane EUR. Din cifrele de mai sus reiese că respectarea recomandărilor științifice în momentul stabilirii TAC-urilor contribuie la refacerea stocurilor de pește. În consecință, pescarii sunt recompensați prin creșterea capturilor și a veniturilor, iar impactul pescuitului asupra mediului este mai redus. Aceste cifre demonstrează, de asemenea, că este necesară o reformă a politicii comune în domeniul pescuitului pentru a aplica la scară mai largă metodele care s-au dovedit eficiente termen lung și pentru a le integra în procesul decizional al UE. Eliminarea treptată a pescuitului excesiv nu se poate face numai prin stabilirea TAC-urilor în fiecare an, ci, după cum a explicat Comisia în propunerea sa privind reforma politicii comune în domeniul pescuitului, este nevoie de o gestionare pe termen lung, de o abordare bazată în întregime pe date științifice și de suprimarea practicilor dezastruoase, cum este aruncarea capturilor înapoi în mare.

        Comisarul pentru afaceri maritime și pescuit, dna Maria Damanaki, a declarat: „Constatăm în prezent că s-au realizat unele progrese în direcția eliminării pescuitului excesiv, însă, dacă vrem să menținem aceste îmbunătățiri pe termen lung, trebuie să mergem mai departe și să adoptăm reforma politicii comune în domeniul pescuitului.” Comisia consideră că, în cazul stocurilor care fac obiectul planurilor de gestionare pe termen lung, TAC-urile și nivelurile de efort pentru anul viitor ar trebui să fie stabilite în conformitate cu planurile în vigoare (aceasta fiind o cerință legală). În cazul altor stocuri de pește, care nu fac obiectul planurilor respective, TAC-urile ar trebui să se bazeze pe recomandări științifice, în scopul eliminării treptate a pescuitul excesiv până în 2015 sau mai devreme, dacă este posibil. În absența recomandărilor, trebuie aplicat principiul precauției.

        Baza științifică pentru evaluarea stocurilor de pește se îmbunătățește constant. În timp ce, în 2009, 57 de stocuri din zona de nord-est a Oceanului Atlantic supuse TAC-urilor nu au făcut obiectul unor avize științifice, în 2012 se prevede că numărul acestor stocuri va scădea drastic, probabil până la 10-12, ceea ce reprezintă o reală îmbunătățire.

        Comisia își reafirmă astfel angajamentul de a propune niveluri de pescuit bazate pe analize științifice și de a elimina treptat pescuitul excesiv până în 2015, după cum a indicat în propunerea sa privind reforma politicii comune în domeniul pescuitului.

Context

        Stocurile din apele UE din zona de nord-est a Oceanului Atlantic care au fost evaluate ca nefiind supraexploatate sunt următoarele:


Pește-pescar

În largul coastei Portugaliei și a coastei atlantice a Spaniei

Putasu

în toate zonele

Limbă-de-mare comună

Skagerrak, Kattegat și Marea Baltică

Vestul Canalului Mânecii

Marea Celtică

Eglefin

Marea Nordului

Rockall

Vestul Scoției

Hering

Marea Nordului

Marea Celtică

Marea Botnic

Stavrid negru

Zona de vest, de la Marea Cantabrică până în zona de nord a Mării Nordului

Specii de cardină

În largul coastei Portugaliei și a coastei atlantice a Spaniei

Langustină

Skagerrak și Kattegat

Marea Nordului (Fladen Ground)

Vestul Scoției

Marea Celtică și Marea Irlandei

Cambulă de Baltica

Marea Nordului

Cod

Zona de est a Mării Baltice

Câine-de-mare

Zona de nord-est a Oceanului Atlantic

        În ceea ce privește stocurile de pește care pot fi evaluate din punct de vedere științific, starea acestora s-a îmbunătățit în ultimii ani. În zona de nord-est a Oceanului Atlantic și în mările învecinate, numărul stocurilor supraexploatate a scăzut de la 32 de stocuri din 34 în 2005, la 18 stocuri din 38 în 2012, adică de la 94% la 47%. În ceea ce privește Marea Mediterană, există date suficiente pentru 63% din stocuri, dintre care 80% sunt supraexploatate.

Persoane de contact:
Oliver Drewes (+32 2 299 24 21)
Lone Mikkelsen (+32 2 296 05 67)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...