RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

40% din membrii consiliilor de administraţie ar trebui să fie femei

Propunerea Comisiei prevede un obiectiv pentru cele mai mari companii europene: egalitatea de gen în consiliile de administraţie.

A asigura liberul acces al femeilor la funcţiile de vârf nu este doar o chestiune de etică, ci şi una de îmbunătăţire a competitivităţii. Potrivit unor studii, firmele care promovează în mod egal femeile şi bărbaţii au performanţe mai bune decât concurenţii lor.

În ciuda acestui fapt, se pare că echilibrul la nivelul posturilor de conducere este mai greu de atins. De exemplu, ponderea femeilor în rândul consiliilor de administraţie ale marilor companii cotate la bursă este acum de aproape 14%, cu doar 2% mai mare decât valoarea înregistrată în 2010. În acest ritm, atingerea unei stări de echilibru ar necesita circa 40 de ani.

Europenii sunt conştienţi că situaţia nu poate rămâne în stadiul actual. Aproape 9 din 10 cetăţeni cred că, în condiţiile în care deţin aceleaşi calificări, femeile ar trebui să fie reprezentate în posturile de conducere la fel de bine ca şi bărbaţii. Mai mult, circa 3 din 4 sprijină ideea introducerii unor norme care să asigure egalitatea de gen în consiliile de administraţie.

Prin urmare, Comisia propune câteva măsuri de redresare a situaţiei. Acestea includ instituirea unui prag minim de 40% pentru reprezentanţii sexului aflat în minoritate în rândul membrilor neexecutivi ai consiliilor de administraţieale celor mai mari societăţi europene cotate la bursă.

Măsurile propuse vizează doar companiile listate la bursă care au un personal de peste 250 de angajaţi şi o cifră de afaceri la nivel mondial mai mare de 50 de milioane de euro pe an. În total, este vorba de aproximativ 5 000 de firme.

Pentru societăţile deţinute în totalitate sau într-o proporţie semnificativă de către stat, obiectivul este fixat pentru anul 2018.

Firmele care nu au atins obiectivul de 40% vor trebui să aplice standarde clare, neutre din punct de vedere al genului, şi să evalueze candidaţii la posturi de conducere în funcţie de calificările şi meritele lor. În situaţia în care doi dintre candidaţi prezintă acelaşi nivel de calificare, se va acorda prioritate reprezentantului sexului aflat în minoritate - de cele mai multe ori, este vorba de cel feminin.

Măsurile ar avea un caracter temporar, urmând să expire automat în 2028, când se estimează că egalitatea de gen va deveni realitate.

În plus, întreprinderile vor fi invitate să îşi stabilească propriile obiective privind reprezentarea echitabilă a femeilor şi bărbaţilor pe posturile dedirectori executivi. Termenul limită pentru atingerea acestor obiective va fi anul 2020, pentru companiile private şi respectiv 2018, pentru cele de stat. Directorii executivi fac parte din consiliul de administraţie, dar deţin, în acelaşi timp, poziţii-cheie pentru gestionarea curentă a firmei.

Guvernele statelor membre ar urma să stabilească sancţiunile aplicabile companiilor care nu respectă standardele europene.

Există ţări care au introdus deja sisteme de garantare a egalităţii de gen. Acestea vor putea continua să funcţioneze, având chiar libertatea de a depăşi măsurile europene.

Statele care au în vigoare astfel de norme sunt: Belgia, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Spania, Portugalia, Danemarca, Finlanda, Grecia, Austria şi Slovenia.

Puterea exemplului

Odată cu îndeplinirea acestor obiective, din ce în ce mai multe femei vor fi motivate să intre şi să rămână pe piaţa muncii. Acest fapt ar aduce multiple avantaje, printre care scăderea ratei şomajului în rândul femeilor şi valorificarea la maxim a competenţelor lor.

Propunerea Comisiei urmează să fie analizată de guvernele UE şi de Parlamentul European, instituţie care a solicitat în repetate rânduri elaborarea unor norme în domeniu.

Mai multe despre egalitatea de gen în poziţiile de conducere

Pe aceeaşi temă

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...