RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia îndeamnă statele membre să recunoască competențele dobândite în afara cadrului școlar și universitar

        În cadrul strategiei sale pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică, Comisia Europeană a lansat o inițiativă pentru a impulsiona recunoașterea aptitudinilor și competențelor dobândite în afara cadrului școlar și universitar. Propunerea Comisiei are drept scop sporirea posibilităților de angajare în special pentru tinerii șomeri și persoanele cu puține calificări formale, cum ar fi lucrătorii în vârstă și cei slab calificați. Propunerea urmărește, de asemenea, îmbunătățirea accesului la învățământul superior, în special al studenților adulți.

        Prin recomandarea sa, Comisia îndeamnă statele membre să stabilească sisteme naționale pentru validarea învățării non-formale și informale (a se vedea contextul pentru definiții) până în 2015. Acest lucru ar permite cetățenilor să obțină o calificare integrală sau parțială pe baza aptitudinilor și competențelor dobândite în afara educaţiei formale. Numai Finlanda, Franța, Luxemburg și Țările de Jos dispun în prezent de sisteme cuprinzătoare pentru validarea învățării non-formale și informale.

        „Obiectivul nostru este ca toți cetățenii să profite din plin de oportunitățile de învățare disponibile pentru a-și spori competențele și capacitatea de inserție profesională, la locul de muncă, prin intermediul grupurilor societății civile sau prin intermediul internetului” a declarat Androulla Vassiliou, comisarul pentru educație, cultură, multilingvism și tineret. „Într-o perioadă cu un nivel ridicat al șomajului și o creștere economică scăzută, este esențial ca Europa să dezvolte combinația adecvată de aptitudini și competențe pentru a stimula competitivitatea, prosperitatea și incluziunea socială.”

        Propunerea Comisiei a fost elaborată în contextul inițiativelor Strategiei Europa 2020 „O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă” și „Tineretul în mișcare”. Aceasta completează Cadrul european al calificărilor care promovează validarea educaţiei formale

        Propunerea Comisiei pentru noul program Erasmus pentru toți 2014-2020 prevede finanțare pentru toate sectoarele educaționale, inclusiv școli, învățământul pentru adulți, învățământul superior, educația și formarea profesionale, precum și învățarea non-formală și informală.

Etapele următoare

        Propunerea Comisiei va fi discutată de Consiliu și urmează a fi adoptată de miniștrii educației și tineretului la 23/24 noiembrie.

Context

        „Învăţarea non-formală” are loc într-un mediu formal de educație și nu determină, în general, obținerea unei calificări sau diplome. De obicei, implică cursuri, ateliere, conferințe sau seminarii. „Învăţarea informală” se desfășoară într-o varietate de locuri precum la domiciliu, la locul de muncă, într-o asociație și prin interacțiunea zilnică între oameni; aceasta include învățarea limbilor străine, a normelor culturale și a manierelor.
Patru state membre dispun în prezent de sisteme cuprinzătoare pentru validarea învățării non-formale și informale:

        În Franța, toate calificările, cu excepția profesiilor reglementate precum cele de medic, dentist, veterinar și arhitect, pot fi obținute prin validarea învățării non-formale și informale. Persoanele prezintă detalii cu privire la experiențele lor de învățare și aptitudinile/competențele dobândite. Un juriu format din experți numiți de către ministerul de resort poate acorda o calificare totală sau parțială. Un sistem similar există înLuxemburg.

        În Țările de Jos, oamenii pot să prezinte o descriere a experienței lor unui furnizor recunoscut de „certificate de experiență” în scopul solicitării de locuri de muncă sau a recunoașterii formale de către o comisie de examinare. În Finlanda, legislația în materie de educație permite validarea experienței în mai multe domenii și la mai multe niveluri de educație.

Pagini Utile

  1. Pentru mai multe informații:

Propunere de Recomandare a Consiliului privind validarea învățării non-formale și informale 
Comisia Europeană: Educație și formare și validarea învățării non-formale și informale
site-ul internet al Comisarului Androulla Vassiliou
Urmați-o pe Twitter pe Androulla Vassiliou @VassiliouEU

  1. Persoane de contact:

Dennis Abbott ( +32 2 295 92 58); Twitter: @DennisAbbott
Dina Avraam

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...