RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Economia UE: situaţia rămâne dificilă, dar sub control

Perspectivele pe termen scurt ale economiei din UE şi din zona euro rămân fragile, însă se preconizează o revenire treptată la creşterea PIB-ului în 2013, tendinţă care se va accentua în 2014.

La 7 noiembrie, Comisia şi-a publicat previziunile economice de toamnă  pentru zona euro şi Uniunea Europeană în ansamblu. Acestea urmăresc o serie de indicatori, cum ar fi produsul intern brut (PIB), inflaţia, gradul de ocupare a forţei de muncă şi finanţele publice pentru perioada 2012-2014.

Consecinţele crizei financiare continuă să afecteze creşterea economică şi gradul de ocupare a forţei de muncă din UE şi din zona euro, dar se aşteaptă ca nivelul creşterii economice să înregistreze o redresare treptată de la începutul anului 2013.

Produsul intern brut
În 2012, PIB-ul real se va contracta cu 0,3% în UE şi cu 0,4% în zona euro. Cu toate acestea, acţiunile politice concrete care au fost iniţiate pentru a ţine criza sub control şi măsurile menite să îmbunătăţească modul de funcţionare a uniunii economice şi monetare au contribuit la stabilizarea economiei UE.

Pentru 2013, se preconizează revenirea treptată la o tendinţă de creştere. Se estimează că PIB-ul va creşte cu 0,4% în UE şi cu 0,1% în zona euro, deşi vor continua să existe variaţii semnificative de la o ţară la alta. Unele economii europene şi-au pierdut din competitivitate, dar o vor recâştiga treptat.

Cumulate cu reformele structurale, aceste tendinţe vor pregăti terenul pentru o dezvoltare economică mai puternică şi mai uniform distribuită în 2014, când se estimează că PIB-ul va creşte cu 1,6% în UE şi cu 1,4% în zona euro.

Şomajul

Având în vedere slăbirea ritmului activităţilor economice, se estimează că rata şomajului pentru anul 2012 va ajunge la 10,5% în UE şi la 11,3% în zona euro. Se preconizează că aceasta va atinge un nivel maxim în 2013 (10,9% în UE şi 11,8% în zona euro), înainte de a scădea uşor în 2014.

Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare:

„Prognozele noastre indică o îmbunătăţire treptată a perspectivei de creştere economică a Europei încă de la începutul anului viitor. Au fost luate decizii strategice majore, care au pregătit terenul pentru consolidarea climatului de încredere. Presiunea de pe pieţe a scăzut, însă nu ne putem culca pe laurii victoriei. Europa trebuie să continue combinarea unor politici bugetare fiabile cu reforme structurale în vederea creării condiţiilor necesare pentru creşterea durabilă, cu scopul de a reduce nivelurile actuale inacceptabil de ridicate ale şomajului.”

Inflaţia

Se estimează că inflaţia va scădea în 2013, urmând să ajungă la 2,0% în UE şi la 1,8% în zona euro.
Mai multe despre previziunile economice ale UE

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...