RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia, Parlamentul și Consiliul European reunesc lideri ai confesiunilor religioase pentru a dezbate solidaritatea între generații și provocările demografice în întreaga Europă

        Mai mult de douăzeci de înalți reprezentanți ai religiilor creștină, musulmană și evreiască și ai comunităților hindusă și Bahá'í din întreaga Europă s-au întâlnit la Bruxelles sub moto-ul „Solidaritatea între generații: definirea unui cadru pentru societatea de mâine în Europa”. Această reuniune la nivel înalt a fost convocată de José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, și co-prezidată de Herman Van Rompuy, președinte al Consiliului European, și László Surján, vicepreședinte al Parlamentului European, care îl reprezintă pe președintele PE, Martin Schulz. Într-un spirit deschis și sincer, liderii au dezbătut solidaritatea între generații și alte provocări demografice importante pentru Europa, cum ar fi combaterea șomajului, încurajarea îmbătrânirii active, reconcilierea muncii și a vieții private. Președintele Barroso i-a încurajat pe liderii confesiunilor religioase să se angajeze într-un dialog public și să arate contribuțiile specifice pe care bisericile și comunitățile religioase le pot aduce pentru a explica nevoia de solidaritate.

        Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat: „Pentru a combate criza, facem multe eforturi pentru a asigura un echilibru corect între solidaritate și responsabilitate la nivelul statelor membre. Trebuie să consacrăm însă cel puțin aceeași atenție solidarității și responsabilității între tineri și vârstnici. În cele din urmă, vom putea să ieșim din această criză și să punem bazele unui viitor prosper numai dacă vom reuși să menținem în centrul acțiunilor noastre solidaritatea între oameni și între generații. Acesta este liantul care menține unite comunitățile noastre. Bisericile și comunitățile religioase sunt în măsură să construiască punți în societățile noastre.

        Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European, a declarat: „Nu ne putem permite, din punct de vedere social, economic și, în primul rând, uman, o «generație pierdută» în Europa și nici nu ne putem permite să îi lăsăm deoparte pe cei mai vârstnici pentru că ar fi «mai puțin productivi». Cu siguranță, productivitatea în materie de înțelepciune și cunoaștere nu poate fi măsurată așa cum se măsoară productivitatea producției de bunuri de consum, însă înțelepciunea africană ne reamintește că atunci când moare un om bătrân, dispare o bibliotecă. Bisericile, sinagogile, moscheile, templele și organizațiile lor neguvernamentale, școlile și asociațiile reunesc oamenii la nivel local. Prin urmare, acestea pot avea, de asemenea, un rol important în îmbunătățirea înțelegerii și învățării reciproce între generații.

        László Surján, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat: „Solidaritatea intergenerațională este o obligație în tradiția iudeo-creștină și în alte religii. În zilele noastre, acest lucru nu mai este doar o chestiune care ține de religie, deoarece solidaritatea intergenerațională are și implicații financiare importante: datoriile de azi pot fi privite ca potențiale impozite ale viitorului. Prin urmare, reducerea datoriei reprezintă o chestiune de justiție intergenerațională. Datoria nu este numai o povară pentru noile generații. Ea se majorează cu o dobândă. Europenii pot invidia epoca medievală în care nu existau dobânzi sau pot învăța de la alte culturi în care nu trebuie plătită nicio dobândă. Poate părea nerealist să ne gândim la un sistem financiar fără dobânzi, însă recentele vești alarmante de la City din Londra ne fac să dorim cu putere ceva cu totul nou.

        În cursul reuniunii, participanții au convenit asupra necesității unei sensibilizări crescute cu privire la enormele provocări societale, asupra necesității de a se asuma responsabilități în domenii importante cum ar fi consolidarea solidarității dintre tineri și vârstnici și combaterea discriminării, precum și de a contribui în mod eficient la strategia globală a Comisiei de creștere pentru Europa, depunându-se eforturi pentru o educație mai bună, reducerea sărăciei și o societate mai echitabilă.

Context

        Tematica reuniunii, „Solidaritatea între generații: definirea parametrilor pentru societatea de mâine a Europei”, pune în practică unele dintre obiectivele strategiei Europa 2020 a Comisiei Europene pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, și anume concentrarea pe obiective ambițioase în domeniile ocupării forței de muncă, inovării, educației, reducerii sărăciei și energiei/schimbărilor climatice. Mai mult, Uniunea Europeană a desemnat 2012 drept Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații. Discriminarea pe criterii de vârstă nu reprezintă doar o chestiune legată de drepturile fundamentale, ci este, totodată, o problemă economică, deoarece împiedică persoanele apte și calificate să își găsească un loc de muncă. Anul European oferă un cadru pentru lansarea de noi inițiative de către părți interesate din diferite domenii, inclusiv organizații religioase.

        Reuniunea la nivel înalt a liderilor confesiunilor religioase a fost cea de a opta dintr-o serie de reuniuni lansată de președintele Barroso în anul 2005. Tratatul de la Lisabona (2009) a consacrat dialogul deschis, transparent și constant cu bisericile, comunitățile religioase, precum și cu organizațiile filosofice și neconfesionale în dreptul primar (articolul 17 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). Pe lângă seminarele organizate periodic cu participarea unor diferiți interlocutori, are loc anual o reuniune la nivel înalt cu liderii confesiunilor religioase și una cu reprezentanții organizațiilor filosofice și neconfesionale.

        Reuniunea a avut loc la sediul din Bruxelles al Comisiei Europene. Au participat, de asemenea, vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, și comisarul Connie Hedegaard.

Persoane de contact:
Pia Ahrenkilde Hansen (+32 2 295 30 70)
Jens Mester (+32 2 296 39 73)
Dirk Volckaerts (+32 2 299 39 44)

Pagini Utile

Pentru lista participanților, a se vedea MEMO/12/546.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...