RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Erasmus Mundus: 63 de noi masterate şi doctorate comune adăugate

        Comisia Europeană a selectat 50 de masterate şi 13 doctorate comune pentru a fi adăugate la cursurile disponibile în cadrul programului Erasmus Mundus al UE destinat consolidării cooperării europene şi legăturilor internaţionale în domeniul învăţământului superior. Aceste masterate şi doctorate asociază 296 universităţi din Europa şi 70 de universităţi partenere din  multe ţări din întreaga lume. În total sunt 116 masterate oferind burse de studiu care vor fi propuse la începutul anului 2010/2011. De asemenea, Comisia a selecţionat 13 doctorate comune; este vorba de un tip de doctorat introdus de a doua etapă a programului Erasmus Mundus, care a început în acest an.

        Primul apel pentru propuneri pentru cea de-a doua etapă a programului Erasmus Mundus (2009-2013) a fost lansat în februarie 2009. Cu acest prilej, 182 de masterate şi 135 de doctorate comune au fost propuse de universităţi din Europa şi de partenerele lor din întreaga lume.

        Pentru Comisarul European pentru Educaţie, Formare, Cultură şi Tineret, domnul Ján Figeľ, «selecţia noilor programe de studiu Erasmus Mundus a condus la o concurenţă acerbă.» El crede că «programele de studiu selectate sunt toate de înaltă calitate şi vor contribui în mod semnificativ pentru a răspunde nevoilor de educaţie şi formare profesională, dar şi nevoilor economice şi sociale din Europa şi din restul lumii, graţie importanţei pe care o acordă ocupării forţei de muncă, şi în ceea ce priveşte noile doctorate, cercetării de vârf.»

O noutate: doctoratele comune Erasmus Mundus

        Marea noutate a acestui apel pentru propuneri a fost selectarea a 13 doctorate comune Erasmus Mundus care implică 65 de universităţi din Europa şi 12 universităţi din ţări terţe. Aceste programe de formare şi de cercetare de nivel doctoral vor oferi de asemenea burse care acoperă până la trei ani de doctorat. Doctoratele alese acoperă o gamă largă de discipline din ştiinţele naturii, ştiinţele vieţii şi ştiinţele umaniste. Studenţii se vor putea înscrie la aceste programe în timpul anului universitar 2010/2011.

Masterele Erasmus Mundus

        Masterele selecţionate vor avea o durată de 5 ani. Acestea vor implica 231 de universităţi din 26 de ţări din Europa  1 . Țările cele mai reprezentate sunt  Germania (31 de universităţi), Franţa (26), Spania (25), Italia (22) şi Suedia (21). În contextul de masterat, un număr fix de burse Erasmus Mundus vor fi acordate celor mai buni studenţi din «ţări terţe» 2 , precum şi cadrelor universitare, obiectivul fiind de a permite atât unora cât şi celorlalţi să predea sau să realizeze activităţi de cercetare. Cele 50 de noi masterate acoperă un larg evantai de discipline, dintre care cele mai populare sunt ingineria şi tehnologia, ştiinţele sociale, matematica, ştiinţele naturale şi agronomia.

        În acest an – şi aceasta este o premieră! –  universităţi din ţări terţe vor putea fi membre depline ale consorţiilor candidate: masteratele selectate asociază 58 de universităţi de acest tip (aproximativ 15 %). Țările cele mai reprezentate sunt India, Statele Unite, Canada, Elveţia şi China. Consorţiile cuprinzând partenere din ţări terţe pot oferi, de asemenea, burse studenţilor şi cadrelor universitare europene pentru a le permite să studieze, să predea sau să desfăşoare activităţi de cercetare în universităţi partenere din afara Uniunii Europene.

        Printre cele 50 de masterate selectate figurează 19 masterate care au ajuns la sfîrşitul primului ciclu de cinci ani şi care au putut face obiectul unei noi candidaturi. Din cele 36 de proiecte reţinute după ultimul apel pentru propuneri, 34 au făcut obiectul unei noi candidaturi, şi 19 au fost selectate în final. Aceste 50 de noi masterate se adaugă celor 66 3 de masterate Erasmus Mundus actuale, aducând astfel la 116 numărul de masterate de acest tip pentru care vor fi oferite burse pentru anul 2010/2011.
Erasmus Mundus există din anul 2004; în acel an, 168 de studenţi şi cadre universitare au obţinut o bursă pentru a urma unul dintre cele 19 masterate Erasmus Mundus care le-au fost propuse. În timpul celor 6 ani care au urmat, inclusiv în anul 2009/2010, mai mult de 7 800 de studenţi şi mai mult de 1 600 de cadre universitare au fost alese pentru a studia, preda sau desfăşura activităţi de cercetare în cadrul unui master Erasmus Mundus.

Pentru mai multe informaţii:

        Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură (EACEA): listele masteratelor şi doctoratelor selectate[o descriere mai exactă a tuturor programelor, precum link-uri către site-ul web al fiecăruia, vor fi disponibile în septembrie]
EACEA: Erasmus Mundus [pentru a afla mai multe despre acest program şi despre alte posibilităţi de a obţine o bursă]
Comisia Europeană: Erasmus Mundus [prezentare generală şi actualitate a programului, etc.]
Pentru apelul pentru propuneri din 2009, universităţile puteau să-şi prezinte aplicaţiile de coordonatoare ale unui consorţiu, cu condiţia să se găsească într-una din cele 30 de ţări eligibile, respectiv cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.

Toate celelalte ţări altele decât cele 30 de ţări eligibile de mai sus.
Unul din 67 de proiecte care nu au ajuns încă la sfârşitul ciclului lor a fost propus în cadrul apelului din 2009 şi face parte din cele 50 de noi masterate selectate.
Sursa: Rapid – Europa – Press Releases
Traducere de Loredana Spînu, info oficer – ED Tîrgovişte

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...