RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Investiții în valoare de 8,1 miliarde EUR în domeniul cercetării și al inovării pentru a genera creștere economică și locuri de muncă

        Comisia Europeană a anunțat ultimul și cel mai amplu apel de propuneri de proiecte pentru cercetare în cadrul celui de-al 7-lea Program-Cadru (PC7) al său. În total, 8,1 miliarde EUR vor sprijini proiecte și idei care vor impulsiona competitivitatea Europei și vor aborda aspecte precum sănătatea umană, protecția mediului și găsirea de noi soluții pentru provocările din ce în ce mai mari legate de urbanizare și gestionarea deșeurilor. Finanțarea – care este deschisă organizațiilor și întreprinderilor din toate statele membre ale UE și țările partenere – reprezintă cea mai semnificativă parte din bugetul UE dedicat cercetării, propus pentru 2013, în valoare de 10,8 miliarde EUR. Acest anunț survine la doar câteva zile după ce liderii UE au subliniat importanța cercetării și a inovării în Pactul pentru creștere economică și locuri de muncă.

        Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, a declarat: „Cunoașterea reprezintă moneda de schimb a economiei globale. Dacă Europa dorește să fie în continuare competitivă în secolul XXI, trebuie să sprijinim cercetarea și inovarea care vor genera creștere economică și locuri de muncă în prezent și în viitor. Nivelul ridicat de concurență pentru finanțarea UE garantează faptul că banii contribuabililor se îndreaptă către cele mai bune proiecte care abordează aspecte ce ne privesc pe toți.”

        Cererile de propuneri vizează atât inovarea, cât și o serie de probleme societale, construind o punte către inițiativa „Orizont 2020”, următorul program de finanțare pentru cercetarea din UE pentru perioada 2014-2020. În total, 4,8 miliarde EUR sunt destinați priorităților tematice de cercetare. Inovarea industrială va fi sprijinită prin activități „apropiate de piață”, cum ar fi pilotarea de proiecte, demonstrațiile, standardizarea și transferul de tehnologie. Se va acorda o atenție specială întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în cadrul unui pachet în valoare de până la 1,2 miliarde EUR. Aproximativ 2,7 miliarde EUR vor contribui la consolidarea poziției Europei ca destinație de talie mondială pentru cercetători, în principal prin granturi individuale din partea Consiliului European pentru Cercetare (1,75 miliarde EUR) și din acțiunile Marie Skłodowska-Curie (963 de milioane EUR) pentru formare și mobilitate în domeniul cercetării.

        Pentru a contribui la răspândirea excelenței în cercetare la o scară mai largă, este în curs de pregătire o nouă inițiativă referitoare la „Catedrele Spațiului european de cercetare”. Prin intermediul unei cereri-pilot în valoare de 12 milioane EUR, vor fi selectate în total cinci catedre SEC, care urmează să fie găzduite de universități sau alte instituții de cercetare eligibile situate în regiuni mai puțin dezvoltate din cinci țări diferite ale UE. Pentru a găzdui o catedră SEC, instituțiile trebuie să își demonstreze capacitatea de a susține excelența prin furnizarea facilităților necesare și respectarea principiilor Spațiului european de cercetare, cum ar fi recrutarea deschisă.

        Majoritatea cererilor de propuneri (invitații la licitație pentru obținerea de fonduri) vor fi publicate la 10 iulie, iar alte câteva cereri specifice urmează a fi publicate în toamnă.

Context

        Prioritățile tematice de cercetare cu caracter inovator din prezenta cerere de propuneri pentru PC7 includ: aproximativ 155 de milioane EUR pentru inițiativa „Oceanele viitorului”, în vederea sprijinirii creșterii economice durabile în sectoarele marin și maritim; aproximativ 365 de milioane EUR pentru tehnologii care vor transforma zonele urbane în „Orașe și comunități inteligente” durabile; aproximativ 147 de milioane EUR pentru a combate înmulțirea bacteriilor rezistente la medicamente; și aproape 100 de milioane EUR pentru soluții inovatoare privind gestionarea resurselor de apă dulce.

        Cererile susțin, de asemenea, obiectivele Agendei digitale referitoare la finanțarea cercetării în domeniul TIC, aproape 1,5 miliarde EUR fiind alocate domeniului tematic al tehnologiilor informației și comunicațiilor.

        O finanțare în valoare de aproximativ 970 de milioane EUR este prevăzută pentru IMM-uri în cadrul priorităților tematice de cercetare. Alte măsuri includ o sumă suplimentară de 150 de milioane EUR pentru garanții în vederea mobilizării unor împrumuturi în valoare de 1 miliard EUR pentru IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie (societăți puțin mai mari cu până la 500 de angajați).

        Se așteaptă ca suma de 8,1 miliarde EUR anunțată să mobilizeze investiții suplimentare publice și private în domeniul cercetării în valoare de 6 miliarde EUR și se estimează că ea va duce la crearea a 210 000 de noi locuri de muncă pe termen scurt și va genera, într-o perioadă de 15 ani, o creștere suplimentară în valoare de 75 miliarde EUR[1].

[1] A se vedea proiectele de cercetare DEMETER, SIMPATIC, WIOD și NEUJOB
http://ec.europa.eu/research/social-sciences/index_en.html

        Programul-cadru PC7, lansat în 2007, are un buget total în valoare de 55 miliarde EUR pentru cercetare și inovare. Până în prezent, el a sprijinit aproximativ 19 000 de proiecte care au implicat peste 79 000 de participanți (universități, organizații de cercetare și întreprinderi) în toate statele membre ale UE, investițiile totale ale UE ridicându-se până în prezent la 25,3 miliarde EUR. Până în 2013, se estimează că PC7 va fi sprijinit în mod direct aproximativ 55 000 de cariere de cercetători.

        Bugetul total al UE pentru cercetare include fonduri care nu sunt incluse în cererile anunțate recent. Acestea includ finanțare în temeiul Tratatului Euratom, care vizează cercetarea în domeniul energiei nucleare (993 de milioane EUR) sau contribuie la sprijinirea „inițiativelor tehnologice comune” cu industria (751 de milioane EUR) sau a „programelor comune” instituite între statele membre. Bugetul total include, de asemenea, finanțare pentru Centrul Comun de Cercetare al Comisiei și contribuția Comisiei la mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor (MFPR), gestionat de Grupul Băncii Europene de Investiții.

Persoane de contact:
Michael Jennings (+32 2 296 33 88)
Monika Wcislo (+32 2 298 65 95)

Pagini Utile

  1. A se vedea, de asemenea, MEMO/12/528
  2. FP7: www.ec.europa.eu/research/fp7
  3. Inițiativa „O Uniune a inovării”: http://ec.europa.eu/innovation-union
  4. Europa 2020: http://ec.europa.eu/europe2020
  5. Orizont 2020: http://ec.europa.eu/research/horizon2020/index_en.cfm
Agenda digitală: http://ec.europa.eu/information_society/digital-agenda/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...