RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Dezbaterea privind viitorul Europei: Comisia le oferă cetățenilor ocazia de a-și spune cuvântul prin intermediul unei consultări online

        Din cifrele publicate de Comisie rezultă că, până în prezent, peste 5 500 de cetățeni ai UE au participat la una dintre cele mai ample consultări online din istoria UE privind drepturile cetățenilor și viitorul Europei. La 9 mai, dată la care se sărbătorește Ziua Europei, Comisia Europeană a invitat cetățenii din întreaga Uniune Europeană să contribuie la stabilirea agendei de politică pentru anii următori și la conturarea viitorului Europei (IP/12/461).

        Până la 9 septembrie, toți europenii își pot exprima părerea cu privire la întrebări precum „În ce direcție ați dori să se îndrepte Uniunea Europeană în viitorul apropiat? Cum arată Uniunea Europeană în care ați dori să trăiți în 2020?” Astăzi, când Europa se confruntă cu provocări importante, nu în ultimul rând ca urmare a crizei financiare și a datoriei suverane, dezbaterea politică devine din ce în ce mai mult o dezbatere privind viitorul Europei pe termen scurt și lung.  La ultimul Consiliu European, din iunie, liderii au analizat necesitatea ca uniunea economică și monetară (EMU) să intre într-o „nouă etapă”. Cu toate acestea, aprofundarea integrării în domeniul economic și fiscal trebuie să fie legitimă în ochii europenilor. 

       Din acest motiv, raportul „celor patru președinți” (și anume, președintele Consiliului European, al Comisiei Europene, al Eurogrup și al Băncii Centrale Europene), publicat la 26 iunie, prevede în mod expres că: „Per ansamblu, o mai mare integrare în cadrul EMU va necesita o bază democratică mai puternică și un sprijin larg din partea cetățenilor.  Din acest motiv, este esențial ca procesul de realizare a acestei viziuni să se bazeze pe o consultare și o participare pe scară largă. Integrarea și legitimitatea trebuie să avanseze în paralel.” 

       În urma unei propuneri a Comisiei, s-a stabilit ca 2013 să fie desemnat drept „Anul european al cetățenilor” (IP/11/959).  Comisia Europeană dorește să profite de această ocazie pentru a-i implica pe cetățeni în conturarea Uniunii de mâine și pentru a vedea care este viziunea acestora privind viitorul Europei.„Criza actuală a declanșat o dezbatere publică foarte necesară privind direcția în care se îndreaptă Europa.  Pentru ca uniunea economică și monetară să devină cu adevărat ireversibilă și pentru a se recâștiga încrederea, este important să li se ofere cetățenilor și întreprinderilor posibilitatea de a avea o perspectivă asupra modului în care va arăta Europa în 2020.  Constat cu satisfacție că, în acest context, propunerile de «uniune politică», «federație europeană» sau chiar de «State Unite ale Europei» au devenit din nou un subiect de dezbatere”, a declarat dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar UE pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie.  „Din consultarea publică lansată de Comisie reiese că există un interes puternic privind această dezbatere.  Sunt plăcut surprinsă în special de faptul că majoritatea răspunsurilor au fost primite de la tineri europeni.  Am convingerea fermă că, pentru a ieși din criză, avem mai mult, și nu mai puțin nevoie de Europa. În acest sens, este necesar să cunoaștem opinia cetățenilor noștri.  La urma urmei, esența Europei constă în drepturile, preocupările și viitorul lor. Prin urmare, cetățenii sunt cei care ar trebui să ne ghideze în drumul nostru spre o Europă mai puternică și mai integrată.” În consultarea lansată de Comisie „Drepturile dumneavoastră, viitorul dumneavoastră”cetățenii sunt întrebați, de asemenea, care sunt obstacolele efective pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi atunci când își exercită drepturile în calitate de cetățeni ai UE sau atunci când doresc să se bazeze pe drepturile fundamentale consacrate în legislația UE.  Comisia dorește să afle care sunt dificultățile pe care le întâmpină europenii atunci când călătoresc în Europa, când se mută în străinătate, când votează sau când candidează la alegeri ori atunci când efectuează cumpărături online. 

       Răspunsurile primite vor fi utilizate direct în agenda de politică a Comisiei pentru următorii ani și va constitui baza pentru Raportul din 2013 privind cetățenia UE, care urmează să fie prezentat la 9 mai 2013, cu ocazia Zilei Europei de anul viitor.

       La doar trei luni de la data de 9 mai, când a fost lansată consultarea online, peste 5 000 de persoane participaseră deja la aceasta, răspunzând la chestionarul online. Este vorba de cetățeni din toate statele membre (11,3% din respondenți sunt francezi, 10,5% ­ italieni, 9% - spanioli, 8,9% - germani, iar 6,1% - britanici; în anexă puteți vedea care este procentul de cetățeni din țara dumneavoastră care au participat la consultare).

Chestionarul este scurt și poate fi completat ușor online, necesitând doar 10 minute din timpul dumneavoastră. Consultarea va fi deschisă până la 9 septembrie:
http://ec.europa.eu/justice/opinion/your-rights-your-future/index_ro.htmContext

       Datorită cetățeniei Uniunii – care nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează – toți resortisanții celor 27 de state membre ale UE beneficiază de un set de drepturi suplimentare în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene.  Printre acestea se numără dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale și europene în țara din UE în care locuiesc, dreptul la protecție consulară în străinătate în aceleași condiții ca și cele aplicate resortisanților țării în cauză, precum și dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, de a înainta o plângere Ombudsmanului European sau de a lua parte la o inițiativă cetățenească europeană.  În plus, orice persoană din Europa se poate baza pe drepturile fundamentale prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a UE ori de câte ori legislația UE este aplicată de instituțiile UE sau este pusă în aplicare de către autoritățile naționale.

       Raportul privind cetățenia UE în 2010  (a se vedea IP/10/1390 și MEMO/10/525) a evidențiat 25 de măsuri concrete pentru eliminarea obstacolelor existente în calea exercitării de către cetățenii europeni a dreptului acestora la liberă circulație în UE. Una dintre acestea vizează creșterea gradului de informare a persoanelor în ceea ce privește statutul lor de cetățeni ai UE, drepturile de care beneficiază și modul în care aceste drepturi se concretizează în viața lor de zi cu zi.  Prin urmare, Comisia a propus desemnarea anului 2013 drept „Anul european al cetățenilor” și organizarea, pe parcursul întregului an, a unor evenimente specifice privind cetățenia Uniunii și politicile referitoare la cetățeni.

       În 2013, Anul european al cetățenilor, Comisia va publica un al doilea raport privind cetățenia UE, pentru a prezenta noi inițiative bine definite pentru a înlătura ultimele obstacole care îi împiedică pe cetățeni să beneficieze pe deplin de drepturile lor în calitate de cetățeni ai UE.

Pentru mai mult informații

       Pagina principală a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al UE pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie:

http://ec.europa.eu/reding
Citiți care este viziunea doamnei vicepreședinte Reding privind viitorul Europei:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/eufuture/index_en.htm
Citiți care este viziunea doamnei vicepreședinte Reding privind dezvoltarea în continuare a Cartei drepturilor fundamentale a UE:
Speech-ul de la Tallinn:
SPEECH/12/403
Consultarea publică:
http://ec.europa.eu/yourvoice
Cetățenia UE:
http://ec.europa.eu/justice/citizen/index_ro.htm
Sala de presă a Direcției Generale Justiție:
http://ec.europa.eu/justice/news/intro/news_intro_en.htm
Persoane de contact:
Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)
Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)
ANNEX
Total number of replies: 5662
Breakdown by nationality

% of total number of replies (5662)

France

11.3%

Italy

10.5%

Spain

9.0%

Germany

8.9%

United Kingdom

6.1%

Poland

5.6%

Romania

5.1%

Portugal

4.7%

Belgium

4.4%

Bulgaria

3.8%

Netherlands

2.9%

Hungary

2.2%

Luxembourg

2.0%

Greece

1.9%

Latvia

1.8%

Other

1.3%

Czech Republic

1.2%

Ireland

1.2%

Austria

1.2%

Finland

1.2%

Malta

1.1%

Sweden

1.1%

Estonia

0.8%

Cyprus

0.8%

Denmark

0.7%

Lithuania

0.5%

Slovenia

0.5%

Slovakia

0.5%

N/A

7.2%

Breakdown by age group

% of total number of replies (5662)

18-30 years old

33.8%

31-45 years old

31.1%

46-65 years old

22.3%

Over 65 years old

4.9%

Less than 18 years old

1.1%

N/A

6.8%

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...